Participanti & Proiecte
Papercuts - Horror Vacui Part 1
|
|
Organizator: Asociația A.R.T. Fusion |
|
|
Sectiune: Proiecte realizate cu implicarea Voluntarilor |
Punctul de pornire a fost nevoia de aducere în lumină a unui adevăr crunt, ce marchează o pată neagră în istoria României: abandonul a aproximativ o jumătate de milion de copii în instituții de stat, în perioada 1966-1997. Investigațiile IICCMER au descoperit că, în aceeași perioadă, aproximativ 15.000 de copii au murit în cămine-spital în România, din cauze prevenibile sau tratabile. Numărul total al copiilor care au suferit tratamente inumane în aceste instituții nu este cunoscut nici până în ziua de astăzi. Prezentul proiect și-a propus aducerea în prim-plan al acestui punct de ruptură profund din istoria României, să readucă în atenție trauma colectivă a unei societăți care încă ezită să-și privească trecutul în față și ale cărui răni sunt prezente și în societatea contemporană.
| Acoperire
București și online
| Rezumat
„Papercuts” este prima platformă din România ce utilizează mijloace teatrale pentru a încuraja implicarea civică activă: urmărește să tragă un semnal de alarmă asupra unor necesități legale ce pot avea un impact pozitiv asupra societății și propune instrumente concrete de implicare a cetățenilor. „Horror Vacui” este proiectul care a deschis acest demers - un performance durațional de 7 zile non-stop, în care 505 actori au interpretat 505 povești pe tema abandonului. Bazat pe sute de mărturii de la Muzeul Abandonului, proiectul a adus în prim-plan o traumă colectivă ignorată de societate și a transpus artistic documente istorice și povești reale, transformând spațiul performativ în unul al adevărului și al confruntării cu trecutul. Proiectul a facilitat crearea unei baze de date de spectatori ce își doresc implicare civică de lungă durată. Aceștia sunt informați asupra subiectului și dispun de un instrumentar specific, prin componenta Muzeului Implicării. Un demers important este lansarea petiției prin care se cere recunoașterea oficială a suferințelor copiilor instituționalizați în perioada 1966-1997. Proiectul pune în practică relația dintre teatru și schimbare socială, propunând cel mai longeviv produs cultural românesc în Cartea Recordurilor, angrenând în compoziția sa peste 700 de artiști și un număr general de peste 10.000 beneficiari direcți. În perioada de pre-producție (noiembrie - decembrie 2024), organizatorii au beneficiat de un schimb de experiență cu partenerul norvegian, au curatoriat poveștile și au conceptualizat sistemul de implicare civică, în strânsă legătură cu partenerii proiectului. La începutul anului 2025 au demarat producția propriu-zisă a evenimentului, ce a culminat cu performance-ul Horror Vacui din perioada 15-22 februarie 2025, la Galateca.
| Date beneficiari direcţi
Publicul țintă conține tineri adulți (18-25 ani) implicați social-politic, beneficiari ai unor soluții concrete de implicare civică (incluzând întâlniri cu decidenți politici), tineri părinți (25-35 ani) interesați de situația sistemului de protecție socială și persoane care au făcut/fac parte din sistemul de protecție/asistență socială. Beneficiarii direcți sunt spectatorii prezenți fizic (peste 5k - beneficiază de cel mai longeviv performance teatral, ce încurajează și oferă instrumente pentru implicare civică), audiența generală (peste 150k - expusă la perspective și instrumente de implicare civică române și norvegiene, atinsă prin campanii fizice, online și livestream), echipa proiectului - beneficiarii procesului de cercetare, învățare și aplicare a informațiilor deduse pe parcursul implementării (incluzând echipa artistică, cu peste 500 de artiști - implicați într-un amplu demers de teatru politic), 7 organizații - prin promovarea și susținerea demersurilor legislative (incluzând un spațiu cultural activat în sezonul rece) și cel puțin alți 2 operatori culturali, care sunt implicați în organizarea evenimentului.
