Proiectul este implementat de Confederatia Caritas Romania si partenerii sai, Fundatia “Alaturi de Voi” Iasi, Fundatia “Pentru Voi” Timisoara, Caritas Alba Iulia, Caritas Satu Mare si Caritas Norvegia, se deruleaza pe o perioada de 20 de luni (1 aprilie 2014 – 31 noiembrie 2015), si este finantat prin granturile SEE 2009 – 2014 in cadrul Fondului ONG in Romania, valoarea totala a finantarii sale fiind de 163,890.35 Euro, din care 88,71% reprezinta finantare nerambursabila. 

Consultarile regionale pornesc de la premisa ca serviciile sociale constituie un pilon central al politicilor de incluziune si coeziune sociala si un factor de crestere a calitatii vietii persoanelor aflate intr-o stare de vulnerabilitate. Scopul acestui amplu proces de consultare la nivel national, cu reprezentanti ai

ONG-urilor furnizoare de servicii sociale si ai autoritatilor publice locale, este de a culege date si opinii care sa contribuie la elaborarea unei propuneri de politica publica de finantare a serviciilor sociale. 

In cadrul acestui proiect s-a desfasurat un prim  workshop in regiunea de Vest, la Timisoara, in luna iunie, unde s-a  facut o radiografie a modului in care sunt finantate in prezent serviciile sociale oferite de participanti, s-au identificat dificultatile intampinate in obtinerea finantarii publice si s-a formulat un set de propuneri de modificare a legislatiei actuale in domeniu.  
 
„O lege care sa garanteze o finantare constanta si predictibila a serviciilor sociale din Romania reprezinta o prioritate pentru noi, cei care lucram in acest domeniu de aproape 20 de ani. Din pacate, pana acum, nu am reusit sa obtinem o astfel de lege, desi la nivel declarativ, toate guvernele au fost de acord. De aceea, este foarte important sa implicam cat mai multe organizatii si autoritati locale in acest demers, pentru a ne spori sansele de reusita, in beneficiul cetatenilor Romaniei, care au nevoie de servicii sociale.”, a declarat Laila Onu, director executiv  al Fundatiei „Pentru Voi”.
 
Persoana de contact: Iulia Nistor, iulia.nistor@pentruvoi.ro, 0722573812.