Participanti & Proiecte
EDU Plus – Educație remedială CONCORDIA
|
|
Organizator: Organzația Umanitară CONCORDIA |
|
|
Sectiune: Educație și Învățământ |
În România, unul din trei copii este expus riscului de sărăcie sau excluziune socială (33,8%), iar țara noastră înregistrează cea mai ridicată rată a părăsirii timpurii a școlii din Uniunea Europeană (sursa – Raport Eurostat, 2025).
În centrele CONCORDIA, această realitate se traduce prin copii care acumulează decalaje de învățare de până la patru ani la limba română și matematică, deși frecventează școala. Evaluările educaționale, monitorizarea rezultatelor școlare, discuțiile cu elevii, familiile și profesorii au arătat că sprijinul pentru teme nu mai era suficient. Astfel a luat naștere proiectul EDU Plus, un model de educație remedială construit în jurul nevoilor reale ale fiecărui copil, pentru recuperarea competențelor de bază și prevenirea abandonului școlar.
| Scopul proiectului
Scopul proiectului a fost reducerea decalajelor educaționale și creșterea șanselor copiilor din centrele CONCORDIA de a-și continua cu succes parcursul școlar, prin dezvoltarea și implementarea unui model integrat de educație remedială.
Obiectivele au urmărit recuperarea competențelor fundamentale la limba română și matematică, prevenirea abandonului școlar, sprijinirea tranziției către liceu sau învățământ profesional, dezvoltarea unei metodologii și a unor resurse educaționale proprii și formarea educatorilor pentru multiplicarea impactului.
| Acoperire
Județul Dâmbovița, comuna Odobești - Centrul de zi pentru Copil și familie Concordia Odobești și Județul Prahova, Ploiești - Centrul de zi “Casa Alexandra”, Centrul de zi “Casa Austria”, Ariceștii Rahtivani – Casa de tip familial Caroline și Casa de tip familial Elisabeth
| Rezumat
EDU Plus a răspuns unei nevoi acute identificate în centrele CONCORDIA din Prahova și Dâmbovița: copiii marcați de sărăcie și în risc de abandon școlar aveau decalaje mari la română și matematică, chiar de până la patru ani față de nivelul clasei. Era nevoie de o intervenție structurată și constantă special pentru ei.
Proiectul a urmărit reducerea decalajelor educaționale, prevenirea abandonului școlar și creșterea șanselor de continuare a studiilor, printr-un model propriu de educație remedială. Între 1 ianuarie - 31 decembrie 2025, s-au realizat evaluări inițiale și periodice, Planuri Individualizate de Recuperare, 5.177 de sesiuni remediale individuale și în grupuri mici, meditații la română și matematică pentru elevii de gimnaziu, monitorizarea progresului și sprijin emoțional constant.
Activitățile au fost susținute de pedagogi, educatori și specialiști ai organizației, cu instrumente dezvoltate intern: ghiduri remediale pentru clasele V-VIII la română și matematică, metodologie de lucru și evaluări standardizate.
În 2025, 102 copii au beneficiat de activități remediale personalizate, 40 de elevi din clasele VII-VIII au primit sprijin pentru Evaluarea Națională și tranziția către liceu/școală profesională, iar 24 de educatori și specialiști au fost formați în educație remedială și literație. Rezultatele au confirmat eficiența modelului: elevii au progresat la disciplinele de bază, media rezultatelor la Evaluarea Națională a crescut cu aproximativ două puncte față de 2024, iar absolvenții de a VIII-a au fost sprijiniți să continue studiile.
Pentru majoritatea copiilor din proiect, aceasta a fost singura șansă la sprijin educațional personalizat. Familiile lor nu își permit meditații sau alte forme de recuperare școlară.
| Date beneficiari direcţi
Beneficiarii direcți au fost copii și adolescenți din medii vulnerabile, aflați în risc de sărăcie și abandon școlar, pentru care proiectul a reprezentat singura oportunitate de a beneficia de sprijin educațional personalizat. Familiile lor nu dispuneau de resursele financiare pentru meditații și, în multe cazuri, nici de nivelul de educație necesar pentru a-i sprijini în recuperarea decalajelor de învățare și în pregătirea școlară.