| Activitati
Începând cu ianuarie 2025, activitățile proiectului au vizat finalizarea producției și implementarea performance-ului Horror Vacui, desfășurat la Galateca între 15 și 22 februarie 2025. Metodologia a inclus documentarea, curatorierea și editarea textelor despre abandon, pe baza resurselor privind sistemul de protecție socială din România – majoritatea puse la dispoziție de Muzeul Abandonului, a arhivelor și a contribuțiilor publicului. Ulterior, acestea au fost organizate într-o structură performativă continuă, de 168 de ore. Echipa a coordonat producția, programarea celor 505 performeri, realizarea turelor și fluxul publicului, asigurând funcționarea neîntreruptă a evenimentului, indiferent de condițiile meteo, tehnice sau logistice. În paralel, au fost derulate activități de comunicare și promovare, inclusiv campanii de informare și apeluri publice pentru implicare civică. Experiența spectatorilor a fost atent curatoriată de la intrarea în spațiu până la ieșire, urmând o traiectorie etapizată: informare prin materiale OOH și alte materialele de comunicare, experiență directă, prin participarea la performance, la instalația participativă și implicare civică ulterioară, prin instrumente concrete de contact ale decidenților politici, documentare și feedback. Acest parcurs a fost evaluat și cuantificat prin mijloace care devin, la rândul lor, resurse pentru continuitatea proiectului: înregistrări, baze de date, opinii și contribuții ale publicului.
| Despre voluntari
În cadrul Horror Vacui au participat un număr total de 48 voluntari, care au realizat următoarele
activități:
Implicare activă pe toată perioada proiectului (participare la ședințele de organizare, sprijinirea procesului de pre-producție și producție - curatorierea poveștilor, contactarea partenerilor și colaboratorilor, sprijin logistic în realizarea activităților proiectului)
Participarea la sesiunea de formare din București (întâlniri preliminare de training)
Participarea în cadrul performance-ului durațional (prezența la spațiu în cele 7 zile de performance și în cele preliminare)
Respectarea atribuțiilor din cadrul departamentelor (în funcție de departamentul în care au fost repartizați) LEI
| Rezultatele proiectului
În perioada ianuarie-februarie 2025, proiectul a produs principalul său rezultat: performance-ul de 7 zile non-stop. Acesta atransformat cercetarea despre abandon și sistemul de protecție socială din România într-o experiență accesibilă publicului prin 5.180 de bilete cu valoare 0. Un rezultat major a fost activarea unei comunități extinse în jurul temei abandonului: 505 performeri au participat la performance, ca gest artistic, memorial și civic. Sute de autori nominali și anonimi (scriitori, jurnaliști, artiști, membri ai societății civile, victime sau lucrători în sistem), și-au expus poveștile și perspectivele personale cu privire la abandon și opusul acestuia. Aproximativ 50 de voluntari au păstorit cu grijă fluxul de spectatori și au asigurat bunul mers al lucrurilor, la orice oră din zi și din noapte. Peste 20 de instituții și proiecte civice s-au alăturat demersului, alături de zeci de prieteni care au sprijinit voluntar desfășurarea acestuia. Pentru public, proiectul a generat o formă de contact direct cu una dintre cele mai grele experiențe din istoria recentă a României. Participarea a fost gândită astfel încât spectatorii să parcurgă traseul informare–experiență–implicare, prin participarea la performance, accesul la povești și resurse și posibilitatea de a rămâne conectați de artiști, beneficiari și unii de ceilalți. 9.721 de persoane s-au înscris în baza de date a platformei Papercuts, devenind parte a unei comunități interesate de continuarea inițiativelor cultural-civice. Aceste reacții au confirmat nevoia unei forme de continuitate a proiectului.
| Parteneri
Partener de proiect: Feil Teater (NO) Proiect realizat în colaborare cu: Muzeul Abandonului (RO), Galateca, Centrul de Resurse Juridice, Politică la Minut, Justice Initiative, Declic.
| Despre organizator
A.R.T. Fusion este o organizație de tineret care oferă o perspectivă realistă asupra problemelor cu care se confruntă societatea românească și globală în zilele noastre. Vrem să schimbăm atitudinile oamenilor din comunitatea noastră prin dezvoltarea de contexte creative și participative de învățare prin artă. Metodologia pe care o folosim aparține educației non-formale și se află la răscrucea dintre artă și activism, precum - Biblioteca Vie, campanii stradale și Teatrul celor Opresați.
| Website proiect
www.papercuts.ro
