Airly, compania care se ocupă de monitorizarea calității aerului, a realizat o analiză a nivelului de poluare în mai multe județe din România. În urma acestei analize, s-a observat că cel mai ridicat nivel de poluare cu particule în suspensie se înregistrează în lunile reci, proces care se află în strânsă legătură cu combustia și condițiile atmosferice favorabile poluării în timpul iernii. Astfel, raportul a urmărit nivelurile de poluare din perioada noiembrie 2020 – februarie 2021.

Mai multe județe, în special București, Dolj și Iași au cunoscut o creștere semnificativă a poluării atmosferice, măsurată cu ajutorul senzorilor Airly. În urma analizei, poate fi demonstrat faptul că măsurătorile oficiale din acele zone au fost subestimate, în principal datorită parametrilor de localizare a stațiilor de monitorizare.

Stațiile naționale de monitorizare a calității aerului, numite stații de referință, se caracterizează printr-o precizie foarte mare a măsurătorilor, însă datorită dimensiunii și costurilor de întreținere, fiecare oraș, chiar și unul mare, își poate permite mai multe astfel de stații. Senzorii de calitate a aerului aerian sunt o completare perfectă a măsurătorilor oferite de stațiile de referință, deoarece pot fi amplasați în aproape orice punct al orașului. Mixul de stații de referință și senzori Airly oferă o imagine mai fiabilă și completă a calității aerului dintr-un oraș.

Cum au fost realizate măsurătorile
Pentru a crea o hartă a celor mai poluate județe din România, am luat în considerare atât datele de la cei peste 200 de senzori de monitorizare a calității aerului Airly amplasați în toată țara, cât și stațiile naționale de referință existente acolo. Întrucât senzorii Airly nu sunt disponibili în toate judetele, doar măsurătorile din anumite regiuni sunt mai exacte. Senzorii Airly sunt adesea localizați și în zone rezidențiale și recreative, prin urmare oferă o imagine mai fiabilă a aerului pe care îl respiră oamenii într-o anumită zonă.

Am măsurat particulele PM10, reprezentând cel mai important poluant, care este măsurat atât de către stațiile de monitorizare a calității aerului, cât și de senzorii Airly. Concentrațiile mari de PM10 în aer (numărul „10” descrie particule inhalabile, cu diametre care sunt în general de 10 micrometri și mai mici) contribuie la dezvoltarea sau intensificarea simptomelor bolilor respiratorii și cardiovasculare. Acestea contribuie la formarea tumorilor la nivelul plămânilor, gâtului și laringelui, precum și la greutatea scăzută a copiilor la naștere.

Topul celor 5 județe cu
cea mai proastă calitate a aerlui din România

Județ        -   Concentrația de PM10
Covasna                   52,3
Ilfov                           41,8
Iaşi                            40,0
Dolj                            39,5
Bucureşti                   38,6

Topul celor 5 județe cu cea mai bună calitate a aerului în Romania

Județ         -  Concentrația de PM10
Harghita                     10,6
Galaţi                         16,5
Vâlcea                       16,9
Brăila                         16,9
Satu Mare                  18,6

Care sunt principalele surse de poluare a aerului din România?
Organizația Mondială a Sănătății descrie calitatea aerului din România ca fiind moderat nesigură. Mai mult, aceasta este schimbabilă și se agravează semnificativ iarna, fiind cauzată în principal de încălzirea cu ajutorul centralelor termice și de emisiile vehiculelor. Conform raportului „Calitatea aerului în Balcani și România”, publicat de Airly în 2020 (care poate fi descărcat de AICI), alte surse importante de poluare a aerului sunt cauzate de: industria minieră, generarea de energie electrică și prelucrarea alimentelor.

Cum pot oamenii să îmbunătățească calitatea aerului în România?
Poluarea aerului este una dintre problemele principale de mediu în ziua de astăzi. Cu toate acestea, schimbările la nivel de reglementări, sensibilizarea și educația populației pot contribui la îmbunătățirea calității aerului. Printre astfel de măsuri se numără: reglementările privind incinerarea deșeurilor și depozitele de deșeuri ilegale, limitarea încălzirii caselor cu combustibili solizi și utilizarea mijloacelor de transport ecologice, precum transportul public sau bicicletele.

O componentă importantă a unei schimbări pozitive este, de asemenea, monitorizarea atentă a calității aerului, care vă permite să înțelegeți cu precizie sursele de poluare dintr-o anumită zonă și să luați decizii eficiente pentru îmbunătățirea calității aerului.

De ce este necesară o rețea cât mai mare de senzori de monitorizare a calității aerului?
Hărțile de mai jos arată diferența dintre măsurătorile poluării cu PM10 efectuate doar de stațiile oficiale și măsurătorile realizate de senzorii Airly. Stațiile Airly sunt destul de răspândite în București, deci calitatea aerului poate fi măsurată în mai multe locuri din oraș. De asemenea, putem prezice cu certitudine mai mare concentrația de poluare în locuri fără senzori. Există prea puține stații oficiale pentru a obține informații complete despre anumite zone cheie.

Aflați mai multe despre calitatea aerului din județul dvs.
Reprezentanții municipalităților din România pot afla mai multe despre starea calității aerului din zona lor și pot primi sfaturi despre cum să o îmbunătățească contactând Airly AICI.

***
Despre Airly
Fondată în 2016, Airly este un start-up în domeniul tehnologiei curate, care oferă date ultra-locale, exacte și predictive privind calitatea aerului, pentru a ajuta la combaterea poluării aerului la nivel global. Airly permite guvernelor, companiilor și persoanelor fizice să reducă poluarea aerului la nivel global. Printre clienții Airly se numără peste 600 de administrații locale și orașe, inclusiv Hong Kong, Jakarta, Oslo, Granada și companii precum Philips, Virgin, Innogy, PwC, Veolia și Skanska.

Pentru mai multe informații vizitați www.airly.org sau urmăriți-ne pe Twitter, Linkedin, Facebook, Instagram.