close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Hi Digital



| Organizator:
    Fundația Vodafone România
| Sectiune:
    Incluziune socială
| Problema de fond
    Hi Digital a fost inițiat în noiembrie 2023, printr-un pilot, și a pornit de la statisticile care arată că vârstnicii din România au dificultăți să țină pasul cu o societate tot mai digitalizată, dar și de la realități foarte apropiate nouă: ceea ce vedem în propriile familii, la bunici, părinți, vecini sau rude care au nevoie de sprijin pentru a ține pasul cu tehnologia în viața de zi cu zi. Pentru mulți seniori, un telefon inteligent poate însemna legătura cu copiii și nepoții, acces la informații utile, programări, servicii online sau protecție în fața fraudelor digitale. Nevoile seniorilor au fost conturate prin consultări directe cu aceștia, prin observațiile din teren, dialogul cu bibliotecile, centrele de zi și direcțiile de asistență socială, prin concluziile rezultate din etapa pilot.

| Scopul proiectului
    Scopul Hi Digital este să îi ajute pe seniori să se simtă mai încrezători, mai conectați și mai independenți într-o lume tot mai digitală, reducând sentimentul de singurătate și izolare. Proiectul urmărește creșterea calității vieții și sprijinirea unei vieți active prin dezvoltarea competențelor digitale de bază, folosirea cu mai multă siguranță a telefonului inteligent, comunicarea mai ușoară cu familia și comunitatea, prevenirea riscurilor online și formarea unei rețele locale de instructori digitali și parteneri care pot continua atelierele în comunități.

Hi Digital Hi Digital Hi Digital

| Acoperire
    Balotești, județul Ilfov; Botiz, județul Satu Mare; București; Buzău, județul Buzău; Cernica, județul Ilfov; Ciolpani, județul Ilfov; Constanța, județul Constanța; Conțești, județul Dâmbovița; Domnești, județul Ilfov; Mateești, județul Vâlcea; Măcin, județul Tulcea; Nalbant, județul Tulcea; Onești, județul Bacău; Păușești Măglași, județul Vâlcea; Periș, județul Ilfov; Reșița, județul Caraș-Severin; Rucăr, județul Argeș; Satu Mare, județul Satu Mare; Tămășeni, județul Neamț; Târgu Mureș, județul Mureș; Timișoara, județul Timiș; Vidra, județul Ilfov; Vladimir, județul Gorj; Voluntari, județul Ilfov

| Rezumat
    Hi Digital este programul Fundației Vodafone dedicat seniorilor de peste 65 de ani, creat pentru a-i ajuta să rămână conectați, autonomi și în siguranță într-o societate tot mai digitalizată. În România, seniorii reprezintă 20% din populație, aproape 3,8 milioane de persoane, dintre care peste 1,4 milioane trăiesc singure (INS, 2025), iar peste 93% dintre aceștia nu au abilități digitale de bază (Eurostat, 2025).
În 2025, Hi Digital a dus educația digitală aproape de seniori prin ateliere practice în biblioteci, centre de zi și rezidențiale, formând traineri locali, oferind mentorat, Ghidul Hi Digital, materiale, kituri tehnologice și sprijin pentru comunități.
„De-acum am să-mi sun băiatul pe WhatsApp video, ca să-l pot vedea. Nu am cuvinte că am reușit să-l sun video, să simt că este mai aproape de mine când pleacă în lumea întreagă, departe de casă, în curse, pe tir. Tehnologia este o fereastră spre lume: distanțele nu se mai simt atât de mari, iar dorul se alină.” — Valerica, 66 de ani, Tămășeni. O competență digitală simplă devine, pentru o mamă, șansa de a-și vedea copilul plecat departe.
„Pentru mine, Hi Digital a fost o poartă spre o lume nouă, în care pot să împărtășesc pasiunea pentru gătit cu ceilalți, pot învăța lucruri noi și pot să fiu activă.” — Maria, 71 de ani, Păușești-Măglași. A venit cu îndoiala că, la vârsta ei, tehnologia nu mai putea deveni o prietenă. A plecat cu bucuria de a-și arăta rețetele lumii întregi, simțindu-se din nou văzută, utilă și aproape de ceilalți.
Impactul din 2025 înseamnă 8.517 seniori mai autonomi digital, 173 de traineri susținuți, 196 de voluntari și 6.198 de ore de sprijin, 10.167 de utilizatori activi ai Ghidului Hi Digital și comunități care au rămas cu resurse, oameni și încredere pentru a continua educația digitală.


| Date beneficiari direcţi
    Beneficiarii direcți ai Hi Digital sunt, în primul rând, seniorii de peste 65 de ani care au participat la ateliere și au primit sprijin digital concret, într-un cadru sigur, cu răbdare și adaptat nevoilor lor. Alături de seniori, beneficiari direcți au fost și instructorii Hi Digital, bibliotecarii, personalul din centre pentru seniori, asistenții sociali și voluntarii implicați în organizarea și susținerea atelierelor.
În 2025, 8.517 de seniori și-au dezvoltat abilități digitale prin Hi Digital. Programul a format și susținut 173 de traineri Hi Digital, a implicat 196 de voluntari și a generat 6.198 de ore de voluntariat. În plus, 10.167 de utilizatori activi au folosit Ghidul Hi Digital, o resursă practică pentru învățare și consolidarea competențelor digitale, aflată la un click distanță.


| Activitati
    În 2025, Hi Digital a fost implementat printr-o metodologie practică, relevantă și adaptată ritmului seniorilor, după modelul Vodafone Foundation din Irlanda, Cehia, Olanda, Anglia și Luxemburg. Deși a existat un cadru comun, metodologia a rămas flexibilă și adaptată fiecărei comunități. Activitatea centrală a constat în ateliere față în față, în grupuri restrânse, desfășurate în biblioteci, în centre de zi și rezidențiale, unde seniorii au explorat teme practice, prin exerciții și îndrumare răbdătoare: smartphone, apeluri, mesaje, fotografiere, internet, aplicații de comunicare, e-mail, e-shop, siguranță digitală, navigare, rețele sociale, aplicații mobile, cloud și mobile banking. După 25 de ore de practică digitală alături de instructori, un senior devine absolvent Hi Digital, cu mai multă autonomie în viața de zi cu zi. Programul a inclus formare de formatori și mentorat pentru instructorii digitali, cu accent pe capacitarea bibliotecarilor și asistenților sociali. Au fost dezvoltate Ghidul Hi Digital, materiale practice, kituri tehnologice și suport organizațional, iar activitățile intergeneraționale au adus tinerii alături de seniori.
Programul a ajuns la 8.886 beneficiari direcți: seniori peste 65 de ani, bibliotecari, asistenți sociali și voluntari,și la 26.658 beneficiari indirecți:familiile seniorilor, colegii trainerilor și comunitățile din jurul voluntarilor. Bibliotecile au devenit centre comunitare active, unde seniorii au găsit sprijin,încredere și apartenență.


| Rezultatele proiectului
    Rezultatele din 2025 arată că Hi Digital a adus seniorilor mai mult decât competențe digitale: încredere, autonomie și curajul de a rămâne conectați cu familia, comunitatea și serviciile de care au nevoie. Experiența programului arată că 85% dintre seniori comunică mai bine și mai des cu familia prin aplicații, iar 80% se simt acum foarte încrezători în folosirea telefonului inteligent. Competențele dobândite au efect imediat în viața de zi cu zi: seniorii fac fotografii și videoclipuri, trimit mesaje și inițiază apeluri, caută informații online, trimit e-mailuri, folosesc navigația, își protejează mai bine telefonul, recunosc fraudele online, comandă produse, schimbă idei în comunități digitale și interacționează mai ușor cu autoritățile. Proiectul a consolidat capacitatea bibliotecilor, centrelor de zi și rezidențiale, de a susține educația digitală în comunitate.
Dincolo de cifre, impactul se reflectă în povești memorabile, precum cea a domnului Gheorghe din
Păușești-Măglași, care, la 87 de ani, a folosit IA pentru a traduce o carte poștală primită în tinerețe de la un prieten cehoslovac și a descoperit, după aproape o viață, mesajul și emoția acelei prietenii;; domnul Nicolai din Constanța, senior cu deficiențe de vedere, pentru care atelierul a însemnat apropiere între generații; Bandi bácsi, de 75 de ani, din Satu Mare, care a folosit aplicația Apel 112 învățată la curs pentru a cere rapid ajutor într-o urgență. Pentru acești seniori, tehnologia a devenit o sursă de siguranță, conectare și sprijin concret.


| Parteneri
    Fundația Vodafone România – inițiator și coordonator al programului Hi Digital în România. Parteneri de implementare locală: 16 biblioteci publice din România (Biblioteca Comunală Balotești, Biblioteca Comunală Botiz, Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, Biblioteca Comunală Conțești, Biblioteca Publică Locală Mateești, Biblioteca Orășenească „Prof. Ion Buzea” Măcin, Biblioteca Comunală Nalbant, Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” Onești, Biblioteca Publică „Antim Petrescu” Păușești Măglași, Biblioteca Municipală Reșița, Biblioteca Comunală Rucăr, Biblioteca Județeană Satu Mare, Biblioteca Comunală Tămășeni, Biblioteca Județeană Mureș, Biblioteca Comunală Vladimir), aflate sub administrarea autorităților publice locale și județene, 1 bibliotecă școlară (Biblioteca Liceului Teoretic „Babel” Timișoara), 2 direcții de asistență socială din România – Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (7 centre de zi și rezidențiale pentru vârstnici) și Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov (7 centre de zi și rezidențiale pentru vârstnici), Poliția Română prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității.

| Despre organizator
    De 28 de ani, Fundația Vodafone România sprijină comunitățile vulnerabile prin proiecte de sănătate, educație digitală, incluziune socială și siguranță. Prin tehnologie, inovație socială, finanțări, voluntariat și parteneriate, susține copii, tineri, seniori și persoane aflate în risc, cu soluții concrete și durabile.

| Website proiect
    https://fundatia-vodafone.ro/proiecte/hi-digital/



Copyright © Gala Societății Civile - 2026
Site dezvoltat de Netvibes

-->