close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Cu Apele Curate



| Organizator:
    MaiMultVerde
| Categorie:
    Protecția mediului
| Problema de fond
    Proiectul a fost conceput plecând atât de la studii științifice (ARBDD – Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, Universitatea din Viena) cât și de la observații empirice (poluarea cu plastic a apelor este o problemă vizibilă pe orice apă - majoră, cum este Dunărea, sau mai mică, cum ar fi Arieșul, un afluent de gradul 3 al Dunării).

Poluarea cu plastic a apelor are consecințe asupra mediului: distruge ecosisteme acvatice, cu efecte asupra faunei și florei terestre, și ne afectează inclusiv pe noi, prin aerul pe care îl respirăm, microplastic, sau apa cu care sunt irigate terenurile agricole.


| Scopul proiectului
    Scopul: prevenirea și combaterea poluării cu plastic a Dunării.
Obiective:
- mobilizarea comunităților și autorităților din zone riverane
- reducerea cantităților de deșeuri din plastic de pe malurile și luciul apelor
- conștientizarea problemei poluării cu plastic în rândul locuitorilor riverani


Cu Apele Curate Cu Apele Curate Cu Apele Curate

| Aria geografica
    Județe: Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Iași, Neamț, Covasna, Harghita, Vâlcea, Cluj, Bihor

| Rezumat
    Proiectul Cu Apele Curate a fost inițiat de Asociația Mai Mult Verde și Lidl România ca un apel la implicare în combaterea poluării cu plastic a apelor, adresat atât membrilor comunităților, cât și autorităților publice din orașele riverane.

Poluarea cu plastic a oceanului planetar reprezintă una dintre cele mai grave probleme de mediu la nivel global, organisme internaționale estimând că până în anul 2050 este posibil să avem în ape mai mult plastic decât pește. Conform unei estimări a ARBDD (Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării), 4,2 tone de plastic sunt transportate în fiecare zi (1.533 t/an) de Dunăre, colector cvasi-integral al rețelei hidrografice din România, în Marea Neagră.

Proiectul vizează atât poluarea istorică, prin acțiuni de colectare a plasticului deja existent în albia fluviului, cât și măsuri de prevenire și combatere a deversărilor viitoare. Împreună cu membrii comunităților riverane și autoritățile locale, identificăm și implementăm o serie de soluții de reducere și prevenire a poluării cu plastic a apelor Dunării.
Rezultate
· 120 tone deșeuri de plastic colectate în spațiile amenajate (prevenire)
· 14 tone deșeuri de plastic colectate în acțiuni de igienizare (combatere)
· 57,000 locuitori din cele zece orașe informați despre gestionarea deșeurilor
· 48,000 turiști expuși mesajului #cuapelecurate
· 2175 participanți la evenimentele comunitare
· 1080 voluntari participanți la acțiunile de igienizare
· 83 proiecții filme tematice
· 25 evenimente comunitare organizate
· 18 licee implicate
· 9 spații din vecinătatea Dunării dotate cu sistem de colectare a deșeurilor de plastic
· 8 grupuri comunitare locale formate și active



| Date beneficiari direcţi
    Beneficiarii direcți sunt locuitorii orașelor dunărene. Am „pus” în centrul acestor comunități câte un organizator comunitar, cu rolul de a coagula comunitatea, de a îi inspira pe cetățeni să se organizeze, să identifice și să acționeze în soluționarea problemelor cu care se confruntă. În total, populația acestor 10 orașe este de aproximativ 858.000 de locuitori.

| Date beneficiari
    Poluarea cu plastic ne afectează pe toți, și astfel, beneficiar indirect este toată populația României

| Activitati
    - formarea a opt grupuri de inițiativă locală în zece orașe dunărene
- implementarea unor modele de bune practici pe malurile Dunării: am identificat 8 locuri de picnic/agrement de pe malul Dunării, frecventate de comunitatea locală, unde obișnuiau să fie depozitate deșeuri. Am amplasat infrastructură de colectare separată (pubele sau containere trash art), infrastructură de informare (panouri cu informații despre Dunăre, poluare și amenzi pentru depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor), infrastructură de agrement (în funcție de nevoi, am amplasat mese, băncuțe, fileuri de volei/badminton, mese de ping pong, rasteluri de biciclete).
- împreună cu artiști locali, am realizat 3 murale în Galați, Drobeta-Turnu Severin și Zimnicea și o lucrare de artă urbană pe un tramvai în Brăila, pentru a trage un semnal de alarmă asupra poluării cu plastic a apelor.
- am organizat acțiuni de igienizare în peste 25 de orașe riverane, cu implicarea comunității și autorităților locale. Deși este o soluție paliativă (de multe ori, a doua zi sunt la fel de multe deșeuri în zona proaspăt igienizată), scopul este aducerea împreună a comunității în jurul subiectului, conștientizarea problemei.
- am testat în premieră în România trei soluții tehnologice pentru colectarea deșeurilor plutitoare - Plasa Trash Catcher, Bariera plutitoare Floatation Boom, Waste Shark


| Rezultatele proiectului
    Membrii comunităților locale se coagulează în jurul unei probleme care îi afectează direct, învață să scrie petiții către autorități, să organizeze evenimente comunitare și să-și facă vocile auzite. Grupurile locale au căpătat vizibilitate și încredere din partea concetățenilor, primind cereri de ajutor pentru alte cauze: înființarea de adăposturi pentru câini comunitari, colectarea uleiului uzat, toaletarea arborilor etc.
- 134 tone deșeuri de plastic colectate
- 1080 voluntari la acțiuni de igienizare
- 6 puncte de colectare separată a deșeurilor (Giurgiu, Zimnicea - plaja Cheson și punctul de trecere cu bacul între Zimnicea și Svishtov (Bulgaria), Turnu-Măgurele, Islaz, Cernavodă)
- 5 containere „trash art” sub formă de pește, pentru colectarea plasticului (Sfântu Gheorghe, Giurgiu, Galați, Drobeta-Turnu Severin, Brăila)
- 11 puncte de informare (Sfântu Gheorghe, Ișalnița, Giurgiu, Cernavodă, Turnu Măgurele, Galați, Zimnicea, Drobeta-Turnu Severin, Zimnicea, Islaz, Brăila)
- 4 amenajări maluri Dunăre (Giurgiu, Zimnicea, Islaz, Cernavodă)
- testare 3 soluții tehnologice pentru colectarea deșeurilor de pe luciul apei (Waste Shark, Bariera plutitoare Floatation Boom, Plasa Trash Catcher)
- 3 picturi murale Cu Apele Curate (Drobeta-Turnu Severin, Galati, Zimnicea) și o lucrare de artă urbană pe un tramvai (Brăila)


| Bugetul
    4900000

| Parteneri
    Centrul de Resure pentru participare publică, Bloc Zero, Asociația pentru Relații Comunitare

| Website proiect
    www.cuapelecurate.ro





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes