Participanti & Proiecte
Școli de bine
|
|
Organizator: Fundația Tineri pentru Tineri |
|
|
Sectiune: Artă și cultură |
Proiectul a pornit de la o întrebare simplă: cum poate deveni școala un spațiu în care adolescenții nu doar învață, ci se simt în siguranță, ascultați și implicați? Colaborăm cu Liceul Tehnologic „Barbu A. Știrbey” din Buftea din 2019, prin programe de educație pentru sănătate dedicate inclusiv elevilor care fac zilnic naveta din județele învecinate. An de an, tot mai mulți adolescenți își doreau să rămână implicați prin activități de voluntariat, însă distanța față de București făcea dificilă participarea lor în activitățile organizației. Pornind de la această nevoie, am ales să construim oportunități de implicare chiar în școală, așa cum TpT știe să facă: cu respect pentru statutul de adolescent.
| Scopul proiectului
Scopul proiectului a fost dezvoltarea și testarea unui model de intervenție care transformă școala într-o comunitate ce susține sănătatea mintală prin participarea autentică a adolescenților. Obiectivele au urmărit implicarea elevilor în identificarea propriilor nevoi legate de interacțiunea cu mediul școlar, formarea unei echipe de educatori între egali care să creeze oportunități de implicare pentru colegii lor, dezvoltarea profesorilor ca adulți de sprijin și crearea unor spații și experiențe care consolidează relațiile sănătoase, apartenența și contribuția la viața comunității școlare.
| Acoperire
Buftea, jud. Ilfov
| Rezumat
„Școli de bine” a pornit de la o nevoie exprimată chiar de adolescenți: aceea de a învăța într-o școală în care să fie ascultați, implicați și tratați ca parte a soluției. Consultările desfășurate cu elevii Liceului Tehnologic „Barbu A. Știrbey” din Buftea au evidențiat relații tensionate între elevi și profesori, oportunități reduse de participare și percepția că vocea lor influențează prea puțin viața școlii. Pornind de la aceste nevoi, Tineri pentru Tineri și-a propus să dezvolte și să testeze modelul de intervenție „Școli de bine”, prin care sănătatea mintală este promovată prin participarea autentică a adolescenților și transformarea culturii școlare.
Proiectul a adaptat la contextul școlilor din România cadrul internațional Health Promoting Schools și a integrat consultarea elevilor, formarea a 23 de educatori între egali și a 20 de profesori ca adulți de sprijin, amenajarea unui spațiu prietenos, ateliere de prevenire a violenței și promovare a sănătății mintale pentru 210 elevi, precum și cinci evenimente comunitare concepute și organizate de voluntari. Intervenția a fost implementată de o echipă restrânsă, împreună cu liceul și adolescenții, care au devenit parteneri activi în fiecare etapă a proiectului.
Cea mai importantă realizare a fost schimbarea rolului adolescenților în comunitatea școlară. Din beneficiari ai activităților, ei au devenit educatori între egali, organizatori și lideri ai comunității școlare, creând oportunități pentru colegii lor și asumându-și responsabilitatea pentru spațiul construit împreună. Evaluările au evidențiat o creștere cu 90% a atitudinilor pozitive privind relațiile sănătoase, iar la un an după încheierea proiectului spațiul prietenos, activitățile voluntarilor și echipa de educatori între egali continuă să fie active.
| Date beneficiari direcţi
23 adolescenți formați ca educatori între egali și lideri ai comunității școlare;
210 elevi beneficiari ai atelierelor de prevenire a violenței și promovare a sănătății mintale;
20 cadre didactice formate ca adulți de sprijin;
30 elevi implicați în consultarea și proiectarea intervenției;
229 elevi participanți la activități comunitare;
| Activitati
Proiectul a pornit de la convingerea că sănătatea mintală a adolescenților se dezvoltă într-un mediu în care aceștia sunt implicați, ascultați și conectați la comunitatea lor. Am început cu trei consultări în care elevii au identificat factorii care le influențează starea de bine în școală. Cea mai frecventă problemă semnalată a fost tokenismul – implicarea formală, fără posibilitatea reală de a influența deciziile și viața școlii.
Pornind de la această nevoie, am format 23 de educatori între egali care au susținut ateliere despre relații sănătoase, consimțământ, prevenirea violenței și sănătatea mintală și au creat oportunități de implicare pentru colegii lor. În paralel, cadrele didactice și-au consolidat rolul de adulți de sprijin, iar voluntarii au co-creat spații prietenoase și activități comunitare care au oferit contexte de relaționare, apartenență și implicare.
Metodologia proiectului reprezintă adaptarea realizată de Tineri pentru Tineri a cadrului internațional Health Promoting Schools (WHO & UNESCO, 2021) și a recomandărilor formulate în Building Healthy Societies (WHO Council on the Economics of Health for All, 2023) la contextul școlilor din România, integrând educația între egali, participarea autentică a adolescenților, dezvoltarea adulților de sprijin și transformarea culturii școlare. Astfel, proiectul a demonstrat că participarea autentică dezvoltă încrederea, apartenența și convingerea adolescenților că pot contribui la schimbarea propriei comunități.
| Rezultatele proiectului
Proiectul a demonstrat că sănătatea mintală poate fi consolidată în școală atunci când adolescenții au contexte reale de comunicare, participare și contribuție. Rezultatele așteptate au fost depășite și s-au reflectat în schimbări de atitudini față de mediul școlar. Evaluările au evidențiat o creștere cu 90% a atitudinilor pozitive privind relațiile sănătoase, în urma atelierelor susținute de educatorii între egali despre consimțământ, prevenirea violenței și sănătatea mintală. Profesorii și-au consolidat rolul de adulți de sprijin, iar spațiul prietenos și experiențele create pe coridoarele școlii au făcut mediul educațional mai apropiat de nevoile elevilor.
Cea mai valoroasă schimbare a fost asumarea proiectului de către adolescenți: au inițiat și organizat ateliere, un concurs outdoor, un picnic și o vizionare de film, au folosit și protejat spațiul ca pe un loc al lor și au atras noi voluntari. Elevii de la profilul pedagogic au utilizat spațiul și dotările pentru exersarea abilităților, iar pentru mulți proiectul a fost prima experiență de voluntariat în care au creat oportunități pentru colegii lor. Astăzi, la un an de la încheierea proiectului, spațiul există și este folosit, iar activitățile voluntarilor au continuat pe parcursul întregului an școlar. Proiectul a întărit sentimentul de apartenență și a îmbunătățit relațiile dintre elevi, factori esențiali pentru sănătatea mintală și dezvoltarea adolescenților.
| Parteneri
Liceul Tehnologic Barbu A. Știrbey Buftea
| Despre organizator
Suntem o organizație neguvernamentală înființată în anul 1991, în București. Încă de la început, ne ocupăm cu crearea, dezvoltarea și implementarea de programe de educație pentru sănătate sexuală și de educație pentru viața de familie, dedicate tinerilor din România. Folosim educația între egali, o metodă pe care o ajustăm și o îmbunătățim cu fiecare proiect implementat, pentru că ne dorim ca cei care iau parte la programele noastre de educație să fie mai mult decât informați – să înțeleagă.
| Website proiect
-
