Participanti & Proiecte
Șah în școală
|
|
Organizator: Club Sportiv Gambitul Damei Iași |
|
|
Sectiune: Programe |
Timp de 15 ani am fost implicat în șahul școlar național și internațional (la Federația Mondială, între 2010 și 2018). Din punctul meu de vedere, educația trebuie să fie o prioritate pentru noi ca țară, însă era nevoie de ceva nou, care să îi atragă ușor pe copii și să le dezvolte aptitudinile. Numeroși copii care practicau șahul, nu neapărat de performanță, erau totodată foarte buni la școală. Există și studii internaționale care evidențiază contribuția majoră a șahului asupra elevului. Decizia a fost luată în a doua parte a anului 2021, când am început să construiesc echipa de profesori, cu un sprijin financiar important. Așadar, știam ce este nevoie și cum se face; mai rămâneau echipa și susținerea. Trebuia doar pus în aplicare. Și încă o informație: copilul vrea să se joace!
| Scopul programului
Scop: o educație de calitate, prin joc, care să dezvolte totodată aptitudinile elevilor și gândirea critică.
Obiective: o echipă puternică pentru implementare; implicarea a cât mai multe școli și a cât mai mulți copii; atragerea părinților, a autorităților locale și a partenerilor economici în susținerea Programului.
| Acoperire
În 37 de județe din țară
| Rezumat
Personal sunt profesor de matematică, predau șah la Palatul Copiilor și am condus șahul școlar la nivel național timp de 15 ani prin intermdiul federatiei. Toate aceste experiențe au dat ideea acestui program prin care să ajungem la câți mai mulți copii, cât mai multe școli. Avantajul Șahului este că e un joc, copiii se joacă, se distrează și astfel elevul vine la școală și o face cu plăcere, își antrenează mintea. E o noutate pentru școlile din România și a venit după o pandemie unde socialiazarea a fost mult redusă. Am avut foarte multe ore deschise, evenimente/ateliere, punctele centrale fiind concursurile școlare prin care le oferim copiilor șansa de a crește, de a urca atât valoric dar și social, unii dintre ei regăsindu-se în acest joc.
Cele mai frumoase activități au fost: Iași 2024 cu 2024 de elevi la start, în fața Palatului Culturii, pe 1 iunie 2024; Șah în școală în Piața Cetății din Sighișoara - 2023, 2024, 2025 - cu aproximativ 300 de copii; Șah în școală în Parcul Nichita Stănescu din Ploiesți, în fața CJ Constanța, Piața Libertății din Timișoara etc. În 2025 am ajuns la 130.000 de copii implicați, 559 evenimente, peste 80.000 de manuale anul I si II de studiu oferite gratuit. Programul este construit gradual, se pleacă în septembrie cu evenimente în școli, iar spre vară vin aceste Finale în aer liber cu participarea a mii de copii. Două momente importante sunt Ziua Mondială a Educație - 5 oct când organizăm zeci de evenimente în aceeași zi, la aceeași oră cu participarea a mii de copii și Festivalul Internațional al Șahului în școală - concurs pe echipe, unul dintre cele mai mari din lume de acest gen având unicitatea proprie, Ploiești 2023, Ploiești 2024, Iasi 2025 cu participarea a 80 de echipe. Ce este foarte important: copiii vin singuri spre Șah.
| Date beneficiari direcţi
copii - elevi
| Activitati
1.Ore deschise pentru promovarea șahului
2.Cursuri de șah
3.Cursuri de formare prin Casa Corpului Didactic pentru cadrele didactice
4.Concursuri în școli — locale, județene, regionale
5.Evenimente în mall-uri — zeci de parteneriate la nivel național
6.Evenimente în aer liber — Finale Naționale și Regionale
7.Festivalul Internațional pe echipe — în fiecare iulie
8.Concursuri online cu participare națională și internațională
9.Circuitul Național Șah în Școală: Iași, Bicaz, Ploiești, Năvodari, Drobeta-Turnu Severin, Satu Mare, Pitești, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea
10.Turnee online
11.Evenimente de promovare: Palatul Parlamentului, Palatul Cotroceni, primării (Timișoara, Iași, București), muzee etc.
Echipa Șah în Școală este structurată pe regiuni: fiecare responsabil își alcătuiește propria echipă, cu strategie proprie de dezvoltare. Anual, toți responsabilii se întâlnesc pentru a schița strategia națională, a face schimb de idei și a îmbunătăți activitatea.
Din experiența noastră, un copil vrea să se joace, iar noi tocmai asta facem: îi creăm condițiile de dezvoltare prin șah. Toate evenimentele și concursurile au un regulament publicat pe site-ul oficial sahinscoala.org, care stabilește clar regulile. Strategic, ne dorim crearea unei rețele de școli și profesori din zone apropiate — nuclee care colaborează ușor și devin treptat mai independente, pe o linie trasată de strategia comună.
| Rezultatele programului
Programul are câteva puncte forte, printre care echipa de profesori și de coordonatori. Aceasta s-a mărit permanent, iar mulți membri s-au perfecționat atât teoretic, prin Casa Corpului Didactic, cât și în organizarea evenimentelor. Așadar, pentru elevi a fost creat un cadru corect și frumos, cu șanse reale și egale, fără presiune, în care își pot testa abilitățile la orice nivel: de la simplu începător până la înaltă performanță. Au fost aduse în proiect tot mai multe școli și au fost implicate autoritățile locale: primării, consilii județene, inspectorate școlare, Casele Corpului Didactic, Biserica și alți parteneri economici. Au fost introduse ore de șah, curs opțional, în mai multe școli din țară.
Există o creștere clară a numărului de evenimente și de elevi implicați, ajungându-se până la 130.000 de copii: 108 evenimente în 2023, 168 în 2024 și 283 în 2025, numărul evenimentelor fiind tot mai mare spre finalul anului 2025.
Au fost perfecționați tot mai mulți profesori prin Casa Corpului Didactic Iași, Vaslui și Bacău, circa 300.
De Ziua Mondială a Educației, 5 octombrie, au participat 3.021 de elevi în 2023, 3.100 în 2024 și 5.200 în 2025.
A crescut numărul evenimentelor de promovare din centrele comerciale, dar mai ales al celor în aer liber: Piața Cetății din Sighișoara, Piața Libertății din Timișoara, centrul Constanței, Roman, Năvodari, Ploiești. În mod excepțional, Finalele de la Iași au avut 1.000 de copii în 2023, 2.024 de copii în 2024 și 700 de copii în Parcul Copou în 2025.
Comunicarea și munca în echipă au fost atuurile noastre.
| Parteneri
Rompetrol, Aqua Carpatica, UniCreditBank, Leier, Egger, Toyota Iasi-Est
| Despre organizator
Scopul a fost acela de a-i susține pe copii să joace șah, nu neapărat pentru performanță, ci pentru a folosi șahul ca instrument al educației. Totuși, cu o parte dintre copii avem rezultate foarte frumoase, atât la nivel național, cât și internațional.
Mai departe, acest ONG a dorit să implementeze aceste obiective și în alte județe din țară, așa născându-se Șah în Școală — unul dintre cele mai mari programe de acest fel din țară.
| Website proiect
sahinscoala.org
