close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



EFdeN



| Organizator:
    Asociația Solar Decatlon Romania
| Categorie:
    Programe
| Problema de fond
    Programul EFdeN s-a format ca urmare a identificarii unor serii de probleme la nivel local, cu privire la sustenabilitate, in special lipsa informarii cu privire la problemele de mediu. Problemele acestea au fost identificate inca de catre membrii echipei PRISPA prin interactiunile avute cu oamenii de-a lungul implementarii proiectului, iar experiența a fost transmisă mai departe în cadrul programului EFdeN. Scopul nostru este sa informam publicul larg cu privire la consumul responsabil al resurselor naturale si al impactului pe care omul il are asupra mediului, prin derularea si implementarea unor proiecte menite sa schimbe mentalitati prin puterea exemplului.

| Scopul proiectului
    Scopul programului EFdeN este educarea publicului larg cu privire la conceptul de sustenabilitate. Astfel, prin proiectele noastre avem ca obiective: implementarea unor solutii pentru actualele probleme de mediu si promovarea lor catre publicul larg, dezvoltarea unor produse-concept care au scop demonstrativ, reprezentarea cu succes a Romaniei la competitiile Solar Decathlon și contribuirea la dezvoltarea unui cadru legislativ ce reduce numarul de zile pentru obtinerea autorizatiilor necesare pentru instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice, facilitand accesul la sistemele fotovoltaice.

EFdeN EFdeN EFdeN

| Aria geografica
    București

| Rezumat
    Echipa EFdeN s-a format in 2013, cand 5 dintre voluntarii organizatiei PRISPA au decis sa porneasca propriul lor program prin care sa promoveze sustenabilitatea, EFdeN. Echipa a identificat mai multe nevoi la nivel national, in special in Bucuresti: lipsa spatiilor verzi, densificarea urbana si tendinta de a construi inspre exterior, mobilitatea ingreunata de trafic, poluarea generata de traficul intens si lipsa posibilitatii persoanelor fizice de a injecta energia electrica produsa din surse regenerabile de energie in retea. Majoritatea au fost adresate prin intermediul primului proiect initiat, casa EFdeN. Aceasta este o casa activa (produce mai multa electricitate decat consuma), sustenabila, alimentata cu energie solara, in care sunt folosite o varietate de tehnologii si strategii de climatizare pentru eficientizarea consumului de energie electrica. Casa a reprezentat Romania in 2014 la Solar Decathlon Europe, cea mai importanta competitie de case solare si tehnologii integrate, in Versailles.
In urma concursului, casa a fost adusa inapoi in tara si reconstruita in curtea Facultatii de Inginerie a Instalatiilor (F.I.I.), unde poate fi vizitata in prezent.
Ulterior reconstructiei casei EFdeN in Romania, aceasta a devenit 4C - Centrul de Cercetare a Conditiilor de Confort, primul de acest tip din Romania. Totodata, am inceput sa dezvoltam mai multe proiecte in zona de sustenabilitate: SunDrive este o statie solara de incarcare a masinilor electrice, energiaTa e un proiect ce are ca scop facilitarea instalarii sistemelor de panouri fotovoltaice, Campus HUB este un spatiu verde creat de noi pentru studenti in curtea F.I.I. cu banci si prize alimentate de la un copac fotovoltaic, iar prin ReGeneratia am oferit cursuri de sustenabilitate pentru scoli si licee.


