close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.





Participanti & Proiecte



Digitalizarea turismului din România



| Organizator:
    Asociația ,,Călător prin România''
| Categorie:
    Artă și cultură
| Problema de fond
    Există foarte multe fonduri alocate pentru promovarea culturii și turismului românesc, dar sunt alocate ineficient. Românii nu știu ce pot vizita în țara lor, iar turiștii străini știu, în medie, 20 obiective de la noi din țară. Românii nu cunosc istoria locurilor interesante și a patrimoniului cultural, iar ghizi talentați sunt foarte puțini. Turiștii (fie ei naționali sau străini) vor să cunoască elemente din cultura românească, să cunoască patrimoniul și să aibă un turism de calitate. Toate aceste elemente au fost punctele de pornire ale proiectului. Trebuia sa dezvoltăm o platformă pentru a oferi informații și pentru a stimula turiștii în a vizita clădiri de patrimoniu sau obiective turistice cu o istorie bogată în spate, ,,învelite'' în legende frumoase și interesante.

| Scopul proiectului
    Scopul a fost acela de a scoate la lumină legendele și istoria care ,,îmbracă'' patrimoniul românesc și anumite obiective istorice și să facem turistul să fie propriul său ghid, fără a avea neapărată nevoie de ghizi în excursiile pe care le face și să aibă acces la informații într-o limbă apropiată de limba maternă.

Obiective:
- câți mai mulți turiști să cunoască patrimoniul turistic, istoric și cultural
- cât mai multe obiective turistice/istorice/culturale documentate
- cât mai multe plăcuțe cu cod Q.R. montate pe/ în proximitatea punctelor de interes.


Digitalizarea turismului din România Digitalizarea turismului din România Digitalizarea turismului din România

| Aria geografica
    Toată România

| Rezumat
    Proiectul nostru dorește să prezinte capitalul turistic și cultural al României (port popular, gastronomie, obiective turistice și monumente istorice)atât turiștilor naționali, cât și străinilor. Asociația scoate la lumină și centralizează, la nivelul fiecărui județ, legendele și istoria elementelor amintite mai sus. De asemenea, proiectul include și plăcuțe de informare cu cod Q.R. amplasate în proximitatea monumentelor istorice și obiectivelor turistice. Turistul vine, scoate telefonul, scanează codul Q.R. de pe plăcuță, selectează limba (Lb. Eng, Lb. Rom, Lb. Fra, Lb. Spa, Lb. Chi)și citește istoria și legendele obiectivului turistic sau al monumentului istoric respectiv.

Există o ,,poftă'' reală de cunoaștere, atât în rândul românilor, cât și în cel al străinilor când vine vorba de România, doar că există foarte puțini ghizi care să aibă talentul de a fi ghizi (sau nu există în anumite regiuni), nu există o centralizare a potențialului turistic și cultural din fiecare județ și nu se știe exact ce avem de valoare în România. Turiștii/localnicii vor/au nevoie să cunoască potențialul local și/sau național. Ceea ce facem noi este să documentăm, centralizăm, promovăm național și internațional România și transformăm turistul în propriul său ghid.

Obiectivul nostru principal este să scoatem la lumină cât mai mult din patrimoniul turistic, istoric și cultural al României și să facem legendele și istoria patrimoniului cultural și turistic cunoscute de cât mai mulți oameni.

Până acum avem implementat proiectul în patru orașe și un municipiu, iar în viitorul apropiat urmează 5 municipii și 7 orașe. Resursele de bază sunt plăcuțele, website-ul și partenerii noștri. Până acum, 30.000 de turiști (interni și externi) au aflat noi informații și noi locuri de vizitat.


| Date beneficiari direcţi
    Turiști naționali (posibili 18 mil - pana acum 15.000) , turiști internaționali (străini) (posibili 5 miliarde - până acum 15.000), localnici (în funcție de câți are zona respectivă și împrejurimile).

| Date beneficiari
    Primăriile (toate primăriile din România)

| Activitati
    Primul pas este acela al centralizării tuturor primăriilor de comune/orașe/municipii din cadrul unui județ. Apoi toate aceste primării vor fi contactate (inclusiv consiliul județean) pentru a favoriza imprementarea proiectului și a stimula promovarea în rândul turiștilor și localnicilor.

Apoi, când acestea răspund și sunt interesate, se încheie un parteneriat, iar echipa asociației se deplasează în teren. Timp de săptămâni sunt luate la pas atât cadrul natural, cât și cel antropic, pentru a identifica monumente istorice, obiective turistice, portul popular local, rețete tradiționale locale și, tot atunci, se adună istoria și legendele (din registre, din istoria locală și de la săteni și oameni ai locului).

Se aranjează textele, sunt traduse în toate cinci limbile și apoi sunt urcate pe website (textele în Lb. Română imediat, iar cele în celelalte limbi la intervale de o săptămână-două, când vin de la traducători autorizați). Se generează codurile Q.R. și se realizează digital plăcuțele. Este contactată Direcția Județeană de Cultură din județul respectiv și, pe baza textelor și plăcuțelor în format digital, se eliberează un aviz pozitiv de montare.

După obținerea avizelor, se realizează fizic plăcuțele, se transportă la monumentele istorice și obiectivele turistice respective și, împreună cu primăriile, sunt montate, fie pe gardul respectivului obiectiv turistic/monument istoric, fie în proximitate, pe stâlpișori.

După montare, începe promovarea internațională.


| Rezultatele proiectului
    În perioada înscrierii în competiție, au fost înregistrați 30.000 de utilizatori care citesc despre România pe platformă. Numărul celor care citesc despre patrimoniul istoric și cultural al României crește în fiecare zi. Cu un trafic pe platformă de ~200 oameni / zi, o rată de return de 9%, turiștii încep să cunoască România. Din totalul de 200 oameni / zi, ~120 sunt din România, iar ceilalți sunt străini. Utilizarea plăcuțelor este de 90%, iar limbile cele mai utilizate sunt Eng și Ro.

Primele rapoarte pentru anul 2020 au fost generate către primăriile partenere. Lunile cu activitate turistică intensă sunt Iunie, Iulie, August, Octombrie si Noiembrie cu un vărf turistic în August de 1910 turiști în zonele cu plăcuțe montate.



| Bugetul
    5000

| Parteneri
    Directia de turism (fostul Minister al Turismului), Dedeman România, Institutul Cultural Chinez, Loteria Română, Primăria Horezu, Primăria Amara, P. Topoloveni, P. Gârnic, P. Mun. Giurgiu, P. Moldova Nouă, P. Feldioara, P. Caransebeș, P. Mun. Hunedoara, P. Poiana Stampei, P. Cârlibaba, P. Baia de Aramă, P. Breaza, P. Dăbuleni, P. Mun. Orșova, P. Nehoiu, P. Isaccea, P. Oituz, P. Băiuț, P. Berzasca, P. Borșa, P. Mun. Rădăuți, P. Mun, Timișoara, P. Mun. Tulcea, P. Mun. Constanța, P. Polovragi, P. Bușteni, P. Comarnic., Colecția etnografică ,,Marius Matei'', Monumentalist, Explorăm Buzăul, Țara cu Balauri, Descoperă Carașul, Aici a stat

| Website proiect
    https://travellerinromania.com





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes