close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Propark Adventure Race Family&Friends



| Organizator:
    
| Sectiune:
    Proiecte realizate cu implicarea Voluntarilor
| Problema de fond
    Fundația Propark organizează din 2016 competiția Propark Adventure Race, adresată sportivilor experimentați. Pornind de la interesul tot mai mare al comunității locale și al familiilor cu copii pentru activități în aer liber, dar și de la lipsa unor competiții accesibile acestora, în 2022 am creat formatul „Family & Friends”. Am observat, totodată, că activitățile recreative în natură îi conectează rareori pe participanți cu valorile, rolul și regulile ariilor protejate. Programul răspunde astfel nevoii familiilor de a trăi experiențe care îmbină mișcarea, învățarea și timpul de calitate petrecut împreună. Nevoile au fost identificate pe baza experienței Propark în educație ecologică, managementul ariilor protejate și organizarea competițiilor de aventură, precum și prin dialogul cu administratori, autorități și participanți.

Propark Adventure Race Family&Friends Propark Adventure Race Family&Friends Propark Adventure Race Family&Friends

| Acoperire
    Brașov

| Rezumat
    Propark Adventure Race Family & Friends a transformat aventura în natură într-un proiect de educație ecologică pentru familii și grupuri de prieteni. Activitatea răspunde distanțării copiilor și adulților de natură, cunoașterii reduse a ariilor protejate din apropiere și nevoii de activități în aer liber care dezvoltă cooperarea între generații. În 2025, 33 echipe de câte patru persoane, conduse de un copil sau adolescent, au parcurs un traseu de aproximativ 20 km, folosind mijloace nemotorizate ori transport public. La punctele de control, reprezentanți ai ariilor protejate, ONG-uri și membri ai comunităților au facilitat probe despre biodiversitate, conservare, istorie și cultură locală. Harta, Pașaportul pentru Natură, ședința tehnică, atelierele și comunicarea înainte și după cursă au prelungit experiența de învățare. Ediția din 2025 a atras 33 de echipe/132 de participanți, 31 de voluntari și 10 membri ai echipei Propark. Principalele rezultate sunt consolidarea relației familie–natură, dezvoltarea leadershipului copiilor, creșterea vizibilității ariilor protejate și validarea unui model educațional replicabil de către administrații și comunități.

| Date beneficiari direcţi
    Familii cu copii cu vârste între 4 și 17 ani; adolescenți; grupuri de prieteni; adulții din echipe; participanții la atelierele de educație ecologică; voluntarii implicați în organizare.

| Activitati
    Organizarea competiției a început prin consultarea partenerilor pentru stabilirea mesajelor educaționale și a conținutului probelor speciale. Echipa apoi a definit traseul, zona de start și sosire, cele 10 puncte de control, regulamentul, categoriile de concurs și sistemul de cronometrare.
A fost dezvoltat un format accesibil familiilor și grupurilor de prieteni, cu echipe de câte patru persoane și un traseu de aproximativ 30 km, parcurs în maximum opt ore. Participanții au putut alege între mers pe jos, bicicletă, trotinetă sau transport public. Traseul și punctele de control au fost dezvăluite cu o seară înainte, în cadrul ședinței tehnice.
Pentru fiecare punct de control au fost pregătite probe despre biodiversitate și valorile naturale și culturale ale zonei, coordonate de specialiști și administratori de arii protejate. Au fost realizate hărți, numere de concurs, medalii, materiale pentru probe și puncte de alimentare.
Implementarea a inclus promovarea și gestionarea înscrierilor, recrutarea și instruirea voluntarilor, amenajarea punctelor de control, transportul materialelor, asistență medicală, monitorizarea echipelor, jurizarea, centralizarea rezultatelor și organizarea festivității de premiere.


| Despre voluntari
    În anul 2025 au fost implicați 31 de voluntari. Voluntarii sprijină amenajarea traseului, pregătirea kiturilor, orientarea echipelor, desfășurarea și jurizarea probelor, alimentarea, monitorizarea și premierea. LEI

| Rezultatele proiectului
    Proiectul a implicat 33 echipe, 132 participanți și 31 de voluntari. Principalul beneficiu pentru grupul țintă a fost accesul la o experiență educațională în natură, adaptată familiilor și grupurilor de prieteni, în care mișcarea, cooperarea și învățarea au fost integrate într-un format atractiv.
Copiii și adolescenții au avut rolul de căpitani ai echipelor, ceea ce le-a oferit ocazia să ia decizii, să coordoneze strategia și să își dezvolte încrederea, autonomia și abilitățile de leadership. Membrii echipelor și-au consolidat relațiile, au învățat să colaboreze și să gestioneze împreună provocările traseului.
Prin probele facilitate de specialiști și prin utilizarea Pașaportului pentru Natură, participanții au dobândit cunoștințe despre arii protejate, biodiversitate, specii, habitate și comportamente responsabile. Proiectul a apropiat publicul de administratorii ariilor protejate și de comunitățile locale, transformând conservarea naturii într-o experiență directă și mai simplu de înțeles.


| Parteneri
    Asociația Carpaterra, Asociația Krontechies, Administrațiile de arii protejate din Romania. Finanțatori: Fundația pentru Parteneriat și Mol România

| Despre organizator
    Propark – Fundația pentru Arii Protejate este o organizație înființată în 2008, care sprijină conservarea naturii prin formare profesională, educație ecologică și colaborare cu școli, comunități și administrații de arii protejate. În peste 17 ani, a implicat aprox. 7.000 de copii și tineri, a format 200 de profesori, a organizat peste 210 cursuri pentru 3.000 de participanți și a derulat peste 155 de proiecte. Până în 2030, Propark urmărește consolidarea profesiilor și a educației pentru natură.

| Website proiect
    https://propark-adventure.ro/family-and-friends/



Copyright © Gala Societății Civile - 2026
Site dezvoltat de Netvibes

-->