close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




 

Participanti & Proiecte



HartaEdu - platforma voce a tuturor şcolilor din România



| Organizator:
    
| Categorie:
    Premiul Special Organizația NEW ENTRY
| Problema de fond
    În România, peste 1.2 milioane de elevi învață în școli cu o infrastructură inadecvată:½ din şcolile din România nu au o sală de sport; 500.770 elevi nu au acces la o bibliotecă, 1 din 6 şcoli din România nu au acces la o sursă autorizată de alimentare cu apă; 230.000 de elevi nu au acces la grupuri sanitare în incinta şcolii, 43% dintre clădirile în care funcționează școli sunt amplasate în zone cu risc seismic ridicat; 1/3 din aceste clădiri au fost construite înainte de 1963; Peste ¼ din școlile din România, cu precădere cele din zonele rurale, utilizează sobele ca principală sursă de încălzire. Acestea sunt statisticile îngrijorătoare care ne-au determinat să construim HartaEdu, instrument ce facilitează accesul la informații reale pentru societatea civilă care dorește să se informeze sau să contribuie la rezolvarea nevoilor școlilor.

| Scopul proiectului
    Scopul platformei este acela de a oferi reprezentanţilor unităţilor de învăţământ din România, şanse egale de a-şi exprima nevoile oferind profesorilor posibilitatea să semnaleze urgențele din educație. Obiectivele pe termen mediu şi lung sunt de a mijloci soluționarea problemelor semnalate de unităţile de învăţământ prin implicarea mediului de business pe plan local si national. Companiile beneficiază de ajutorul Narada pentru a răspunde urgenţei mapate pe platformă și pot alege cauzele pe care să le soluționeze, contribuind la realizarea unui sistem de învăţământ modern şi sustenabil.

HartaEdu - platforma voce a tuturor şcolilor din România HartaEdu - platforma voce a tuturor şcolilor din România HartaEdu - platforma voce a tuturor şcolilor din România

| Aria geografica
    Toate judetele din România

| Rezumat
    Pierdem aproape un sfert din generație, în 8 ani de şcoală, în mediul rural. Analfabetismul școlar este în creștere la toate nivelurile de învățământ.
Educația din România era deja la risc, cu peste 1.2 milioane de elevi învăţând în şcoli cu infrastructură inadecvată. Cu instalarea pandemiei însă, viața școlară a resimțit si mai acut nevoia de schimbare, dar și de adaptare continuă a profesorilor, elevilor şi părinților.
Narada consideră că momentul critic pentru a stopa evoluţia negativă este intervenţia urgentă în educaţie. HartaEdu.ro este gândită ca un soi de plan B dedicat școlilor din comunitățile vulnerabile, mobilizând mediul de business local și național, astfel încât indiferent de urgența pe care o are o școală, fie ea de infrastructură, fie ea de tehnologie sau orice tip de echipament sau serviciu ar avea nevoie ca să creeze inovație pentru elevii săi, să o poată face, să devină autonomă, să nu aștepte ajutorul statului sau al autorităților locale.
Accesând hartaedu.ro, fiecare profesor sau membru administrativ al unei instituții de învățământ, poate depune o sesizare, ce va fi înregistrată în timp real, pe harta dinamica din platforma. Şcolile cu probleme de infrastructură, fără biblioteci sau laboratoare, lipsite de conexiune la internet și de tehnologie necesară educației digitale, instituții fără sursă de apă autorizată, fără grupuri sanitare sau săli de sport sunt doar câteva dintre urgențele frecvent întâlnite în educație. Rezultatele obţinute, in 3 luni, până la finalul lunii decembrie: 561 de alerte înscrise de unităţile de învăţământ, din care peste 121 au fost soluţionate, impactând peste 170.345 de elevi care au fost astfel ajutaţi, cu o investiţie totală de peste 1.5 mil Lei lei, circa 300.000 euro.


| Date beneficiari direcţi
    Beneficiarii direcţi ai platformei sunt profesorii și elevii ale căror alerte sunt soluționate. Încă de la scrierea alertei aceștia trec printr-un proces de conștientizare a nevoilor ghidat de întrebările din formularul de alertă. Beneficiarii trec și printr-un set de întrebări referitoare la demersurile realizate până acum cu scopul de a conștientiza nevoia implicării lor în rezolvarea problemei. După scrierea alertei, beneficiarii sunt informați şi indrumati să depună efort pentru a susține rezolvarea problemei lor printr-o serie de newslettere trimise către aceștia. Beneficiarii sunt implicați direct și în procesul de achiziţie şi mai apoi într-un proces de măsurare a impactului prin indicatori stabiliţi încă de la semnarea contractului. In același timp, beneficiarii sunt îndemnați să utilizeze ecosistemul de resurse Narada precum platforma NaradiX pentru a încuraja elevii să facă pasul următor în evoluţia lor. Nr. elevi ce au cerut ajutor prin totalul alertelor mapate pe hartă: 234.657. Nr. elevi impactaţi pozitiv prin rezolvarea alertelor: 14.053. Profesorii care şi-au făcut cont în platformă (pot publica o alertă): 1952. Cetățeni care și-au făcut cont în platformă (pot publica o alertă): 678. Numărul de companii sau organizații care au soluționat alerte: 23

| Date beneficiari
    Nr. unităţi de învăţământ indexate în platformă: 18.000. Nr. părinţii şi comunitatea din care fac parte elevii: aprox. 200.000. Nr. companii / agenţi economici indexați în platformă: peste 80.000. Inspectoratele școlare județene: 42. Consiliile județene: 42

| Activitati
    Primul pas a fost constructia platformei și a mecanismului din spate prin care școlile din România să își mapeze nevoile cât mai concret, simplu şi clar ca aceastea să capteze atenția mediului de business care să vină înspre soluționarea lor. Alertele puse de reprezentanții școlilor, sunt curatoriate, Narada se asigură că şcoala există si nevoile sunt reale, apoi aprobă alertele pe hartă. Ulterior, acestea sunt trimise targetat pe zone către mediul de business din proximitatea şcolilor.
Am continuat să lucrăm la câteva studii de caz, în concret, alerte identificate si soluționate cu ajutorul a 4 parteneri pentru a valida și a da încredere modelului. Astfel, am realizat 4 investiții de tip mobilier şcolar la o şcoală din Sascut, Bacău, am renovat complet o scoală din sat Progesu, Călăraşi, am realizat reconstrucţia instalaţiei electrice la o şcoală din Barboşi, Vaslui şi am refăcut un laborator de mecanică de la Liceul Petru Poni din Roman. Eforturile proiectului se impart între a atragere alertele pe Harta și a le finanța cu ajutorul mediului de business prin acțiuni de colaborare cu ISJ-urile şi şcolile din România pentru a disemina informația şi prin comunicări de tip media și social media.
Eforturile de a finanţa alertele de pe hartă sunt susținute de echipa de fundraising Narada și de sistemul de informare a mediului de business pe care platforma îl are incorportat. Un sistem care anunță IMM-urile de adăugarea unei alerte pe hartă, pe baza proximităţii.


| Rezultatele proiectului
    

| Bugetul
    1634150

| Parteneri
    Partenerii strategici ai platformei sunt: Mastercard, BRD Groupe Société Générale şi Nuclearelectrica. Partener unic Regiunea Oltenia: CEZ România. Partener logistic: compania de curierat DPD. Partener amplificare: Kiss FM şi Magic FM Partener legal: Raluca Comănescu & Partners

| Website proiect
    www.hartaedu.ro





Copyright © Gala Societății Civile - 2022
Site dezvoltat de Netvibes