In cadrul campaniei „Esti om bun, fii si tu Mos Craciun” au fost oferite cadouri in valoare de aproximativ 40.000 de euro, din care aproximativ 10.000 provin din fondurile alocate de World Vision International. Printre companiile si donatorii din cadrul acestei campanii se numara: Rompetrol, Stadio, Dr. Reddys, Telekom, Centrul DaVinci, Emerson, Steelcase, ISDC, Freshbyte, msg systems Romania, UMT CG Software, Evalueserve, Cummins Generator Technologies Romania, Asociatia Hinsehen & Helfen din Germania etc. 

„Campania derulata in perioada sarbatorilor de iarna se afla la cea de-a 25-a editie si in fiecare an am reusit aducem macar putin din spiritul Craciunului unui numar din ce in ce mai mare de copii din mediul rural, ce traiesc in pragul saraciei. Cele mai frumoase amintiri din copilarie sunt legate de sarbatorile de iarna iar noi facem tot posibilul ca si acesti copii sa aiba parte de ele”, a declarat Daniela Buzducea, director national World Vision Romania.

Peste 500 copii din 22 de sate situate in judetul Cluj au primit cadouri de Craciun. Angajatii a 13 companii le-au indeplinit copiilor din mediul rural dorintele asternute pe hartie si trimise catre Mos Craciun. De asemenea, au fost donate in jur de 50 de sobe in casele din regiunile friguroase si au fost investitii directionate in proiecte educationale.

In judetul Valcea
au fost oferite 255 de cadouri – din care 100 de cadouri in cadrul campaniei „Fii alaturi de Mos Nicolae” copiilor din 4 comunitati si 55 de cadouri pentru copiii din maternitatea Valcea.

Alte peste 660 de cadouri in valoare medie de 50 de lei ajung in aceste zile in casele copiilor ce provin din familii cu posibilitati financiare limitate din judetul Ialomita.

La Iasi, 667 de copii din comunele partenere World Vision Romania in programul „Un viitor mai bun pentru copiii nostri!”- Osesti, Pungesti, Rebricea, Negresti, Vulturesti - celebreaza Nasterea Domnului prin concerte de colinde, serbari cu daruri de la Mos Craciun, programe artistice pregatite pentru parinti, ateliere de creatie pentru confectionarea podoabelor si a decoratiunilor pentru brad, desene, picturi, felicitari si ornamente realizate de copii, programe artistice care prezinta datini si obiceiuri. 

In Dolj, 4.950 de copii din cele 13 comunitati partenere World Vision Romania in judetul Dolj au primit dulciuri din partea fundatiei, iar prin mobilizarea partenerilor 418 copii de gradinita si din clasele primare au primit cadouri constand in jucarii, dulciuri, rechizite si articole de imbracaminte.

***
Despre World Vision Romania
World Vision Romania este o fundatie crestina care desfasoara programe de interventie umanitara de urgenta, dezvoltare si advocacy punand in centrul activitatii sale bunastarea copilului. Asociatia se concentreaza asupra muncii cu copiii, familiile si comunitatile, in scopul depasirii saraciei si nedreptatii. Inspirata de valorile crestine, fundatia lucreaza cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasa, etnie sau gen. 

World Vision Romania face parte din parteneriatul World Vision International prezent in aproape 100 de tari din intreaga lume. In 25 de ani de prezenta in Romania, fundatia a ajutat peste 500.000 de copii si adulti, in 400 de comunitati din 8 judete. 

World Vision Romania crede in dreptul la sanse egale pentru copiii de la sate si de la oras si de aceea in comunitatile rurale unde este prezenta desfasoara programe de dezvoltare comunitara pe termen lung cu focus pe educatie si reducera abandonului scolar, sanatate si protectia copilului, agricultura si dezvoltare rurala, angajament civic si crestin. Copiilor li se faciliteaza astfel accesul la conditii de viata mai bune prin dezvoltarea durabila a comunitatii in care traiesc. Proiectele sale se concentreaza pe transformarea comunitatilor si a membrilor acestora, pentru a realiza o viata implinita pentru fiecare copil.
 
Pentru mai multe detalii:
Silvia Boncutiu
silvia_boncutiu@wvi.org
+40 743 001 391
www.worldvision.ro, 
http://www.facebook.com/WorldVisionRomania, 
http://blog.worldvision.ro/