Participanti & Proiecte
Career Bus
|
|
Organizator: Școala de Valori |
|
|
Sectiune: Educație și Învățământ |
Programul Career Bus a fost inițiat pornind de la nevoia identificată în rândul elevilor din licee de a beneficia de sprijin în procesul de orientare școlară și alegere a unui traseu profesional potrivit abilităților și intereselor proprii. În etapa de liceu, mulți tineri iau decizii importante privind viitorul lor fără a avea suficiente informații despre oportunitățile educaționale, cerințele pieței muncii sau competențele necesare pentru diferite domenii profesionale. Nevoile beneficiarilor au fost identificate prin experiența Școlii de Valori în lucrul direct cu tinerii, prin dialogul cu cadrele didactice și prin observarea dificultăților întâmpinate de elevi în procesul de autocunoaștere și planificare a carierei. Career Bus a fost construit pentru a oferi contexte de învățare, explorare și interacțiune directă cu profesioniști.
| Scopul proiectului
Scopul proiectului a fost sprijinirea elevilor în dezvoltarea competențelor de autocunoaștere, orientare vocațională și planificare a carierei, pentru a putea lua decizii informate privind parcursul educațional și profesional. Obiectivele au vizat identificarea intereselor și abilităților personale, explorarea oportunităților de carieră prin interacțiunea cu profesioniști din industrie, dezvoltarea competențelor sociale, antreprenoriale și de învățare continuă, precum și încurajarea elevilor să-și stabilească obiective de dezvoltare personală și profesională.
| Acoperire
Bucureși și Brașov
| Rezumat
Obiectivul principal al proiectului a fost dezvoltarea competențelor de autocunoaștere, orientare vocațională și planificare a carierei. Prin intermediul a 6 module de consiliere în carieră, elevii și-au descoperit punctele forte, potențialul neexplorat, interesele profesionale și alternativele educaționale pe care le pot urma.
Activitățile implementate au inclus ateliere interactive de orientare școlară și consiliere în carieră, precum și evenimente inspiraționale de tip „Biblioteca Vie”, în cadrul cărora profesioniști din companiile partenere au devenit „cărți vii” și au împărtășit experiențe despre începuturile lor profesionale, provocările întâmpinate, pasiunile urmărite și competențele necesare pe piața muncii.
În perioada octombrie–februarie, au fost desfășurate modulele Career Bus EY și Career Bus Ipsos, iar celelalte module - Career Bus Mars, Career Bus Magna și Simulator pentru Viitor cu Airbus au avut loc din februarie 2026 și reprezintă continuitatea proiectului. De-a lungul proiectelor, participanții au dobândit o perspectivă mai clară asupra propriului parcurs profesional, au adresat întrebări relevante și au primit recomandări utile pentru dezvoltarea lor viitoare. Principalele rezultate obținute constau în creșterea nivelului de autocunoaștere al elevilor, clarificarea opțiunilor de carieră și conectarea acestora cu profesioniști și exemple concrete din mediul de lucru.
| Date beneficiari direcţi
Beneficiarii direcți ai proiectului au fost 167 de elevi din 5 licee partenere din București și Brașov: Colegiul Național „Iulia Hașdeu”, Colegiul Național „Școala Centrală”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Octav Onicescu” și Colegiul Tehnic Transilvania. Aceștia sunt elevi de liceu care au participat la activități de orientare în carieră, dezvoltare personală și interacțiuni cu profesioniști, cu scopul de a-și identifica abilitățile, interesele și direcțiile profesionale potrivite.
| Activitati
În perioada de implementare a Career Bus, cele două module CB EY și CB Ipsos, au fost desfășurate printr-o metodologie bazată pe educație non-formală, învățare experiențială și interacțiune directă cu profesioniști, având ca obiectiv sprijinirea elevilor în procesul de autocunoaștere, orientare vocațională și planificare a carierei.
Activitățile au fost implementate în parteneriat cu 5 licee: Colegiul Național „Iulia Hașdeu” București, Colegiul Național „Școala Centrală”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Octav Onicescu” din București și Colegiul Tehnic Transilvania din Brașov. În total, 167 de elevi au participat la 36 de ateliere de orientare în carieră.
Prin activități precum Check 4 Technical Skills, Play 4 Technical Skills, Career Bus Board Game, Check 4 Skills, „Nu te supăra frate”, Ocupații locale și regionale, Play 4 Future Jobs și Orientation 4 Career, elevii au explorat propriile interese, abilități și competențe, identificând posibile direcții profesionale. O componentă esențială a proiectelor au reprezentat-o cele 6 evenimente „Biblioteca Vie”, unde 20 de profesioniști invitați au oferit elevilor perspective autentice despre parcursuri profesionale, provocări, competențe necesare și oportunități pe piața muncii. În total, vorbim despre 5 licee partenere, 167 elevi, 36 ateliere, 6 Biblioteci Vii, 20 profesioniști invitați.
| Rezultatele proiectului
Implementarea programului a generat rezultate relevante pentru dezvoltarea personală, educațională și profesională a elevilor participanți. Prin activitățile de orientare în carieră, elevii și-au dezvoltat capacitatea de autocunoaștere, au identificat propriile puncte forte, interese și competențe, precum și direcții profesionale potrivite pentru viitor. Cei 167 de elevi implicați în proiect au beneficiat de 36 de ateliere de orientare în carieră și 6 evenimente „Biblioteca Vie”, unde au interacționat cu 20 de profesioniști din domenii variate. Aceste experiențe le-au oferit o perspectivă realistă asupra pieței muncii, asupra competențelor necesare în diferite profesii și asupra pașilor pe care îi pot urma pentru atingerea obiectivelor personale și profesionale. Un rezultat important al proiectului a fost creșterea nivelului de claritate al elevilor privind propriul traseu educațional și profesional. Participanții au învățat să își evalueze abilitățile, să își formuleze obiective de dezvoltare și să ia decizii mai informate cu privire la viitor. Un efect al celor două proiecte din cadrul programului Career Bus a fost crearea unor contexte de dialog între elevi și profesioniști, care au depășit componenta strict informativă și au contribuit la creșterea încrederii elevilor în propriul potențial. Interacțiunile directe cu modelele profesionale au stimulat curiozitatea, motivația și dorința participanților de a explora noi oportunități educaționale și de carieră.
| Parteneri
Proiectul Career Bus este desfășurat de asociația Școala de Valori cu susținerea Ipsos România, EY România, Mars România, Airbus Aerostructures România și Magna.
| Despre organizator
Școala de Valori oferă tinerilor și profesorilor din mediul preuniversitar experiențe de dezvățare a convingerilor și comportamentelor disfuncționale și reînvățarea unor noțiuni care pun accentul pe identificarea potențialul individual, dezvoltarea competențelor pentru viață și creșterea abilității de a lucra colaborativ, multidisciplinar și multigenerațional pentru a transforma societatea actuală într-una centrată pe valori sănătoase.
| Website proiect
https://scoaladevalori.ro/career-bus/
