close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Academia de Leadership și Management Școlar



| Organizator:
    Asociatia Pentru Valori in Educatie
| Categorie:
    Programe
| Problema de fond
    Punctul de pornire: momentul în câteva persoane din mediul de business au conștientizat că pentru a îmbunătăți parcursul elevilor e nevoie de un cumul de forțe, finanțe și experiență diversă în jurul directorilor de școli, cu propunerea să privim școlile ca ecosisteme vii, dinamice, cu provocări multiple, asemănătoare companiilor. Prima generație de directori s-a constituit în urma unor conferințe în care mediul de business a invitat școlile din România să participe la discuții cu scopul de a apropia cele două paradigme. Consultarea experților educaționali din țările în care există standard de activitate al directorului de școală ca lider organizațional și educațional și a reprezentanților din România care au contribuit activ în educație a fost primul pas în construirea conținutului pentru prima generație de directori din program.

| Scopul proiectului
    Scopul Academiei este a aduce expertiza din business și din practicile educaționale naționale și internaționale mai aproape de directorii de școli, cu obiectivul de a determina dezvoltarea profesională și personală a acestora și de a transforma, în definitiv, școala pe care aceștia o conduc prin implementarea unor acțiuni măsurabile, de impact și fundamentate în realitatea școlii.
In generația 2019-2021, Academia de Leadership a răspuns și nevoilor directorilor de școli de a propune soluții de predare și învățare online sau de a conduce echipe de la distanță.


Academia de Leadership și Management Școlar Academia de Leadership și Management Școlar Academia de Leadership și Management Școlar

| Aria geografica
    Am lucrat cu directori ai unităților de învățământ din județele Hunedoara, Olt, Buzău, Bacău, Galați, București-Ilfov, Bistrița, Dâmbovița

| Rezumat
    Academia de Leadership și Management Școlar are la bază un proces intensiv de dezvoltare profesională a directorilor de școli, gradinițe și licee din România, prin transformarea abilităților de leadership și management prin traininguri, workshopuri, business mentorat 1 la 1, studii de caz, întâlniri cu lideri din business, evenimente, și apartenență la o comunitate formată din alți directori de școli din țară și din străinătate în care se împărtășesc practici de succes.

Aproape toate țările democratice din lume au programe guvernamentale pentru formarea si sprijinul directorilor de școli. Un profesor proaspat ales director devine peste noapte ordonator de credite, fundraiser, manager cu atribuții legale de sănătate și securitate și în special responsabil de progresul academic al elevilor care au nevoi foarte diverse și provocări familiale diferite.

În România 1 din 5 copii părăsește timpuriu școala și 40% dintre copiii de 15 ani nu înțeleg ce citesc. Academia îi împuterniceste pe directori cu setul de competențe necesar pentru a putea sa faca o diferenta pentru elevii lor. Directorii devin astfel lideri autentici ai comunitatii implicand profesori, elevi și părinți, municipalitatea, companiile din zona, ONG uri locale sau internationale pentru a obtine impact în progresul copiilor sau în managementul instituției.

Așadar, Academia de Leadership adresează două nevoi relevante acestui rol de conducere – nevoia de fi un lider educațional prin capacitatea de a propune soluții educaționale relevante și inovative pentru elevi, la nivel de școală și nevoia de a fi un manager performant și empatic prin capacitatea de a gestiona eficient managementul instituțional și echipa unității de învățământ.


| Date beneficiari direcţi
    Directori de grădinițe, școli gimnaziale sau licee de orice profil, din orice localitate din țară, și care și-au luat angajamentul de a participa la transformarea școlii pe termen lung. (in cohorta proiectului înscris, toți cei 73 directori participanți erau directori ai unor școli din programul național Edu Networks).

| Date beneficiari
    Numărul de elevi atinși prin activitatea directorilor de școli din Academia de Leadership este aproximativ 35 000 elevi, dintre care 1.13% sunt elevi de etnie romă, iar aproximativ 3% sunt elevi identificați cu cerințe educaționale specifice. Numărul total reprezintă aproximativ 3% din populația de elevi înmatriculați în perioada 2019-2021.

