close

Aboneaza-te

Scrie numele si adresa ta de email mai jos iar noi iti vom trimite mail de cate ori avem noutati pentru tine.



 

Participanti & Proiecte



Program Rural



| Organizator:
    Ordinul Arhitectilor din Romania
| Categorie:
    Programe
| Problema de fond
    Mediul rural din Romania este dominant sub-dezvoltat si mult sub nivelul de viata si locuire din marile orase. Diferentele s-au accentuat in ultimii 25 de ani, la nivelul politicilor publice, mediul rural fiind mai curand desconsiderat, iar actiunile gandite catre urbanizare - pe modelul inceput in perioada comunista. Arhitectura este doar o parte vizibila a problemelor majore.

Problemele identificate:
1. Depopularea rurala
2. Distrugerea patrimoniului rural de catre comunitati si autoritati
3. Lipsa de interes si eficienta a institutiilor abilitate
4. Lipsa grava de eductie la nivelul autoritatilor si formatorilor de opinie din comunitatile rurale
5. Lipsa reglementarilor in acest domeniu

Acestea sunt premisele care au generat reactia GLR si in consecinta, intreg spectrul de activitati initiat prin Programul Rural.


| Scopul proiectului
    Scopul programului este protejarea identitatii rurale si dezvoltarea mediului rural din Romania
Obiectivele:
- Protejarea si promovarea identitatii culturale locale;
- Folosirea arhitecturii ca parghie in dezvoltarea economica a mediului rural;
- Resuscitarea tehnicilor ancestrale si materialelor de constructie naturale;
- Constientizarea populatiei din mediul rural asupra importantei protejarii si promovarii specificului local valoros;
- Popularizarea arhitecturii si a arhitectului in randul copiilor si populatiei din mediul rural;
- Organizarea de conferinte si sprijinirea scolilor de vara.


Program Rural Program Rural Program Rural

| Aria geografica
    toate judetele tarii si municipiul Bucuresti

| Rezumat
    Programul Rural a aparut in contextul identificarii a trei mari amenintari care preseaza mediul rural romanesc:
1. Emigrarea fortei de munca calificate
2. Crearea complexului cultural ca tot ce tine de mediul rural romanesc e mai prost comparativ cu tot ce vine de la oras sau din strainatate
3. Produsele care au invadat piata de materiale de constructii, de proasta calitate, ne-ecologice, neadecvate locului si climei, comparativ cu materialele de constructii de provenienta locala care si-au dovedit eficienta in timp.

Proiectele realizate au vizat raspunsul la urmatoarele intrebari:
- CE/CUM CONSTRUIM? (GHIDURI DE BUNE PRACTICI)
- CU CINE CONSTRUIM? (HARTA)
- CU CINE VOM PROIECTA? (SCOLILE DE VARA)

In contextul actual al crizei generata de Covid-19, miza ghidurilor, a hartii si a scolilor de vara este uriasa: zeci de mii de romani in plus se vor muta la tara datorita calitatilor superioare de viata pe care le ofera iar proiectele OAR vor fi capitale si vor constitui un instrument de lucru extrem de util. Incepand cu 2017 exista un trend mai vizibil de relocare a tinerilor de la oras in mediul rural. O suta de mii de romani se muta anual de la oras la tara, conform statisticilor.


Rezultate:
- Realizarea unei baze de date online cu peste 600 de mesteri si materiale accesibile pe hartamesterilorconstructii.ro
- Finalizarea a 40 de ghiduri de arhitectura, care acopera 80% din satele Romaniei
- Sustinerea scolilor de vara prin cresterea finantarii prin sesiunea de proiecte si programe prioritare finantate din timbrul de arhitectura
- Aplicarea ghidurilor in Comisiile tehnice de urbanism ale Consiliilor Judetene, Comisiile zonale a monumentelor istorice ca filtru de calitate si preluarea lor in RLU-urile comunelor si in strategiile GAL-urilor.


| Date beneficiari
    1. Beneficiarii investitiilor in mediul rural si persoanele care doresc sa se mute la tara 2. Studentii arhitecti, arhitectii stagiari si arhitectii cu drept de semnatura interesati sa proiecteze in zonele rurale cu arhitectura traditionala si care vor sa se perfectioneze in domeniul restaurarii, al mestesugului traditional si emergent si al arhitecturii bazata pe principii ecologice. Scolile de vara evidentiaza importanta pregatirii practice, nu numai teoretice, si importanta unei pregatiri interdisciplinare. Dorim sensibilizarea arhitectilor in privinta problemelor constructiilor traditionale din zone protejate si din zone cu specific traditional, in protectia carora joaca un rol-cheie. 3. Arhitectii urbanisti 4. Specialistii care elaboreaza regulamentele de construire in mediul rural 5. Antreprenorii din domeniul constructiilor 6. Mesterii din domeniul constructiilor 7. Reprezentanti ai cultelor si comunitatile ecleziale 8. Comunitatile locale, locuitorii mediului rural 9. Autoritatile locale si centrale de resort/implicate

| Date beneficiari
    1. Persoanele care doresc sa-si insuseasca o anumita meserie 2. Breslele profesionale 3. Muzeele etnografice

| Activitati
    Principalele activitati desfasurate in cadrul Programului Rural sunt:

