Participanti & Proiecte
Ambasadorii Incluziunii
|
|
Organizator: Asociatia Young Initiative |
|
|
Sectiune: Proiecte realizate cu implicarea Voluntarilor |
Punctul de pornire a fost proiectul Erasmus+ KA2 „Teaching Across Intersections” (mai 2022 – februarie 2025), în care am realizat o analiză comparativă a manualelor școlare din țările partenere și am consultat constant cadre didactice din România. Nevoile identificate: (1) profesorii vor să abordeze teme de incluziune, empatie și toleranță, dar nu au instrumente practice adaptate programei; (2) resursele existente sunt teoretice sau greu de aplicat la clasă; (3) cadrele didactice care lucrează pe aceste teme se simt izolate și au nevoie de o comunitate de sprijin.
Răspunsul a fost manualul „Intersecționalitatea la clasă”, lansat la începutul lui 2025. Însă odată cu finalul finanțării Erasmus+ a apărut o a doua nevoie: cum duci mai departe o resursă valoroasă când finanțarea s-a încheiat? Răspunsul nostru a fost voluntariatul. Echipa care a creat manualul a decis să continue voluntar, iar cadrele didactice care ceruseră instrumentul au fost invitate să devină ele însele voluntari ai incluziunii. Așa s-a născut „Ambasadorii Incluziunii”, nu ca proiect cu buget, ci ca angajament colectiv al unor oameni care cred în aceeași cauză.
| Acoperire
22 de județe, 32 de localități, din toate regiunile țării; cca. 40% dintre voluntari activează în mediul rural.
| Rezumat
Ambasadorii Incluziunii este o rețea națională de voluntari (cadre didactice, lucrători de tineret și bibliotecari) care implementează voluntar activități de promovare a incluziunii sociale, empatiei și toleranței, în context intersecțional, la clasă și în spații educaționale non-formale.
Proiectul a apărut ca răspuns la o dublă nevoie: profesorii își doresc să abordeze teme de incluziune, dar nu au instrumente practice adaptate programei; iar resursa creată în proiectul Erasmus+ KA2 „Teaching Across Intersections” (manualul „Intersecționalitatea la clasă”, 507 pagini, peste 100 exerciții adaptate din manualele românești și peste 60 ateliere gata de implementare) risca să rămână neutilizată după încheierea finanțării. Răspunsul nostru a fost voluntariatul: echipa care a creat manualul a continuat pe bază voluntară, iar cadrele didactice au fost invitate să devină ele însele Ambasadori ai Incluziunii în comunitățile lor.
Obiective: o rețea de minimum 100 de voluntari; implementarea de către fiecare a cel puțin 3 activități în anul școlar 2025-2026; o comunitate online de sprijin; documentarea și diseminarea rezultatelor.
Cu buget dedicat zero și exclusiv prin muncă voluntară, în perioada desemnată s-au înscris 151 de Ambasadori în proiect, am realizat 186 de activități la clasă și am ajuns la aproximativ 2.200 de elevi, în 22 de județe (cca. 40% în mediul rural).
| Date beneficiari direcţi
Aproximativ 2.200 de elevi beneficiari direcți din învățământul primar, gimnazial și liceal, precum și tineri din contexte educaționale non-formale (inclusiv biblioteci). La aceștia se adaugă cei 151 de educatori-voluntari, care beneficiază direct de formare și de instrumentele proiectului.
| Activitati
Metodologia este structurată pe module educaționale, aplicate voluntar de fiecare membru al rețelei în funcție de nevoile clasei.
Repere cronologice (2025):
Februarie 2025: lansarea manualului „Intersecționalitatea la clasă – Manualul Profesorului” (507 pagini, 100+ exerciții, 60+ ateliere), la finalul proiectului Teaching Across Intersections. Coincide cu finalul proiectului anterior.
Martie–mai 2025: Rețeaua-Pilot Ambasadorii Incluziunii: peste 50 de profesori și lucrători de tineret au testat voluntar activități din manual la clasă, cu formare online și feedback structurat.