| Date beneficiari
    Principalii beneficiari directi au fost studentii care au facut parte din EFdeN de-a lungul timpului. Din 2013 am avut in total peste 500 de voluntari ce au lucrat impreuna interdisciplinar, aplicand ce au invatat la facultate, invatand lucruri noi de la colegii de la alte specialitati, descoperind impreuna ce inseamna sa fii sustenabil. Pe langa studentii implicati direct in proiect, cei care studiaza in incinta F.I.I. au beneficiat de Campus HUB, acesta fiind gandit ca un spatiu verde de invatare si relaxare pentru ei, adus in mijlocul orasului. De asemenea am mai avut ca beneficiari directi cei peste 15.000 de oameni care au calcat pragul EFdeN 4C. Acestia au putut sa isi faca o idee despre cum arata o casa sustenabila, ce pot ei sa faca pentru a avea un stil de viata mai prietenos cu mediul si cum poti sa integrezi tehnologia in casa astfel incat sa reduci consumul de energie, avand totodata un confort sporit din punct de vedere al calitatii aerului, temperaturii din casa si al conditiilor de trai. Totodata, alta categorie de beneficiari directi au reprezentat-o persoanele fizice interesate de injectarea energiei obtinute din surse regenerabile in retea, asa zisii “prosumatori”. Prin proiectul energiaTa am reusit sa introducem termenul de prosumator in Strategia Energetica Nationala, lucrand impreuna cu institutiile statului si alte organizatii non-guvernamentale.

| Date beneficiari
    Proiectele noastre au avut ca public tinta atat comunitatea locala, cat si cea la nivelul intregii tari. Prin activitatile noastre am incercat sa aducem notiunea de sustenabilitate cat mai aproape de oameni si sa incurajam bunele practici in acest sens. Consideram ca beneficiarii indirecti sunt oamenii care nu au avut contact direct cu noi, dar care au fost atinsi de proiectele noastre prin actiunile altora inspirate de noi.

| Activitati
    Prin toate activitatile noastre incercam sa aducem conceptul de sustenabilitate mai aproape de comunitate. Astfel, casa EFdeN 4C este deschisa saptamanal publicului pentru a fi vizitata si pentru ca cei interesati sa afle mai multe despre implementarea solutiilor sustenabile in locuintele lor.
Mail mult decat atat, organizam periodic evenimente, cursuri sau workshop-uri de informare a publicului cu privire la importanta protectiei mediului inconjurator. Astfel de activitati sunt desfasurate in cadrul Saptamanii Sustenabilitatii sau a programului ReGeneratia, prin care ne adresam diferitelor categorii de public, de la tanara generatie, pana la publicul specializat.
De la inceputul derularii programului EFdeN si pana in prezent a fost implicat un numar de peste 20.000 de persoane care au vizitat casa EFdeN sau au participat la evenimentele organizate de catre echipa.


| Rezultatele proiectului
    Suntem mandri de rezultatele EFdeN de pana acum. Am reusit sa reprezentam cu succes Romania la Versailles unde am luat un premiu pentru sustenabilitate, dar mai important, dupa reconstruirea casei in tara am reusit sa avem un impact asupra comunitatii. Am intalnit pana in prezent peste 20.000 de persoane prin evenimentele organizate de noi sau la care am fost invitati si prin vizitele la EFdeN 4C. Am reusit, impreuna cu mai multe organizatii, sa introducem termenul de prosumator in Strategia Energetica Nationala si am reusit sa intram in contact cu mai multi prosumatori romani. Campus HUB a inverzit pauzele a peste 600 de studenti din cadrul F.I.I. si a echipei EFdeN, iar SunDrive continua sa uimeasca vizitatorii EFdeN 4C.
Până în prezent am avut peste 810 apariții media și mai mult de 42.000 de vizitatori ai site-ului, așadar considerăm că am transmis într-un mod eficient mesajul programului.
De asemenea, multi dintre fostii membrii ai echipei au crescut pe plan profesional in urma experientei EFdeN, avand deja experienta practica in momentul in care au terminat facultatea.


| Bugetul
    1154848

| Parteneri
    De la începutul programului am numărat o multitudine de parteneri printre care Engie, Kaufland, Lidl, Saint Gobain, BCR Banca pentru Locuinte, Schneider Electric, Holcim, Bogart, Transelectrica, Wago, Samsung, BusinessMark, spatiulconstruit.ro, Biz. Pentru o listă completă: http://efden.org/colaboratori/

| Website proiect
    efden.org





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes