Participanti & Proiecte
Refugiul Montan CAR Piatra Tâlharului
|
|
Organizator: Clubul Alpin Roman Filiala Cluj |
|
|
Sectiune: Incluziune socială |
Refugiul CAR Piatra Tâlharului este al doilea refugiu montan construit de Clubul Alpin Român – Filiala Cluj, amplasat pe Culmea Vlădesei, în Munții Apuseni, într-o zonă înaltă izolată unde nu există alte adăposturi sau refugii pentru drumeți sau alte feluri de turiști. Nevoia a pornit de la o problemă cronică a munților României: lipsa refugiilor montane în zone esențiale precum Apuseni, Parâng, Retezat, Făgăraș sau Rodnei, unde un refugiu bine amplasat poate face diferența în situații limită — furtuni, viscol, white-out sau accidentări. Obiectivul proiectului a fost ridicarea unui refugiu simplu, accesibil și durabil, care reinterpretează în cheie modernă arhitectura tradițională a caselor moțești, folosind tehnologie CLT (Cross Laminated Timber) și acoperiș cu panouri fotovoltaice. Activitățile au inclus proiectarea arhitecturală (arhitect Anca Loghin), pregătirea pilonilor de fundație, transportul materialelor în zonă izolată și greu accesibilă, și construcția efectivă, realizată cu implicarea esențială a voluntarilor CAR Cluj pe baza proiectului de execuție Inginerie Creativă SRL. Rezultatul: un refugiu funcțional, solid, cu acces liber, care oferă acum adăpost sigur drumeților care străbat Culmea Vlădesei și limita nordică a Padișului, în orice anotimp.
| Scopul proiectului
În munții nostri există o problemă cronică legată de lipsa refugiilor montane, mai ales în zone precum Apuseni, Parâng, Retezat, Făgăraș sau Rodnei. CAR Cluj a identificat Culmea Vlădesei ca zonă în care un refugiu montan este cu adevărat necesar pentru siguranța drumeților, neexistând alte adăposturi în apropiere. In plus, zona de amplasare a refugiului reprezinta o intersectie majoră a unor trasee montane, existand acces pedestru dinspre Padis, Stana de Vale sau Varful Vladeasa. Consecinta, numărul mare de drumeti, cicloturisti sau alte genuri de turiști care au folosit refugiul, peste 700 în mai puțin de jumătate de sezon. După succesul primului refugiu realizat (Muntele Mare, 2021, peste 130 de voluntari implicați), filiala și-a propus să replice și să extindă acest model de proiect de solidaritate montană. Scopul: un refugiu sigur, bine făcut, încadrat perfect în peisaj și accesibil tuturor celor surprinși de vreme rea, accidentări sau pur și simplu dornici de un popas, cu rol de a salva vieți în situații limită — furtuni cu trăznete, viscol, întuneric neașteptat sau accidentări. Obiectiv: finalizarea refugiului intr-un sezon de constructie (mai-oct), capacitate 16-20 pers.
| Acoperire
10
| Rezumat
Administrația Parcului Natural Apuseni (PNA), Primăria Pietroasa, Inginerie Creativă SRL (proiect tehnic și execuție), Garmin, Survey Topo Solutions, Brenntag Romania, Darwin Romania, North Highland, Exsteel Engineering, Primaria Buteasa, alte companii.
| Date beneficiari direcţi
Peste 700 de drumeți, cicloturiști, schiori de tură și alți turiști au folosit refugiul în primele luni de la inaugurare (sezon 2025), cu trafic constant crescător. Beneficiari direcți suplimentari: cei aproximativ 250 de voluntari CAR Cluj implicați în construcție, care au dobândit competențe tehnice (dulgherie, montaj CLT, sisteme fotovoltaice) transferabile la proiecte viitoare ale filialei.
| Activitati
Proiectul a inclus: proiectarea arhitecturală de către Anca Loghin (autoare și a Refugiului Scara și Curmătura Brătilei); campanie de fundraising comunitar pentru un buget estimat de 70.000 euro; pregătirea fundației și platformei de bază; transportul materialelor de construcție într-o zonă izolată din Munții Apuseni, cu acces dificil; ridicarea structurii folosind tehnologie CLT, montajul tamplariei adaptate zonei și a termosistemului, inchideri/fatade și montarea acoperișului cu panouri fotovoltaice, proiect tehnic realizat de echipa Inginerie Creativă SRL (Marius Soflete și Cătălin Caraza) prin implicarea unui nucleu de colegi de club cu abilitati mestesugaresti.. Voluntarii CAR Cluj au contribuit constant și decisiv pe parcursul întregului proces — de la pregătirea terenului, majoritatea operațiunilor și manoperelor pana la sprijin logistic și paza permanenta pe șantier — sub coordonarea președintelui CAR Cluj, Mircea Ignat.
| Rezultatele proiectului
Au fost implicați peste 250 de voluntari din CAR Cluj, dintre care un nucleu de 70-80 de voluntari au avut o contribuție recurenta. Operatiunile realizate: saparea pilonilor de fundatie si turnarea betonului, montajul structurii metalice de suport de bază, ajutor concret la montajul structurii de CLT, montajul termosistemului, ajutor la montajul ferestrelor, ușilor si luminatorului, montaj fatade si lucrari de vopsitorie, amenajari terasa si scari de acces, transport Cluj - Rachitele - refugiu și retur, atat voluntari cât și materiale, inclusiv agabaritice, pe o distanță și un acces foarte dificil, montaj mese și bănci, montaj sistem fotovoltaic, wifi, supraveghere video și sistem de paratrasnet.
| Parteneri
Localizare Refugiu | Județul Bihor (Munții Apuseni, Masivul Vlădeasa, Culmea Vladeasa si Culmea Cârligatelor (limita nordica a Padișului), în apropiere de stânca Piatra Tâlharului — 1608 m altitudine, lângă Padiș și Runcu Ars), com. Pietroasa; proiect coordonat din Cluj-Napoca, județul Cluj
| Despre organizator
| Website proiect
Disponibilitatea limitata a voluntarilor in timpul saptamanii de lucru si in afara perioadei concediilor, in contrast cu disponibilitatea echipelor de montaj. Permanența la șantierul refugiului, pentru paza materialelor, s-a efectuat cu un număr restrâns de voluntari. Accesul individual/independent al voluntarilor la șantier a fost ingreunat de distanța mare de la locul de access cu mașinile personale, la șantier accesul fiind posibil doar cu masini de teren sau utilaje forestiere.