Iunie–iulie 2025: analiza rezultatelor pilotului și proiectarea ediției naționale, integral prin munca voluntară a echipei de coordonare.
Septembrie–octombrie 2025: apel național de selecție a voluntarilor și lansarea oficială a ediției 2025/2026, cu 151 de participanți înscriși la start.
Noiembrie 2025 – aprilie 2026: implementarea activităților la clasă de către Ambasadori, cu sprijin continuu, debriefing și documentare.
Programul debutează cu o sesiune de training online, cu participarea absolvenților ediției-pilot; apoi fiecare voluntar aplică la clasă cel puțin o activitate din manual pe fiecare modul și pregătește un scurt feedback.
| Despre voluntari
Proiectul implică voluntari la toate nivelurile — 154 de persoane care lucrează exclusiv voluntar, pe trei paliere:
Echipa de coordonare (3 voluntare): Cristina-Maria Mocanu — Coordonator Ambasadorii Incluziunii; Adela Anca Fenichiu — Vicepreședinte AYI și co-autoare a manualului „Intersecționalitatea la clasă”; Maria Melente — Facilitator Comunitate. Acoperă voluntar coordonarea programului, facilitarea sesiunilor online, gestionarea comunității, comunicarea și documentarea rezultatelor.
Voluntari proveniți din beneficiari (4): patru participante la ediția-pilot care au continuat voluntar, sprijinind formarea și îndrumarea noilor Ambasadori — dovada vie a modelului „de la beneficiar la voluntar”.
Ambasadorii Incluziunii (151): cadre didactice, lucrători de tineret și bibliotecari care implementează voluntar, în comunitățile lor, activități din manual: planifică și susțin activitățile la clasă, adaptează exercițiile la nevoile grupului, oferă feedback și documentează impactul. Ei sunt inima proiectului: fără implicarea lor voluntară, nicio activitate nu ar fi ajuns la elevi.
LEI
| Rezultatele proiectului
Rezultate cantitative: 151 de educatori-voluntari activi, 186 de activități de promovare a incluziunii realizate la clasă, aproximativ 2.200 de elevi beneficiari direcți, o comunitate online națională de sprijin reciproc, plus instrumentele „Pașaportul Ambasadorului Incluziunii” și „Harta Ambasadorilor Incluziunii”. Activitățile s-au desfășurat în 22 de județe din toate regiunile țării, cu cca. 40% dintre Ambasadori activând în mediul rural — intervenție directă în zone cu risc ridicat de abandon școlar și acces redus la resurse. Fiecare rezultat este produsul exclusiv al muncii voluntare, fără niciun leu de finanțare dedicată.
Rezultate calitative: profesorii raportează un impact direct, uneori imediat, asupra elevilor — creșterea empatiei, înțelegerea efectului cuvintelor și atitudinilor asupra celorlalți, deschidere față de diversitate. Mărturie: „Activitatea a fost una profundă și inspirațională... Elevii au fost receptivi, implicați și au plecat cu o înțelegere mai clară a impactului pe care cuvintele și atitudinile îl pot avea asupra celorlalți.” (Valentina, cadru didactic).
| Parteneri
Peste 115 unități de învățământ și biblioteci partenere (acorduri de parteneriat școlar) din 22 de județe. Context de origine: consorțiul internațional Erasmus+ „Teaching Across Intersections”. Asociația Young Initiative este membră a federației YMCA România.
| Despre organizator
Asociația Young Initiative (AYI) este o organizație nonprofit înființată în 2009, care facilitează experiențe educaționale pentru cei care își propun să transforme în bine comunitățile în care trăiesc. Sprijină tineri, educatori (cadre didactice și lucrători de tineret) și ONG-uri, prin programe de educație non-formală, resurse educaționale gratuite și servicii de dezvoltare organizațională. Este membră a federației YMCA România.
| Website proiect
https://www.younginitiative.org/ambasadorii-incluziunii/
