Federația VOLUM – Federația Organizațiilor care sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România vă invită să votați poveștile de voluntariat preferate, în cadrul Galei Naționale a Voluntarilor, cel mai amplu eveniment anual de premiere a meritelor voluntariatului din întreaga țară. Pentru al șaptelea an consecutiv, evenimentul reunește organizații neguvernamentale, instituții publice și companii, pentru a oferi o binemeritată recunoaștere publică a oamenilor care dăruiesc în mod constant din timpul, energia și abilitățile lor pentru a se implica în comunitate.
 
În perioada 20 septembrie - 17 octombrie, organizațiile neguvernamentale și instituțiile publice care implică voluntari au nominalizat inițiative și persoane care contribuie la schimbarea comunității. În urma perioadei de preselecții, din cele 204 aplicații, au fost selectați 119 finaliști, astfel: 53 de nominalizări pentru categoria Proiectul de Voluntariat al anului, 43 de nominalizări pentru categoria Voluntarul anului, 11 nominalizări pentru categoria Coordonatorul de voluntari al anului și 12 nominalizări pentru categoria Echipa de voluntari a anului - introdusă anul acesta în competiție.
 
Lista completă cu finaliștii de anul acesta poate fi accesată direct pe site-ul Galei Naționale a Voluntarilor – http://www.galavoluntarilor.ro/finalisti, unde aveți posibilitatea de a vota voluntari, proiecte de voluntariat, echipe și coordonatori de voluntari până pe 7 decembrie, ora 23.59, pentru Premiul Publicului, oferit în seara de premiere pentru fiecare categorie în parte. Se poate vota o singură dată pentru fiecare secțiune și categorie, printr-o adresă de e-mail validă. Pentru mai multe informații despre regulament, vă rugăm accesați acest link.
 
Până pe 5 decembrie, cele 119 lucrări finaliste sunt jurizate de către cei 33 de membri ai juriului, conform criteriilor și regulamentului, făcute publice pe site-ul competiției. Din juriu fac parte reprezentanți ai instituțiilor publice, companii sau organizații neguvernamentale cu expertiză în domeniile jurizate. Câștigătorii vor fi anunțați public și premiați în data de 19 decembrie 2017, la Gala Națională a Voluntarilor.
 
„Într-o țară în care ne pierdem tot mai ușor în deriva superficialității și a formei fără fond, Gala Naționala a Voluntarilor premiază normalitatea - sau ceea ce noi și partenerii noștri considerăm normalitate. A face mai mult decât pentru propria ta persoana e firesc pentru că readuce umanitatea în viața ta, a mea, a noastră a tuturor. Anul acesta vom premia Oamenii Mari, sub sloganul „Voluntariatul te face m MARE", adică voluntarii de toate vârstele și din toate domeniile de activitate din întreaga țară care în ultimul an și-au dedicat din timpul și abilitățile sau competențele lor pentru a face o schimbare. Voluntariatul nu este important doar prin prisma oamenilor și a proiectelor, ci și prin ce lasă în urmă și prin starea de spirit pe care o transmite.” – Anca Năstase, Director Executiv al Federației VOLUM.
 
Gala Națională a Voluntarilor se bucură și în acest an de susținerea instituțională din partea Ministerului Tineretului și Sportului, a Reprezentanței Comisiei Europene la București și a Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale. Competiția și evenimentul de gală sunt sprijinite și promovate de către cei opt Ambasadori ai Voluntariatului în România: Raed Arafat, Margareta Pâslaru, Damian Drăghici, Marius Manole, Irina Păcurariu, Călin Goia, Valeria Răcilă van Groningen și Zoli Toth.
Partenerii și susținătorii evenimentului din acest an sunt: Parteneri Strategici - Raiffeisen Bank, LIDL România, Metropolitan Life, Parteneri – Holcim, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, Susținători: Ursus, Mevoro.
 
Biroul executiv al Federației VOLUM, organizațiile membre VOLUM sau membrii Consiliului Director VOLUM nu sunt implicați în procesul de preselecții, jurizare sau analiză a lucrărilor primite. Procedura de jurizare include analiza din partea juriului extern Federației VOLUM. 
 
Federația VOLUM este o organizație neguvernamentală cu rol de asociație umbrelă în domeniul voluntariatului, cu reprezentare la nivel național - 87 de organizații membre care gestionează aproximativ 23.000 de voluntari. Misiunea Federației VOLUM este facilitarea dialogului și acțiunii comune pentru dezvoltarea sustenabilă a voluntariatului în România.