• 102 copii și adolescenți din medii vulnerabile, beneficiari ai centrelor de zi CONCORDIA din județele Prahova și Dâmbovița, care au participat la activități remediale individuale sau în grupuri mici pentru recuperarea decalajelor educaționale la limba română și matematică;
• 40 de elevi din clasele VII–VIII, aflați în risc educațional și social, care au beneficiat de meditații constante la limba română și matematică pentru pregătirea Evaluării Naționale și susținerea tranziției către liceu sau școală profesională;
• 24 de educatori, pedagogi și specialiști din centrele de zi CONCORDIA, care au participat la activități de formare și ateliere dedicate educației remediale și alfabetizării funcționale.
| Activitati
Proiectul - bazat pe modelul integrat de educație remedială CONCORDIA - a combinat intervenția educațională directă cu dezvoltarea de resurse și consolidarea competențelor specialiștilor. Principalele activități au inclus: activități remediale personalizate pentru 102 copii, desfășurate individual sau în grupuri restrânse (2-4 elevi), de minimum trei ori pe săptămână. După evaluarea inițială și elaborarea Planurilor Individualizate de Recuperare (PIR), intervențiile au urmărit recuperarea competențelor de bază la limba română și matematică, dezvoltarea competențelor de citire, înțelegere și calcul. Complementar, 40 de elevi din clasele VII-VIII au beneficiat de meditații dedicate pentru pregătirea Evaluării Naționale și sprijinirea tranziției către liceu sau învățământ profesional. Proiectul a inclus și dezvoltarea resurselor educaționale proprii, prin elaborarea și utilizarea ghidurilor remediale CONCORDIA pentru limba și literatura română și matematică și aplicarea metodologiei proprii de implementare a programului. Totodată, educatorii și pedagogii implicați au participat la sesiuni de formare în educație remedială și alfabetizare funcțională.
Metodologia proiectului s-a bazat pe evaluare inițială, intervenție individualizată, monitorizare continuă, feedback constant și colaborarea dintre copil, familie, educator și școală, astfel încât fiecare beneficiar să primească sprijin adaptat nevoilor sale.
| Rezultatele proiectului
În 2025, proiectul a contribuit la reducerea decalajelor educaționale și la creșterea șanselor de reușită școlară pentru copiii aflați în risc de sărăcie și abandon școlar. Cei 110 copii incluși în program au înregistrat progrese în dezvoltarea competențelor de bază la limba română și matematică, ca urmare a intervențiilor remediale personalizate și a monitorizării constante a progresului.
Pentru cei 40 de elevi din clasele VII-VIII, sprijinul oferit pentru Evaluarea Națională s-a reflectat într-o creștere cu aproximativ două puncte a mediei rezultatelor față de anul anterior.
Un rezultat remarcabil al proiectului a fost rata de absolvire de 100%, toți elevii incluși în program finalizând cu succes anul școlar. Dincolo de rezultatele academice, copiii și-au dezvoltat încrederea în propriile capacități, motivația pentru învățare și autonomia, iar implicarea elevilor mai mari în sprijinirea celor mai mici a consolidat spiritul de colaborare și responsabilitate.
Proiectul a produs schimbări și la nivel organizațional, prin dezvoltarea și validarea modelului integrat de educație remedială CONCORDIA. În 2025 au fost elaborate și testate ghidurile remediale pentru limba și literatura română și matematică, a fost dezvoltată metodologia proprie de implementare a programului, iar 24 de educatori și specialiști au beneficiat de sesiuni de formare. Aceste rezultate depășesc perioada de implementare a proiectului și creează premisele extinderii modelului în alte comunități și organizații, contribuind la creșterea accesului copiilor vulnerabili la o educație de calitate.
| Parteneri
nu este cazul, proiectul este integral derulat de Organizația Umanitară CONCORDIA
| Despre organizator
Organizația Umanitară CONCORDIA este o organizație neguvernamentală, independentă, dedicată sprijinirii copiilor, tinerilor și familiilor aflate în nevoie, spre o viață independentă și responsabilă. Fondată în urmă cu 35 de ani, organizația derulează programe axate pe consolidarea și respectarea drepturilor copilului și familiei. Sprijinim autoritățile și comunitățile locale în dezvoltarea și implementarea structurilor și serviciilor necesare.
| Website proiect
www.concordia.org.ro
