In cadrul celei de-a unsprezecea editii a Galei Societatii Civile, care a avut loc in data de 3 iunie, la Opera Nationala Bucuresti, au fost premiate si aplaudate cele mai bune proiecte si programe ale sectorului non-profit si neguvernamental din Romania.
 
Marele premiu a fost castigat de proiectul “Scoala mea in spital”, a celor de la Asociatia Little People Romania, prin care acestia au reusit sa ajute copii internati in sectii de oncologie sa tina pasul cu progresul scolar, prin intermediul orelor sutinute in spital.
 
Festivitatea de premiere s-a desfasurat sub sloganul campaniei de anul acesta: “Si binele poate fi senzational.”, a fost prezentata de Mircea Toma si de Catalin Stefanescu, iar cei aproximativ 1.000 de reprezentanti ai sectorului non-profit din Romania, cercetatori, reprezentanti ai sectorului privat, jurnalisti, lideri si formatori de opinie si personalitati publice care s-au aflat in sala au sustinut si dovedit mesajul Galei de anul acesta.

Castigatorii au fost alesi dintr-un total de 220 de proiecte inscrise in competitie, de catre un juriu format din 60 de personalitati si specialisti in implementarea si evaluarea proiectelor. 

Cele mai multe trofee au fost revendicate de catre Asociatia Little People Romania care a castigat cinci premii pentru proiectele: “Scoala mea in spital” – Marele Premiu al Galei Societatii Civile 2013 si Premiul I in cadrul sectiunii “Educatie, Invatamant, Cercetare”, „Campionii Paralimpici” – Premiul I in cadrul sectiunii „Apararea drepturilor individuale/ colective”, „Revista Temerarii” – Premiul I in cadrul sectiunii “Servicii de asistenta sociala” si Premiul II in cadrul sectiunii „Sanatate” pentru proiectul „Nu Mi-e Frica!”.
 
Asociatia Salvati Dunarea si Delta a castigat doua trofee pentru proiectul “La vanatoare de vanatori in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii” in cadrul sectiunilor “Protectia mediului” si „Buget - / Eficienta +”.

Alte organizatii carora le-au fost decernate doua premii in cadrul acestei editii sunt: ADOR COPIII, Asociatia M.A.M.E., Asociatia Telefonul Copilului, Fundatia Principesa Margareta a Romaniei, Grupul de initiativa "Impreuna pentru Sanatatea Rurala", Salvati Copiii Romania, Samusocial din Romania si Fundatia Soros Romania.

Premiile I, pe sectiuni, au fost revendicate dupa cum urmeaza:

Educatie, Invatamant, Cercetare: Scoala mea in spital - Asociatia Little People Romania

Arta si Cultura: Tinere Talente - Fundatia Principesa Margareta a Romaniei

Apararea drepturilor individuale/ colective: Campionii Paralimpici - Asociatia Little People Romania

Comportament civic si participare publica: Reamenajarea Parcului Istru conform cu nevoile locuitorilor cartierului - Grupul de Initiativa Civica Callatis - Drumul Taberei

La sectiunea Sanatate au fost castigate doua premii: Alinand suferinta adusa de cancer - Fundatia Sfanta Irina si Copilaria nu trebuie traita in spital al Asociatiei M.A.M.E.

Incluziune sociala: Atelierul Ocupational pentru persoanele fara adapost - Samusocial din Romania

Servicii de asistenta sociala: Revista Temerarii - Asociatia Little People Romania

Protectia mediului: La vanatoare de vanatori in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii - Asociatia Salvati Dunarea si Delta

Si la sectiunea Dezvoltare economica si sociala au fost acordate doua premii I: Green Enterpreneurship (Antreprenoriat Verde) - Fundatia pentru Parteneriat si Taking Farmers out of Poverty Through Economic Development, proiectul Fundatiei World Vision Romania.

