close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




 

Participanti & Proiecte



Generatorii de bine



| Organizator:
    
| Categorie:
    Campanii de comunicare pe teme sociale
| Problema de fond
    Reperele noastre de implicare vin deseori de la colegii noștri pentru că ne inspiră cu energia lor interminabilă, ne propun soluții de dezvoltare a comunităților și ne ajută să fim mai buni în fiecare zi.
Prin programul „Generatorii de Bine”, colegii au ocazia să se implice, să ia atitudine și să ofere un exemplu pentru o societate mai bună. Punctual, fiecare proiect răspunde unor nevoi sau probleme locale, identificate prin rezultatele unor studii și cercetări sau prin experiența proprie a angajatului (observare directă, discuții, etc.). Acestea se încadrează în domeniile: sănătate & wellbeing, educație, mediu și dezvoltare locală, iar suma maximă pe care o poate primi un proiect câștigător este de 5000 Euro.


| Scopul campaniei
    Concursul de proiecte „Generatorii de Bine” are la bază două componente esențiale: promovarea voluntariatului în rândul angajaților companiei și rezolvarea unor probleme sociale punctuale. Proiectul încurajează angajații Grupului CEZ în România să propună soluții la problemele sociale cu care se confruntă în comunitățile din care provin, să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunității și la consolidarea relației cu cetățenii și grupurile de inițiativa locale.

Generatorii de bine Generatorii de bine Generatorii de bine

| Client campanie
    N/A

| Autor campanie
    CEZ Romania

| Acoperire campanie
    Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Teleorman, Vâlcea, Olt, Constanța

| Date beneficiari
    

| Descriere campanie
    Lansat în anul 2014 și ajuns la cea de-a 5-a ediție, Generatorii de bine oferă tuturor angajaților companiei oportunitatea de a propune proiecte care pot aduce schimbări pozitive în comunitate. Pe lângă generarea unui impact pozitiv de durată prin inițiativele susținute, programul Generatorii de bine își propune să dezvolte și să valorifice componenta internă de voluntariat, prin implicarea angajaților în toate etapele proiectului, de la înscrierea acestuia și până la implementarea tuturor activităților propuse. Odată cu ediția 2021, am găsit încă o dată energia și inspirația pentru a rămâne alături de comunitatea din care facem parte, iar elementul comun – bunătatea, s-a regăsit în fiecare inițiativă selectată în cadrul proiectului.

Proiectul încurajează angajații Grupului CEZ în România să propună soluții la problemele sociale cu care se confruntă în comunitățile din care provin, să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunității și la consolidarea relației cu cetățenii și grupurile de inițiativă locale. Astfel, urmărim transformarea proiectului „Generatorii de Bine” într-un model de bună practică și de comportament responsabil prin care angajații Grupului CEZ se implică pentru a schimba viitorul grupurilor vulnerabile care au avut cea mai mare nevoie.


| Date beneficiari direcţi
    Olt - pacienți din întreg județul cu vârste cuprinse între 18-80 ani.
Teleorman - 176 de elevi din ciclurile primar și gimnazial, 66 elevi din ciclul preșcolar, 340 de părinți, 25 de cadre didactice.
Dolj - 1000 elevi ai școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” și cele 30 de cadre didactice.
Gorj - 200 de elevi ai școlii Gimnaziale „Victor Popescu” Valea cu Apă, Fărcășești.
Vâlcea - 2100 de elevi și 120 de cadre didactice de la Colegiul Național de Informatică Matei Basarab.
Argeș - Locuitorii județului, începând de la copii la adulți, precum și cetățenii celor 14 județe din partea de sud a țării - inclusiv București.
Constanța - Centrul Medical STAL și pacienții alocați acestuia, membrii comunității locale (zona de Nord a Județului Constanța).
Mehedinți - 30 de tineri care au participat la tabăra de wellbeing.


| Strategia și implementarea campaniei
    În 2021, am lansat o nouă ediție a proiectuluI Generatorii de bine pentru a fi alături de comunitatea din care facem parte.

Județul Argeș: „Regeneram sănătatea pentru bine” a presupus asigurarea de echipamente și dotări pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Sf. Andrei „Valea Iașului (Spital suport COVID);
Județul Dolj: „Școala în aer liber” a urmărit organizarea de activități outdoor pentru elevii școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” Craiova, axate pe dezvoltarea competențelor socio-personale, pe îmbunătățirea muncii în echipă și pe îmbunătățirea relațiilor sociale;
Județul Olt: „Generatorii de sănătate”, constând în achiziția materialelor necesare desfășurării activității în condiții optime a Laboratorului de Recuperare, Medicină fizică și Balneologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina;
Județul Teleorman: „Copiii pot avea un viitor mai bun, implicându-ne!”, care a urmărit dotarea Școlii Gimnaziale Vedea cu echipamente digitale (video proiectoare și o multifuncțională) și igienico-sanitare (purificatoare de aer);
Județul Mehedinți: „Conectați cu Natura - Renewable Energy Camp”, a constat în organizarea unei tabere de educație non-formală pentru tineri cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, cu accent pe folosirea energiei regenerabile;
Județul Constanța: „Energie în sprijinul inimii” a vizat dotarea Centrului Medical STAL Cogealac cu un defibrilator performant care să ajute în monitorizarea funcțiilor vitale și în protocolul de resuscitare cardio-pulmonară;
Județul Vâlcea: „Digitalizare fără distanțare”, constând în digitalizarea și reinventarea sălii de festivități „Jean Monet” a Colegiului Național de Informatică Matei Basarab din Râmnicu Vâlcea, pentru adaptarea spațiului de învățare la noile condiții create de pandemie;
Județul Gorj: „Gânduri pe hârtie, gânduri în eter“ a presupus reorganizarea bibliotecii Școlii Gimnaziale „Victor Popescu” Valea cu Apă, Fărcășești, prin achiziția unor materiale necesare - cărți, atlase, laptop-uri, xerox, etc.

De asemenea, ediția 2021 a proiectului a adus și un beneficiu în plus câștigătorilor, sub forma unui atelier de fitness cetățenesc realizat de ONG-ul Funky Citizens. Angajații participanți au aflat cum pot fi cetățeni activi și cât de important este să aibă un asemenea comportament având în vedere situația globală actuală.


| Impactul campaniei
    Bilanțul proiectului cuprinde următoarele rezultate:

- 8 proiecte desemnate câștigătoare din 17 aplicații înscrise;
- impact pozitiv în 8 județe din România: Dolj, Teleorman, Mehedinți, Argeș, Olt, Vâlcea, Gorj, Constanța;
- 40 000 de euro investiți pentru implementarea ideilor de proiecte sociale;
- un workshop de fitness cetățenesc adresat celor 8 câștigători, cu scopul de a le insufla cum pot deveni cetățeni activi în comunitate.


| Buget
    25.000 - 50.000 Euro

| Partenerii campaniei
    N/A

| Website campanie
    N/A





Copyright © Gala Societății Civile - 2022
Site dezvoltat de Netvibes