close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.





Participanti & Proiecte



Salvăm morile de apă



| Organizator:
    Asociatia Acasa in Banat
| Categorie:
    Artă și cultură
| Problema de fond
    Este un proiect care se fundamentează pe un alt proiect derulat în perioada august – decembrie 2019. Practic, în a doua parte a anului trecut, Asociația Acasă în Banat a derulat proiectul „Țara Morilor de Apă” prin care și-a propus să inventarieze morile de apă existente în Banatul de Munte. Acest adevărat recensământ a dus la identificarea, cartografierea și fotografierea a 243 de mori de apă, aflate în diferite stadii de funcționare (82 în funcțiune, 47 funcționale dar oprite, 114 nefuncționale). Proiectul s-a încheiat la data de 15 decembrie 2019 însă informațiile obținute, evaluarea efectuată la fața locului și expertiza acumulată constituie fundamentul solid pentru derularea proiectului „Salvăm morile de apă”.

| Scopul proiectului
    - Protejăm, salvăm, repornim 10 mori de apă selectate din satele Gârnic, Șopotu Vechi și Pârvova, județul Caraș-Severin.
- Susținem comunități rurale aflate în dificultate, dar care au un potențial turistic (cultural dar care au un potențial turistic (cultural și natural) ridicat.
- Promovăm dezvoltarea economică sustenabilă a comunităților locale bazată pe valorificarea patrimoniului existent, din care fac parte și morile, orientată pe turism, gastronomie, tradiții și meșteșuguri;
- promovăm patrimoniul mulinologic


Salvăm morile de apă Salvăm morile de apă Salvăm morile de apă

| Aria geografica
    Caraș Severin

| Rezumat
    Salvăm, la propriu, morile de apă din Banatul Montan! Ne mobilizăm acum pentru că nu mai este timp de pierdut! Morile de apă sunt adevărate monumente ale tehnicii populare ce încă se mai păstrează în satele de munte din Banat. Ne-am decis să ne suflecam mânecile și să ne apucăm de reparat, renovat, ecologizat, săpat, construit și la final, de măcinat făină alături de oamenii locului. Astfel ajutăm comunitățile rurale să se dezvolte sustenabil, păstreze obiceiul străvechi al măcinatului pe care să îl aducă în secolul XXI prin caracterul ecologic și calitatea superioară a produselor locale. Protejăm aceste monumente care aduc unicitate României și care pot genera valoare pentru comunitățile locale prin turism.
Ne-am propus să renovăm 10 mori de apă din 3 localități din Caraș Severin, cu ajutorul voluntarilor, însă am reușit să renovăm 12 dintre ele.


| Date beneficiari direcţi
    Beneficiari direcți – sunt „rândașii”, oamenii care au „rând” la moară moștenit și care vor pot continua să folosească moara drept mijloc ecologic și ieftin de a măcina o făină de bună calitate, ce stă la baza economiei gospodărești; Fiecare moară are între 5-20 de rândași (familii), beneficiari sunt aproximativ 100 de familii.

| Date beneficiari
    Beneficiari indirecți – comunitatea locală, locuitorii din apropierea morilor de apă, micii producătorii din localitate, prin efectele pozitive create de morile de apă funcționale. Estimativ, în cele trei localități am atins indirect 1500 de beneficiari.

| Activitati
    Etapa I: Începem printr-o documentare temeinică și stabilirea unui plan de acțiune bine pus la punct. În această etapă sunt esențiale studierea obiectivelor, consultarea specialiștilor, întocmirea planului de intervenție pentru fiecare moară în parte, întocmirea necesarului de materiale, organizarea echipelor, instruirea voluntarilor și semnarea contractelor de voluntariat.
Etapa II: Achiziții de materiale de construcție și dotări, operațiuni de transport și logistică a materialelor, organizarea șantierelor
Etapa III: Desfășurarea acțiunilor propriu-zise, fiecare constând în renovarea a 3-4 mori de apă, pe parcursul a 2-3 zile fiecare. Domeniile de intervenție pe categorii sunt următoarele:
REABILITAREA MORILOR
Cea mai importantă și eficace intervenție de protecție este aceea de a schimba învelitoarea deteriorată a acoperișului (lăteți putrezi, țigle sparte, improvizații nefuncționale și inestetice), apoi reparațiile la fundațiile de piatr, difeirte reparații, inclusiv a instalațiilor de măcinat, tratarea lemnului.
REABILITAREA CANALULUI DE ADUCȚIUNE
ECOLOGIZAREA RÂULUI
INFORMAȚII TURISTICE - amplasarea unor plăcuțe pentru amenajarea traseului turistic


| Rezultatele proiectului
    Proiectul a reusit sa ajunga in 3 comune din judetul Caraș Severin, aflate în dificultate, prin punerea în valoare a morilor de apă din punct de vedere turistic, oferind un model alternativ și sustenabil pentru dezvoltarea locală. Astfel, au fost amenajate 3 trasee turistice și puse în funcțiune 12 mori de apă (la Gârnic, Șopotu Nou și Pârvova), ce pot genera venituri pentru cei peste 1500 de localnici din vânzarea către turiști a făinii proaspăt măcinate și a produselor derivate.
Proiectul a cumulat aproximativ 4.000 de ore de muncă (pe parcursul a 10 zile) din partea a 160 de voluntari veniți din toate colțurile țării. Peste 45 dintre voluntari sunt angajați ai companiei Orange care și-au dorit să contribuie la salvarea patrimoniului mulinologic și la bunăstarea comunităților locale. În total, voluntarii au refăcut 8 acoperișuri, au repus în funcțiune 5 mori de apă oprite, au reparat fundații și săpat canalele de aducere a apei. Pentru a include morile de apă în circuitul turistic, au fost refăcute podețele de acces, construite balustrade, trepte și cărări, au fost montate indicatoare și plăcuțe informative.


| Bugetul
    32000

| Parteneri
    Asociația Acasă în Banat, Fundația Orange

| Website proiect
    www.taramorilordeapa.ro





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes