"Construim Destine”, proiectul care își propune integrarea în societate a 90 de tineri aflați în situații de risc, din județele Neamț, Mehedinți, Mureș, susținut de NEPI Rockcastle și implementat de Asociația The Social Incubator, continuă cu cea de-a treia ediție.

Tinerii care iau parte la activitățile din proiect sunt fie instituționalizați, fie provin din familii cu un nivel scăzut al veniturilor sau din familii monoparentale. Ei se confruntă în mod curent cu o serie de aspecte, care îi pot deturna de la un parcurs profesional și de la o viață independentă, susținută prin muncă: lipsa unui sprijin real (emoțional și financiar) din partea familiei sau a tutorelui legal, nivelul scăzut al încrederii în sine, dificultățile de exprimare, dificultățile de adaptare în societate, abandonul școlar.

Prin proiectul „Construim Destine”, Asociația The Social Incubator implică 90 de tineri în activități care vizează orientarea în carieră și identificarea parcursului profesional, explorarea oportunităților de carieră și creșterea gradului de angajabilitate.
Astfel, în perioada aprilie-decembrie 2022, tinerii iau parte la o serie de activități specifice menite să îi direcționeze către integrarea profesională, alături de reprezentanții centrelor comerciale: Shopping City Piatra Neamț, Shopping City Târgu Mureș și Severin Shopping Center.

În fiecare județ, tinerii vor participa la ateliere de dezvoltare personală în care vor fi abordate teme precum: autocunoaștere și încredere în sine, lucrul cu ceilalți, leadership bazat pe valori, motivație și responsabilitate. Proiectul include, de asemenea, un atelier de grup și sesiuni individuale de consiliere vocațională, vizite exploratorii la centrele comerciale partenere și o „Zi a Carierei”, în care profesioniști din domenii diverse le vor vorbi tinerilor.

 
„Aceste vizite în cadrul centrelor comerciale contribuie la redarea încrederii în sine a tinerilor care fac parte din programul <<Construim destine>> și au rolul de a-i ajuta în procesul de integrare socio-profesională. Prin acțiunile întreprinse ne implicăm în susținerea comunităților locale și ne dorim să venim în sprijinul acestora”, a declarat Marius Barbu, Asset Director NEPI Rockcastle.

 
La primele două ediții ale proiectului „Construim Destine” (2018 și 2019), desfășurate în județele Constanța, Galați, Vâlcea, Mehedinți, 255 de tineri au fost implicați în activități de educație non-formală, iar 95 dintre aceștia au fost susținuți în procesul de integrare socio-profesională.

 
„Misiunea The Social Incubator poate fi pusă în practică doar cu susținerea partenerilor noștri care își doresc să contribuie la o viață mai bună pentru tinerii aflați în situații de risc. Și în 2022, NEPI Rockcastle, prin continuarea proiectului „Construim Destine” ne susține în demersurile noastre, iar această constanță a susținerii ne onorează și ne responsabilizează, în egală măsură”, a declarat Adriana Preda, director executiv al Asociației The Social Incubator.




***
Asociația The Social Incubator este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit ȋnfiinţată ȋn 2014 pentru a veni ȋn sprijinul tinerilor din medii defavorizate din România, prin intervenții sociale directe, pragmatice și creative.
Organizația oferă sprijin pentru integrarea socio-profesională a tinerilor instituționalizați: cursuri gratuite de pregătire profesională și stagii de practică, sprijin pentru găsirea unui loc de muncă legal și sprijin pentru găsirea unei locuințe subvenționate. De asemenea, asociația dezvoltă concepte și lansează proiecte sociale care să faciliteze inserția profesională a persoanelor din medii defavorizate.

În 7 ani de existență, impactul The Social Incubator constă în 42 de proiecte implementate în 28 de județe, 8724 de tineri participanți la activitățile de dezvoltare personală și profesională organizate și 1619 tineri sprijiniți prin sesiuni de consiliere în procesul de integrare socială și profesională, la nivel național.


NEPI Rockcastle este principalul investitor și dezvoltator de proprietăți comerciale din Europa Centrală și de Est. Grupul deține un portofoliu remarcabil de proprietăți cu poziție cheie în România, Polonia, Slovacia, Croația, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Serbia și Lituania, și continuă dezvoltarea printr-un program de expansiune în regiune. Cu 52 de proprietăți, peste 400 de angajați în cele nouă piețe, și abilitățile de gestionare geografice diverse, NEPI Rockcastle urmărește în mod eficient oportunitățile imobiliare din CEE, beneficiind de un avantaj strategic în achiziționarea, dezvoltarea și gestionarea proprietăților.
În România, compania deține 20 de centre comerciale și 7 strip mall-uri, în cele mai importante orașe din țară, dintre care amintim București (Mega Mall, Promenada Mall), Sibiu (Shopping City Sibiu, Promenada Sibiu), Timișoara (Shopping City Timișoara), Constanța (City Park Mall Constanta), Ploiești (Ploiești Shopping City).
Pentru a-și consolida pe piață, poziția de lider în industria de retail real estate, din 2021, compania a devenit și membru European Council of Shopping Places (ECSP) și U.S. Green Building Council (USGBC).