Programul Școlar Colgate, un amplu demers educațional al companiei Colgate-Palmolive România, va ajunge în toamna aceasta în 16 județe din România. Astfel în perioada septembrie – decembrie 2017, aproximativ 100 000 de copii din clasele primare, atât de la oraș cât și din mediul rural vor învăța de la voluntarii Crucii Roșii și de la reprezentanții Colgate cum să aibă grijă de sănătatea lor orală.
 
Prima etapa a programului începe în luna septembrie în județele Buzău, Ilfov, Constanța, Hunedoara, Teleorman, Timiș, Arad și continuă în luna octombrie cu școlile primare din județele Alba, Bacău, Brașov, Galați,  Iași, Mureș, Prahova, Sălaj și Suceava. Aproximativ 50% din copiii implicați în programul din acest an sunt din mediul rural sau din orașe mici.
 
Parte integrantă a iniţiativei globale Colgate© Bright Smiles, Bright Futures™, Programul Școlar Colgate a devenit deja o tradiție în țara noastră, ajungând în acest an la cea de-a 25-a ediție. Din 1993, de la lansarea programului în România, aproape 6 milioane de elevi din clasele 0-IV au beneficiat de educație pentru sănătate și de produse de îngrijire pentru igiena orală.
 
Începând din anul 2016, Programul Școlar Colgate este derulat în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România și cu școli primare din întreaga țară. Anul trecut, aproximativ 200 000 de copii din 33 de județe au beneficiat de sfaturile de igienă orală transmise de peste 1500 de voluntari ai Crucii Roșii și de scadre didactice. 
 
În cadrul lecțiilor ținute în școlile din cele 16 județe, copiii vor intra în universul zâmbetelor sănătoase cu ajutorul filmului educațional  Doctorul Măseluță și Supereroii dinților sănătoși. Acesta le prezintă într-o manieră ludică regulile care trebuie respectate pentru a avea un zâmbet strălucitor și sănătos: periajul dinților de cel puțin două ori pe zi timp de două minute, schimbarea periuței de dinți la fiecare trei luni de zile, vizite frecvente la medicul dentist și adoptarea unei diete echilibrate. După vizionarea filmului, voluntarii Crucii Roșii exemplifică tehnica de periaj dentar cu ajutorul modelului demonstrativ, toți copiii prezenți fiind direct implicaţi în acest proces interactiv. 
 
Lecțiile de igienă orală sunt completate de informații privind importanța spălării mâinilor, pentru ca cei mici să fie protejați de afecțiunile bacteriene consecutive unei igiene deficitare. La finalul lecțiilor, copiii primesc toate „instrumentele” necesare pentru a avea în fiecare zi o dantură sănătoasă: periuță și pastă de dinți Colgate, un pliant cu sfaturi pentru părinți, un calendar pentru însemnarea periajului zilnic. Fiecare școala participantă în program primește produse Protex pentru igiena mâinilor. 

***
Programul Şcolar Colgate©
Parte integrantă a iniţiativei globale Colgate© Bright Smiles, Bright Futures™, Programul Şcolar Colgate© a ajuns la 26 de ediţii de la prima implementare în România. 
 
În perioada 1993 - 2016, Colgate a transmis cu succes mesaje educaţionale şi a oferit mostre gratuite de produse de îngrijire orală unui număr de peste 5.700.000 de copii, la care se vor adăuga anul acesta aproximativ 200.000 de elevi din şcolile de pe întreg teritoriul ţării, atât din mediul urban, cât şi din mediul rural. 
Colgate a sprijinit de-a lungul anilor diverse proiecte de educaţie orală destinate copiilor precum: „Special Smiles”, „Micii sanitari”, „Periuţa fermecată” sau „Docteurs sourire”, dar și activități ale studenţilor stomatologi din țară. 
 
Colgate-Palmolive România se implică activ şi investeşte anual într-o serie de programe educaţionale adresate publicului larg, în care sunt implicate mediile universitare şi profesionale medicale, toate având ca scop îmbunătăţirea parametrilor sănătăţii orale pentru populaţia din România. 
 
Despre Crucea Roșie Română
Societatea Națională de Cruce Roșie din România, organizație umanitară care funcționează neîntrerupt din 1876 în scopul prevenirii și alinării suferințelor oamenilor, fără nici o deosebire în ceea ce priveste naționalitatea, rasa, religia, vârsta, sexul, apartenența militară, socială sau politică.
Prin activitățile pe care le desfășoară contribuie și la ameliorarea stării de sănătate, la prevenirea îmbolnăvirilor si la alinarea suferințelor prin programe de întrajutorare în beneficiul colectivității. Proiectul de educație pentru sănătate desfășurat împreună cu Colgate este parte din această componentă importantă  a activității organizației.