close

Aboneaza-te

Scrie numele si adresa ta de email mai jos iar noi iti vom trimite mail de cate ori avem noutati pentru tine.





  

Participanti & Proiecte



ResetEDU - educație pentru toți



| Organizator:
    Consiliul Elevilor
| Categorie:
    Apărarea drepturilor individuale/ colective
| Problema de fond
    Ne-am dorit să schimbăm din rădăcini sistemul educațional, astfel încât acesta să fie cu adevărat centrat pe elev. După câteva luni de muncă, a izbucnit pandemia de COVID-19, care ne-a pus în dificultate, aflându-ne în situația de a ne muta, peste noapte, toată activitatea în online. Am reușit să ne adaptăm cu rapiditate, pentru a răspunde nevoilor colegilor noștri din întreaga țară, iar asta ne-a motivat să ducem mai departe ceea ce am început.

Am realizat numeroase consultări, la care ne-au răspuns zeci de mii de elevi, ce ne semnalau din ce în ce mai multe probleme în școlile lor, probleme pe care pandemia le-a adâncit și care nu mai puteau fi trecute cu vederea; probleme precum lipsa accesului la educație pentru elevii dezavantajați.


| Scopul proiectului
    Am început acest demers cu scopul de a centra sistemul de învățământ românesc pe elev și pe nevoile acestea. În ceea ce privește obiectivele, ne-am propus să rezolvăm problema elevilor navetiști, în așa fel încât aceștia să beneficieze de transport gratuit, luând în calcul sumele enorme pe care aceștia le plăteau, lunar, pe abonamente, dar și asigurarea respectării prevederilor legislației în vigoare în ceea ce privește acordarea burselor școlare pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, într-un cuantum care să răspundă tuturor nevoilor acestora.

ResetEDU - educație pentru toți ResetEDU - educație pentru toți ResetEDU - educație pentru toți

| Aria geografica
    Campania a atins toate județele țării, prin implicarea tuturor consiliilor județene ale elevilor, substructuri ale Consiliului Național al Elevilor.

| Rezumat
    Campania s-a axat pe două domenii: burse școlare și transport. Demersurile pentru acordarea burselor au început în ianuarie 2019, atunci când ne-am asigurat de faptul că propunerea legislativă privind stabilirea unui cuantum minim al burselor școlare prin HG intră pe circuitul parlamentar. Ulterior, Parlamentul României a adoptat Legea 38/2019. Pentru că, în decurs de un an, legea nu a fost respectată, am inițiat, alături de comunitatea Declic, petiția „Burse în toată România”, care a strâns peste 36.500 de semnături, la finalul anului 2019. Petiția a fost depusă la Ministerul Finanțelor Publice. Mai apoi, a fost lansată o analiză națională a modului în care sunt acordate bursele școlare, iar rezultatele au fost devastatoare: sute de mii de elevi nu primiseră niciodată burse. În octombrie 2020, am purtat negocieri cu factorii decizionali și am adus o propunere, fundamentată pe cifre reale privind potențialii beneficiari ai burselor și impactul bugetar pe care această măsură îl va avea asupra bugetului statului. În decembrie 2020, CNE a obținut cuantumul minim de 100 de lei pentru toate tipurile de bursă, prin HG 1064/2020. Transportul elevilor a reprezentat al doilea demers din cadrul campaniei ResetEDU. În luna ianuarie 2020, am solicitat respingerea parlamentară a OUG 51/2019, care elimina transportul elevilor din sfera serviciilor publice, fapt care făcea imposibilă decontarea navetei elevilor. Ulterior, a avut loc o mobilizare de forțe a reprezentanților elevilor din întreaga țară, care au purtat negocieri cu parlamentarii din fiecare județ, pentru a-i convinge pe aceștia să voteze pentru respingerea OUG 51/2019. Votul final a fost dat în 10 martie, iar această ordonanță de urgență a fost respinsă.

| Date beneficiari direcţi
    Elevii navetiști și beneficiari de burse din învățământul preuniversitar din România. - 1.000.000 (~600.000 beneficiari de burse, ~400.000 elevi navetiști)

| Date beneficiari
    -

| Activitati
    Pentru început, am pornit campanii de advocacy pentru adoptarea Legii 38/2019, care obligă Guvernul să adopte, anual, prin Hotărâre, cuantumul minim al burselor școlare. Chiar dacă a fost promulgată, timp de un an, guvernanții nu au respectat-o, motiv pentru care am inițiat, alături de Declic, petiția „Burse în toată România”, ce a strâns peste 36de semnături, în decembrie 2019. Apoi, au urmat multiple negocieri cu autoritățile centrale, unde am discutat despre realizarea unei analize bazate pe cifre, a potențialilor beneficiari de burse, luând în calcul criteriile legale, despre stabilirea unui cuantum minim (100 de lei, conform HG 1064/2020), despre includerea sumelor necesare asigurării burselor în bugetul de stat, oferind astfel un sprijin autorităților locale, care ar putea să suplimenteze acea sumă cu fonduri din bugetul local. Cât despre transportul elevilor, am început un demers de amploare prin care solicita respingerea, pe cale parlamentară, a OUG 51/2019, începând cu luna ianuarie 2020. Prin acest demers, CJE-urile, substructuri ale CNE, au avut întrevederi cu parlamentarii din fiecare județ, pentru a îi convinge de efectele nocive pe care OUG 51 le putea avea asupra elevilor navetiști. Printre alte demersuri inițiate de CJE-uri, amintim campania CJE Brăila, care a invitat parlamentarii să să facă naveta pentru o zi, în așa fel încât să observe condițiile elevilor navetiști, dar și protestul organizat de CJE Timiș în fața Instituției Prefectului județului Timiș.

| Rezultatele proiectului
    După luni de muncă, principalele rezultate pe care le-am obținut sunt transportul gratuit pentru elevi și asigurarea acordării burselor școlare în cuantum minim de 100 de lei în întreaga țară, două măsuri fără precedent în educația din România. În cadrul campaniilor de advocacy am avut mai multe abordări: de la proteste fizice și online, la petiții, la comunicate de presă și până la apariții televizate la posturi TV naționale.

De departe, însă, cel mai valoros asset al demersurilor pe care le-am realizat îl reprezintă comunitatea care a stat la baza acestor eforturi; sute de elevi reprezentanți din întreaga țară au avut întrevederi cu decidenți, au transmis adrese oficiale, au dat telefoane (uneori fără răspuns) și au rezistat stresului și tuturor presiunilor. Pentru asta nu putem fi decât mândri și recunoscători.


| Bugetul
    0

| Parteneri
    Uniunea Liceenilor Maghiari din România (MAKOSZ), Salvați Copiii, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR), Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), Consiliul Tinerilor Instituționalizați (CTI), Federația organizațiilor neguvernamentale pentru Copil (FONPC), World Vision România, Asociația Studenților Romi din București Terni Godi, Funky Citizens și Declic România

| Website proiect
    www.consiliulelevilor.ro





Copyright © Gala Societatii Civile si Millenium People 2010 - 2021
Site dezvoltat de Netvibes & BORŢUN•OLTEANU D/G/TAL