Proiecte si campanii de VOLUNTARIAT: Big Build 2012 - Habitat for Humanity Romania

Proiecte pentru TINERET: Scoala pentru o Romanie Verde - Asociatia Zibo Help

La sectiunea Buget - / Eficienta +, premiul a fost revendicat de proiectul La vanatoare de vanatori in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, a Asociatiei Salvati Dunarea si Delta.

Proiectul Reseteaza Sistemul - O familie pentru fiecare copil abandonat! a castigat Premiul pentru Impact, iar la sectiunea Durabilitate, premiul a fost acordat pentru proiectul Programul de Prevenire a Abandonului Scolar si Familial, a celor de la Asociatia Hraniti Copiii.

La sectiunea Originalitate, premiul a fost castigat deproiectul Energie pentru viata al Asociatiei Romane de Interventie in Situatii de Urgenta, iar la sectiunea Proiecte si campanii de CSR, premiul I a fost oferit Fundatiei Simte Romaneste, pentru Campania AVON pentru Sanatatea Sanilor.

La categoria Programe a fost desemnata castigatoare organizatia Salvati Copiii Romania pentru programul Crestem impreuna.

Premiul I in cadrul sectiunii dedicata editiei, 2013 - Anul European al cetatenilor, a fost oferit initiativelor “AM DREPTURI, VREAU SA FIU DREPT!”, realizata de Asociatia Culturala "Armonie si Culoare", in parteneriat cu Penitenciarul de Minori si Tineri Bacau si “My European Nextdoor Neighbour” al Grupului de initiativa din Scoala Gimnaziala "Serban-Voda Cantacuzino" Calimanesti.

Premiul Dan Manoleli pentru Dezvoltarea Societatii Civile a fost oferit Fundatiei SOROS Romania.

Tot in cadrul Galei, au fost oferite si Premiile Fundatiei Gala Societatii Civile, care au fost acordate unor campanii sociale: “Print si Cersetor” - Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti si Publicis Bucharest, “F.O.C. – Flacarile Omoara Copii”, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta in parteneriat cu E.ON Romania, semnata de Friends Advertising, “Salvati Padurile Virgine” -WWF Romania si Headvertising si „How Long Would You Wait?” - Asociatia Salveaza Vieti si Graffiti BBDO.

In cadrul festivitatii de premiere a fost oferit si un Premiu Special, care a fost acordat Simonei Anamaria Marinescu, pentru intreaga activitate diplomatica si pentru recunoasterea adusa Romaniei in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite.

Pentru mai multe informatii despre eveniment, castigatori si proiectele inscrise in competitia din acest an puteti accesa noul site al Galei Societatii Civile: www.galasocietatiicivile.ro.

***
Initiata in anul 2002, de-a lungul celor unsprezece editii ale Galei Societatii Civile, au fost inscrise in competitie 1.556 de proiecte, semnate de catre organizatii non-profit, neguvernamentale, grupuri de initiativa sau persoane fizice. La editia de anul acesta s-a inregistrat un numar record de inscrieri.

Partener principal: Grupul Rompetrol 

Sponsor fondator: Vodafone Romania

Parteneri: Carpatcement Holding, GSK Romania (GlaxoSmithKline), ANPCDEFP, Tineret in Actiune, Avon Romania, Bursa Binelui, Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, Fundatia ERSTE, Coca-Cola HBC Romania, Carrefour, ING Asigurari de Viata.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Operei Nationale Bucuresti.

Parteneri media principali: Hotnews, Kanal D, B1 TV, EuropaFM, Evenimentul Zilei, Capital.

Parteneri media: Digi24, Biz, Euromedia, Elevate, Wall-Street, IQads, Tataia, Sapte Seri, Primaria Sectorului 1 al Municipiului Bucuresti, Zeppelin, igloo, Think Outside The Box.

Parteneri traditionali: Rusu+Bortun Brand Growers, Netvibes, Hostway si 360 Revolution.