Cu aceasta ocazie, a avut loc ceremonia acordarii Inaltului Patronaj al Altetei Sale Regale Principesa Maria a Romaniei Organizatiei Umanitare CONCORDIA. „CONCORDIA, fondata acum 24 de ani, a devenit astazi un exemplu pentru mediul non-profit din Romania. Aceasta pentru ca, participand la programele CONCORDIA, tinerii pot invata o meserie, pot dobandi o locuinta si se pot forma ca oameni. Sunt, de aceea, bucuroasa sa ofer Inaltul meu Patronaj Organizatiei Umanitare CONCORDIA”.

300 de invitati au fost spectatorii unui concert exceptional sustinut de Violonistul Alexandru TOMESCU la Vioara Stradivarus Elder – Voicu, in care piese ale marilor compozitori precum George Enescu, Johann Sebastian Bach sau Nicollo Paganini, au curs pe scena Teatrului Odeon. 
Din spectacol au mai facut parte momente artistice pregatite de tinerii Catalin Batu si Narcis Simion, care au sustinut recitalurile acestei seri la corn si vioara. Catalin Batu a pornit in urma cu 6 ani catre o viata independenta, studiaza in ultimul an la Conservatorul din Viena si pana acum a urcat pe multe dintre marile scene ale lumii. Narcis, la 15 ani, locuieste la CONCORDIA Orasul Copiilor si viseaza sa cante alaturi de mari muzicieni ai lumii. 
 
Oaspetii de seama: Doamna Ministru Rovana Plumb, Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, Excelenta Sa Domnul Gerhard REIWEGER, Ambasadorul Austriei la Bucuresti, reprezentanti ai autoritatilor, reprezentanti ai companiior reprezentative in spatiul economic romanesc ori mass-media, ne-au fost alaturi in aceasta seara cu totul deosebita. 
 
„Ne dorim ca acest tip de eveniment sa devina o traditie pentru organizatia noastra, pentru a putea impartasi atat rezultatele, cat si provocarile noastre. Pentru ca munca in social este grea si oricat de integrat si durabil sunt gandite programele, resursele sunt putine avand in vedere costurile recurente. Prin astfel de evenimente ne dorim sa sensibilizam comunitatea si sa convingem ca, de problemele sociale din Romania, trebuie sa ne ocupam fiecare dintre noi.“, spune Diana Certan, Director Executiv, Comunicare si Fundraising CONCORDIA.
 
Evenimentul a fost organizat sub patronajul Ambasadei Austriei la Bucuresti, in parteneriat cu Primaria Municipiului Bucuresti si cu sprijinul Teatrului Odeon.
 
Evenimentul a fost sustinut de: The Grand 
Parteneri principali: Angelli Spumante & Aperitive S.R.L.; Blue Film Production; DentalMed; Tymbark 
Parteneri: Alexandra Pasca; Banca De Export - Import A Romaniei EXIMBANK - S.A.; Kinstellar; Strabag; TPA Horwath Audit. 
 
***
CONCORDIA este o organizatie independenta, neguvernamentala si non - profit, cu un istoric de peste 24 de ani in Romania, care are ca misiune sustinerea si (re)integrarea sociala, familiala, scolara si profesionala a copiilor, tinerilor si familiilor aflate in dificultate, spre o viata independenta si autonoma. 
 
Proiectele noastre se deruleaza in Bucuresti, Ploiesti si Aricestii Rahtivani, Judetul Prahova, si se adreseaza unui numar de peste 1.500 de copii si tineri in fiecare an.