| Activitati
    Firul roșu de implementare este compus din interacțiunea cu directorii de școli pentru care s-a construit un parcurs de formare specific și adaptat realității pe care o trăiesc. În perioada ‘19-‘21 au avut loc aprox 100 de ore de formare, 20 de ore de business-mentorat, 20 de ore rezolvare de sarcini de lucru și aprox 13 ore petrecute în evaluarea directorului și a școlii pe care acesta o conduce. Aceste elemente fac parte din metodologia de proiect pe baza cărora s-au construit interacțiunile și măsurătorile de impact.

Cei 73 de absolvenți au avut parte de sesiuni de formare în format fizic și online, pe durata pandemiei (martie 20 – iunie 21) cu accent pe dezvoltarea profesională și personală, planificare strategică și leadership distributiv. Experiența de business-mentorat s-a realizat prin contractarea voluntară a unor persoane din business în cadrul unui proces de construcție a rolului de business-mentor și a intervenției specifice alături de director. Business-mentorii au dedicat în medie 4 ore lunar.

· 15 luni de activitate de formare
· 120 ore de formare
· 4 direcții educaționale aprofundate, cu impact măsurabil
· Acces la instrumente validate de evaluare a direcțiilor educaționale din program, a stării de bine și profilului de leadership
· Feedback personalizat
· Planuri de acțiune concrete și dinamice pentru transformarea școlii
· Minim 10 ședințe de business-mentorat 1la1
- Dezvoltare personala si profesionala prin schimb de practici.


| Rezultatele proiectului
    În perioada vizată au absolvit 73 de directori. Progresul directorilor a fost evaluat cu: profilul de leadership evaluat prin instrumentul dezvoltat de AITSL - Australian Institute for Teaching and School Leadership (5 competențe pe 4 niveluri) și autoevaluarea competențelor pe bază de chestionar.

Evoluția directorilor la AITSL este în general foarte bună, progresul fiind mai mare în generația înscrisă aici, față de a doua. Cea mai mare creștere se înregistrează la competența Leading teaching and learning, unde procentul celor care se află la niveluri superioare, a crescut cu 57% de la evaluarea inițială față de evaluarea finală. Pentru Leading management of the school și Engaging with the community, procentul celor care se află la niveluri superioare a crescut în medie cu 22%. Cea mai mare creștere la nivelul maxim este la competența Developing self and others, cu 24% mai mulți directori. În baza autoevaluarii, a reieșit contribuția Academiei la:

dezvoltarea comportamentelor de autocunoaștere, de a citi despre bune practici educaționale și de a se gândi la impactul unei acțiuni,

creșterea competențelor de a acționa asupra pregătirii și motivării cadrelor didactice, creșterii capacității de predare și progresului academic,

dezvoltarea comportamentelor de planificare și leadership distributiv, cu progrese semnificative în aproape toate ariile, în special în cazul ascultării colegilor, utilizării de bune practici și date pentru a lua decizii.


| Bugetul
    1592108

| Parteneri
    Sponsori: Apa Nova; Apt Resources & Services; Arval Services Lease Romania; Bitdefender; Colliers International; De'longhi Romania; Educativa; Driv; Tenneco; Groupama; Idea Broker De Asigurari; Interact Business Communication; Nepi Rockcastle; K.M.Trust & Partners; Lidl; Milca Srl; Garanti Leasing; Niran Co Products; Pallet Express; Rompetrol; PayU Romania; Pentalog Romania; Super Klima Instalatii; Take Public Srl; Tmf Romania; Deloitte Audit Srl Susținători: SHL; Brio; Testcentral; Smartpoint; Hristescu & Partners; Ascendis; Atos; TMF Group; Publica; Nemira; MMM Consulting; ICF Romania Charter Chapter; McGregor; Gioia Flowers; I-Interact; Nespresso; KM Trust & Partners; Marco Polo; OK Center; Humanistic

| Website proiect
    https://ave-romania.ro/academia-de-leadership/





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes