close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




 

Participanti & Proiecte



TECH-WISE, RISK-FREE



| Organizator:
    Fundatia Sensiblu
| Categorie:
    Servicii de Asistență socială
| Problema de fond
    Proiectul a fost inițiat într-un moment în care în legislație a fost introdusă violența cibernetică ca o formă de violență domestică. Accesarea fără permisiune a conturilor de mail și social media, citirea mesajelor, postarea și trimiterea de mesaje în numele victimei, instalarea unor aplicații de urmărire pe telefonul mobil, montarea unor dispozitive de urmărire pe mașină și a unor dispozitive de ascultare în locuință, sunt câteva dintre tehnicile pe care beneficiarele care ne-au solicitat serviciile le-au semnalat ca fiind folosite de partenerii agresivi pentru menținerea controlului în relație, chiar și după încheierea acesteia. Diversitatea și complexitatea abuzului prin intermediul tehnologiei și dificultatea strângerii dovezilor le descurajează să ceară ajutor, la fel ca și lipsa de pregătire a specialiștilor din serviciile sociale.

| Scopul proiectului
    Scopul:de a împuternici profesioniștii și serviciile sociale pentru a oferi protecție sporită, sprijin și recomandări supraviețuitoarelor, prin consolidarea capacității acestora în fața provocărilor utilizării tehnologiei și amenințărilor digitale.
O1:Creșterea gradului de conștientizare a riscurilor, amenințărilor și provocărilor digitale pentru minim 130 de profesioniști
O2:Furnizarea de instrumente pentru securitate digitală și utilizare în siguranță a tehnologiei pentru minim 80 de profesioniști
O3:Creșterea rezilienței organizaționale a 5 organizații în fața provocărilor din online


TECH-WISE, RISK-FREE TECH-WISE, RISK-FREE TECH-WISE, RISK-FREE

| Aria geografica
    Iasi, Timisoara, Cluj, Satu Mare, Bacau, Constanta, Craiova, București, Slobozia, Pitești

| Rezumat
    În 2017, 55% dintre româncele de peste 16 ani foloseau un smartphone
În 2020, multe femei care au contactat centrul de consiliere al Fundației au raportat că telefonul le-a fost clonat, că sunt urmărite prin GPS, că se tem de consecințe dacă raportează
Peste 60% dintre femeile care ne contactează caută informații despre servicii pe internet
Femeile nu știu cum să utilizeze internetul și social media în siguranță, să securizeze telefonul
Profesioniștii care lucrează cu supraviețuitoarele violenței nu au cunoștințe și abilități pentru a le oferi sprijin dacă sunt abuzate prin intermediul tehnologiei
Astfel, Fundația Sensiblu a venit în sprijinul profesioniștilor care lucrează cu supraviețuitoarele violenței prin proiectul TECH-WISE, RISK-FREE, pentru a-i împuternici în fața riscurilor din mediul online.
Obiective
•Creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile, amenințările și provocările digitale pentru 130 de profesioniști
•Furnizarea de instrumente pentru securitate digitală și utilizarea în siguranță a tehnologiei pentru minim 80 de profesioniști
•Creșterea rezilienței organizaționale a 5 furnizori de servicii și a profesioniștilor lor la provocările digitale, cu accent pe bunăstarea personalului în contextul riscurilor digitale
Activități
-Realizarea unei cercetări în domeniul violenței online și al securității digitale
-Organizarea de mese rotunde cu profesioniști și autorități
-Organizarea de traininguri privind securitatea digitală
-Organizarea unor sesiuni de coaching pentru serviciile sociale
-Elaborarea unui ghid de intervenție în cazurile de violență online
Rezultate
173 respondenți la cercetare, 10 sesiuni de formare cu 150 participanți, 2 mese rotunde cu 100 de participanți, 44 ore de coaching, 200 de ghiduri distribuite


| Date beneficiari direcţi
    Beneficiari direcți: 253 de profesioniștii care lucrează cu supraviețuitoare ale violenței sexuale și de gen în servicii publice și private

| Date beneficiari
    Beneficiari indirecți: 100 de supraviețuitoare ale violenței sexuale și de gen și alte persoane afectate de violență online, care solicită sprijinul serviciilor sociale. Numărul este imposibil de cuantificat

| Activitati
    A1:Realizarea unei cercetări în domeniul violenței online și al securității digitale, adresată profesioniștilor și supraviețuitoarelor, pentru a obține o înțelegere mai profundă a experiențelor acestora în ceea ce privește utilizarea tehnologiei și nivelul de conștientizare a riscurilor digitale. Au fost utilizate chestionare separate pentru cele 2 categorii, iar concluziile au fost discutate în cadrul unor focus-grupuri
A2:Organizarea de mese rotunde cu profesioniști și autorități, în care au fost prezentate rezultatele cercetării, a fost lansat ghidul de intervenție în cazurile de violență online, și împărtășite rezultatele finale ale proiectului
A3:Organizarea de traininguri privind securitatea digitală adresate profesioniștilor, în 10 orașe din țară. Fiecare sesiune a durat 2 zile, au fost minim 12 participanți, ajungând la un număr total de 150 de participanți.
A4:Organizarea unor sesiuni de coaching pentru serviciile sociale, în care s-au înrolat 5 servicii, care au beneficiat de 44 ore coaching, online și față în față, pentru îmbunătățirea procedurilor de lucru cu beneficiarii, protecția datelor confidențiale și pentru self-care
A5:Elaborarea unui ghid de intervenție în cazurile de violență online, conținând atât informații despre securitatea digitală, metode de creștere a siguranței în online, intervenția specializată în cazurile de violență cibernetică. Ghidul este disponibil online și a fost distribuit în format tipărit către 200 de profesioniști din toată țara


| Rezultatele proiectului
    Rezultatele obținute
-realizarea unei cercetări privind violența online la care au răspuns 173 de persoane-profesioniști și supraviețuitori, depășind indicatorul inițial de 90 persoane
-peste 100 de participanți la mesele rotunde, depășind indicatorul inițial de 60 persoane
-10 sesiuni de formare organizate în loc de 8, așa cum era prevăzut în proiect
-150 de participanți la sesiunile de formare în loc de 130 (așa cum era prevăzut în proiect)
-toate cursurile de formare au avut loc în sală, în ciuda COVID
-17 organizații au aplicat pentru programul de coaching și mentorat, 5 au fost înscrise în program, care au beneficiat de 44 de ore de coaching online și față în față
-publicarea unui ghid privind intervenția în caz de violență cibernetică și cele mai bune practici.Peste 200 exemplare au fost distribuite profesioniștilor din ONG-uri, servicii publice și poliție.
Un chestionar de follow-up a fost aplicat la câteva luni după traininguri. 90% dintre respondenți au integrat în activitate informațiile primite, 96% le-au împărtășit cu colegii, 60% au oferit suport în cazuri de violență cibernetică, 89% au declarat că le-a fost mai ușor să intervină ca urmare a trainingurilor.
Unul dintre rezultatele proiectului a fost obținerea unei noi finanțări pentru derularea unei campanii de awareness pe tema violenței în mediul online, direcționată către victimele violenței.
Feedback:”Un training excelent,ce a îmbinat excelent teoria cu practica.Am dobândit cunoștințe extrem de utile și de actualitate pe care să le pot aplica în munca mea de zi cu zi! Mulțumesc pentru oportunitate!”


| Bugetul
    302690

| Parteneri
    Vital Voices Global Partnership USA, finanțator al proiectului

| Website proiect
    http://www.fundatiasensiblu.ro/programe/tech-wise-risk-free/tech-wise-risk-free/





Copyright © Gala Societății Civile - 2022
Site dezvoltat de Netvibes