a) Elaborarea ghidurilor de arhitectura pentru incadrarea in specificul local din mediul rural, promovarea lor si diseminarea
b) Implementarea ghidurilor prin parteneriate cu autoritatile locale si nationale
c) Cartarea meseriilor traditionale si emergente si a produselor derivate din domeniul constructiilor din Romania (www.hartamesterilorconstructii.ro)
d) Finantarea scolilor de vara in mediul rural - rodul colaborarii intre GLR si GL Formare profesionala continua - urmareste cresterea calitatii obiectului de arhitectura prin revitalizarea tehnicilor si a materialelor de constructie traditionale/locale si reactivarea mesterilor/mestesugurilor prin efectuarea unei practici a studentilor arhitecti/ a arhitectilor in mediul rural, pe langa mesterii care folosesc materiale traditionale/emergente si practica mestesuguri traditionale/emergente in constructii, pentru familiarizarea cu materialele si invatarea prin conceptul „hands on training”.
e) Initierea elaborarii unui Ghid pentru constructii de gabarit mare in mediul rural (hale de productie si/sau depozitare, sali de sport, scoli,camine culturale, etc.). – in desfasurare
f) Initierea unui Ghid pentru Lacase de Cult (cu colaborarea cultelor respective si a Ministerului Culturii). Ghidul va avea ca target constructiile noi de biserici/lacase de cult si interventiile pe cele existente, dar vor privi si anexele acestora.


| Rezultatele proiectului
    - Incadrarea arhitecturii proiectelor in Ghidurile de incadrare in specificul local au constituit criteriile obligatorii pentru 35 de proiecte aplicante la finantare cu fonduri europene implementate prin Grupurile de Actiune Locala (GAL) in zona Transivaniei de sud.

- Ghidurile sunt aplicate la nivelul unor Comisii de urbanism/avizare si a Comisiilor Zonale ale Monumentelor Istorice pentru avizarea in zonele de protectie ale monumentelor istorice.

- Folosirea ghidurilor ca suport pentru criteriile unui concurs de arhitectura cu modele de case in jud. Maramures

- Ghidurile au fost preluate in zeci de documentatiile locale de urbanism

- Un numar mare de locuitori ai mediului rural care doreau sa construiasca sau sa reabiliteze o casa traditionala au consultat Ghidurile de incadrare in specificul local

- Autoritatile locale au realizat potentialitatea unei dezvoltari economice locale a zonei prin valorificarea patrimoniului contruit

- Harta Mesterilor in Constructii a generat interes si speranta printre mesterii cu care s-a intrat in contact. Harta online a fost inaugurata in aprilie 2019 si nu au fost inca cuantificate rezultatele acesteia

- In urma finantarii scolilor de vara in 2019 au aparut scoli noi de vara care au solicitat finantare OAR si a crescut interesului studentilor fata de formarea abilitatilor practice.

- Din 2018 la Bienalele Regionale de Arhitectura s-au infiintat sectiuni dedicate pentru Rural si Scolile de Vara.

- Antreprenorii din domeniul materialelor de constructii au constientizat importanta promovarii materialelor locale si sustenabile.


| Bugetul
    1616234

| Parteneri
    - Ghiduri de arhitectura pentru incadrarea in specificul local din mediul rural: 22 de filiale ale Ordinului Arhitectilor din Romania, Asociatia Monumentum, Headley Trust, Muzeul ASTRA, Global Heritage Fund, ARTTA, Consiliul Judetean Cluj, Consiliul Judetean Maramures, Consiliul Judetean Prahova, Consiliul Judetean Suceava, Centrul de Cultura si Arta Salaj, Asociatia SAT Transilvania si Centrul de Ecologie Montana, GAL Podisul Tarnavelor, GAL Rasaritul Tarii Fagarasului, Spatiucontruit.ro, Stiriutile.ro, RAUM birou de arhitectura si urbanism, BRIKSTON - Cartarea meseriilor traditionale si emergente si a produselor derivate din domeniul constructiilor din romania: filialele Ordinului Arhitectilor din Romania, Institutul National al Patrimoniului, 2 Directii Judetene pentru cultura, Asociatia Monumentum, Muzeul ASTRA Sibiu, Ghidul Primariilor, 35 de Primarii, Fundatia Pro Patrimonio, Muzeele Etnografice, Muzeele de istorie, GAL-uri, Centrele Judetene pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, ONG-uri, asociatiile profesionale, Reteaua Nationala a Mestesugarilor Rurali, Asociatia Mesterilor Populari din Romania, Societatile comerciale care distribuie materiale, Asociiatii ale mesterilor etc. (lista completa a partenerilor este pe site-ul hartamesterilorconstructii.ro) - Finantarea scolilor de vara de arhitectura din Romania: Prince’s Foundation, OAR Filiala Transilvania - Pentru elaborarea ghidurilor de arhitectura ecleziala pentru incadrarea in specificul local si confesional: Mitropolia Moldovei si Bucovinei, Episcopia Devei si Hunedoarei, Cultul Crestin Penticostal, Arhidieceza Romano-Catolica de Alba Iulia si alti parteneri la nivel local (proiect in desfasurare)

| Website proiect
    https://www.oar.archi/despre-oar/grupul-rural-oar https://hartamesterilorconstructii.ro/ https://www.facebook.com/grupulrural/





Copyright © Gala Societatii Civile si Millenium People 2010 - 2020
Site dezvoltat de Netvibes & BORŢUN•OLTEANU D/G/TAL