Nume proiect: Ziua Nationala a Adoptiei
Nume organizatie: ADOR COPIII
 
Apararea drepturilor individuale/ colective
 
Date generale
Perioada in care s-a derulat proiectul

*1. Data de incepere a proiectului
Mar / 2012
*2. Data de incheiere a proiectului
Dec / 2013
 
Daca proiectul face parte dintr-un program, va rugam specificati numele si perioada de desfasurare a programului
3. Durata programului
2012 - 2017
4. Numele programului
Adopția, o nouă perspectivă
 
Precizati acoperirea geografica a proiectului/ initiativei
*5. Orase/ Judete
Brașov, București, Iași, Sf. Gheorghe, Târgoviște,Timișoara
*6. Acoperire
Nationala
 
*7. Enumerati organizatiile/ institutiile/ companiile partenere implicate in proiect
Asociația Pro Adopt, Asociația familiilor adoptive, Oficiul Român pentru Adopții
 
*8. Rezumati proiectul motivand implementarea acestuia, incluzand: nevoile identificate, obiectivele vizate, activitatile implementate cu resursele disponibile si rezultate obtinute (cele mai importante realizari). 
Programul 'Adopția, o nouă perspectivă' are ca obiectiv principal dezvoltarea și modernizarea sistemului de adopții, în vederea facilitării accesului la informarea despre adopție şi a creșterii numărului de copii abandonați care vor fi integrați într-o familie permanentă iar obiectivele specifice urmărite sunt îmbunătăţirea gradului de cunoaştere a fenomenului adopției, dezvoltarea serviciilor de informare, formare și consiliere în adopție, în colaborare cu autoritățile în domeniu, facilitarea acesului grupului ţintă la informarea cu privire copii abandonați, formarea adoptatorilor pentru integrarea copiilor într-o familie permanentă și primii pași pentru adopție si monitorizarea și îmbunătăţirea competenţelor specialiștilor din sistemul de adopții. 
 
Obiectivul principal vizat prin proiectul Ziua Națională a Adopției a fost oficializarea acestei zile și aducerea subiectului adopţiei în prim-plan la o dată fixă, în agenda publică a oficialităţilor din domeniu în perspectiva dezvoltarii sistemului de adoptie in Romania si salvarea copiilor abandonati uitați în sistem. Acest lucru presupune o legislatie adaptată nevoilor actuale, dar si constientizarea importantei adoptiei in Romania.
Activități: cooptarea unor parteneri ONG și instituții, a unor voluntari, organizarea de evenimente publice, lansarea unei petiții, organizarea de conferințe, desemnarea unor ambasadori ai adopției care au militat pentru apararea drepturilor copiilor părăsiți.
 
 
Relevanta (context)
*1. Prezentanti contextul initierii proiectului: care au fost punctele de pornire si cum au fost identificate nevoile beneficiarilor?
Argumentul principal al demarării acestui proiect se referă la dreptul copiilor părăsiţi în instituții de a avea o copilărie decentă, normală, o familie permanentă. Abandonul reprezintă una dintre cele mai grave situaţii de abuz cu care se poate confrunta un copil și raportat în cifrele anului 2013, contextul poate fi rezumat astfel: 60.000 de copii în sistemul de protecție specială, 2.241 de copii declarați adoptabili, 1.506 atestate pentru familii sau persoane adoptatoare și doar 580 de adopţii finalizate.
 
Birocrația, lipsa de transparență și accesul greu la informații frânează procesul de adopție a unui copil și totodată descurajează familiile care ar putea să adopte copii, punându-i pe acestia, prin privarea de drepturi fundamentale, în situații de risc major și transformandu-i in victime ale sistemului.
 
*2. Care au fost scopul si obiectivele propuse?
Scopul urmărit a fost (și încă este) modernizarea și dezvoltarea sistemului de adoptie in Romania, deblocarea mecanismelor și salvarea copiilor abandonati, uitați în sistem prin aducerea subiectului adopţiei în prim-plan la o dată fixă, în agenda publică a oficialităţilor din domeniu.
 
Obiectivul principal al proiectului Ziua Națională a Adopției a fost oficializarea acestei zile. Modernizarea și dezvoltarea sistemului de adoptie in Romania presupune legislatie adaptata nevoilor actuale, dar si constientizarea importantei adoptiei in Romania.
 
*3. Prezentati principalele activitati intreprinse pentru implementarea proiectului, incluzand si modul de desfasurare/ metodologia proiectului. 
Activități principale:
1.Cooptarea de voluntari care să promoveze inițiativa pe retelele de socializare, 
2.Cooptarea de parteneri din societatea civila și institutii
3.Coopetarea de sponsori și donatori suporteri
4.Susținerea unei petiții 
5.Evenimente publice organizate la Timis, Iași, Sf. Gheorghe, Brașov, Bucuresti 
6.Organizarea primei conferințe nationale pentru adoptie, la care au participat specialiști din serviciile de adopții din țară, cercetători, familii adoptive dar și președintele Oficiului Roman pentru Adoptii 
7.Desemnarea a 11 Ambasadori ai Adopției din rândul familiilor adoptive, a copiilor adoptați, jurnaliști și sponsori, pentru apararea drepturilor copiilor abandonati, printre care: Paula Herlo, Carmen Avram, Aurelia Alexa (Mediafax), Adriana Dolcianu Mărăscu (Radio Timisoara) http://www.ziua-adoptiei.ro/am basadorii-adoptiei 
8.Participarea la emisiuni TV, Radio, articole și communicate de presă prin care a fost promovată adopția 
9.Realizarea a patru spoturi de conștietizare si promovare a adoptiei 
10.Realizare platformă www.ziua-adoptiei.ro 
11.Inregistrare sigla la OSIM - in 5 Iunie 2012 Ador Copiii depune dosarul pentru inregistrarea de marca proiect si sigla Ziua Nationala a Adoptiei
12.Participarea la evenimente organizate de institutii guvernamentale in care am solicitat instituirea zilei nationale a Adoptiei 
 
Mentionati cateva date despre beneficiarii directi sau indirecti (numarul si tipul acestora): cum au fost responsabilizati si incurajati beneficiarii sa se implice in planificarea, desfasurarea, evaluarea activitatilor sau in continuarea programului?
 
*4. Categorii de public tinta/ beneficiari directi: numar si tip
1). Prin monitorizarea aplicarii legii adoptiei am fortat autoritatile sa deblocheze mecanismele prin care copii sunt tinuti in sistem, astfel crescand cu peste 3500 numarul de copii reintegrati in familiile naturale si numarul de copii declarati adoptabili.2). Am responsabilizat specialiștii din cadrul serviciilor de adopții (beneficiari indirecți) prin semnarea a patru conventii de colaborare (Timisoara, Iasi și Bucuresti cu 2 sectoare) prin care organizația Ador Copiii solicita transparenta procesului de adopție și isi aduce contributia la fludificarea procedurii adoptiei interne, prin furnizarea de servicii directe. 3). Asistență telefonică 12 ore/zi/7zile/saptămână pentru consilierea și informarea a peste 1200 de adoptatori din țară. Paltforma www.adorcopiii.ro este vizitată de peste 15.340 de vizitatori unici, în anul 2013.
 
*5. Categorii de public tinta/ beneficiari indirecti: numar si tip
1). Peste 100 de adoptatori și/sau potential adoptatori au fost implicati in activitatile de promovare si filmarea celor patru clipuri; aceștia au fost încurajați să se implice prin recunoasterea lor ca ambasadori ai adoptiei și apărători ai drepturilor copiilor abandonați, uitați de sistem. 2). În decurs de 4 luni am susținut trei cursuri, prin care am crescut cu 15 numarul celor atestați pentru adopție. La aceste cursuri, familiile adoptive au fost o resursă pentru viitori adoptatori și și-au împărtășit experiența adopției.
 
6. Daca beneficiarii au fost implicati in implementarea proiectului prezentati contributia lor.
Am pus la dispozitia adoptatorilor informatiile necesare despre procedura adoptiei, mituri, legislatie, și fotografii de la evenimentele dedicate fenomenului adoptiei pe www.adorcopiii.ro si www.ziua-adoptiei.ro. Familiile adoptive și-au adus contribuția la program prin publicarea poveștilor personale pe site-urile organizației, prin participarea la emisiuni radio și tv si articole din presa scrisă și voluntariat la evenimentele publice organizate.
 
Rezultate (eficacitate)
*1. Descrieti rezultatele proiectului: beneficiile aduse grupului tinta, schimbarile si efectele generate in urma implementarii acestuia. Daca proiectul a avut unele rezultate/ efecte neintentionate, prezentati-le succint. 
Incepind din aprilie 2012 am transmis numeroase comunicate de presa despre campania demarata la nivel national de Ador Copiii pentru susținerea declarării zilei naționale a adoptiei. 
1)6 apr.2012, proiectul este susținut public de Parlamentarul PNL Alina Gorghiu http://bit.ly/1jadzcz
2)Intre luna Aprilie-Noiembrie 2013 exista in Senat propunerea legislativa privind instituirea Zilei Nationale pentru Adoptie si au loc dezbaterile pe acesta tema.
3)Peste 680 de semnatari ai petiției susțin proiectul http://bit.ly/1ikN0On
4)Ofici ul Român pentru Adopţii organizează în data de 29 mai 2013 un eveniment dedicat Zilei Naţionale pentru Adopţie, eveniment la care este invitată reprezentanta asociatiei Ador Copiii , care susține în prezidiu instituirea Zilei Nationale a Adopției. Evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului, in prezenta mai multor parlamentari, directori de directii de asistenta sociala si protectie a copilului si reprezentanti ai altor ONG-uri http://bit.ly/1dvBcof 
5)24 iulie 2013,propunerea legislativă intitulată „Lege privind instituirea Zilei Naţionale pentru Adopţie” a primit, în sedința din data de 17 iulie 2013 aviz favorabil din partea Guvernului.
6)În 29 Oct 2013 propunerea a trecut de Senat si urma sa fie adoptata de Camera Deputatilor. 
7)În 11 febr.2014 Camera Deputaţilor a decis ca ziua de 2 iunie să fie sărbătorită ca Ziua naţională a adopţiilor, aprobând, în acest sens propunerea legislativă.
8)În 17 martie 2014 apare în MO legea nr.21/2014.
9)Platforma proiectului www.ziua-adoptie.ro este lansată la prima conferință pentru adopție,în iunie 2013.
 
*2. Precizati care au fost resursele umane implicate in implementarea proiectului: care a fost echipa de proiect (numarul si functiile personalului implicat cu norma intreaga, cu jumatate de norma, daca este cazul).
Resursele umane implicate în proiect au fost familiile adoptive, care si-au adus contributia în functie de experienta profesionala a fiecarui membru. Toti cei implicati in acest proiect au fost voluntari, singurele recompense fiind distinctiile de abasadori ai adoptiei primite și excursii în Grecia pentru două familii, trase la sorți. 
Echipa de proiect: 
Simona Czudar - Coordonator
Laura Jacan - Consultant si psihoteraput
Florentina Bulzan - Asistent Social 
Patricia Lidia - Relatii publice
 
3. Daca proiectul a implicat voluntari, precizati numarul lor, cum au fost cooptati si in ce a constat implicarea lor.
Proiectul a implicat voluntari din randul familiilor adoptive/adulti care au fost adoptati in copilarie. Implicarea lor a contat in diseminarea proiectului, in cooptarea de sponsori si colectarea formularelor de 2%, semnarea si distribuirea petiției, sprijinirea organizarii evenimentelor publice si realizarea spoturilor TV, pentru susținerea proiectului: http://bit.ly/1j9h2Hl, http://bit.ly/1ghg8rc, http://bit.ly/1phezZI, http://bit.ly/1d6zw9F
 
*4. Ce roluri /responsabilitati a avut fiecare partener al proiectului? 
Asociatia Pro Adopt - mobilizarea membrilor asociatiei pentru semnarea petitiei si promovarea initiativei pe blogul asocietiei si in comunicate de presa
Asociatia familiilor adoptatoare – mobilizarea membrilor asociatiei la semnarea petitiei si promovarea initiativei 
Oficiul Român pentru Adopții – susținerea initiativei in Parlament 
 
Buget
*1. Bugetul total al proiectului (in lei).
34590,00
 
*2. Specificati contributiile in natura implicate (produse si servicii in sistem barter), resursele materiale folosite (NU umane sau financiare), daca este cazul.
Contribuțiile în natură au constat în autoturismele voluntarilor puse la dispoziția organizării campaniei și materialele pregătite de aceștia pentru evenimentele publice (afișe, pliante)
 
*3. Numele persoanei responsabile de administrarea bugetului. Mentionati daca organizatia sau proiectul au fost auditate.
Proiectul nu a fost auditat iar persoana responsabilă de administrarea bugetului a fost Simona Czudar, părinte adoptiv/membru fondator Ador Copiii.
 
Evaluare
1. Care au fost obstacolele majore intampinate pe durata implementarii proiectului (specificati daca si cum le-ati depasit)?
Contextul social și politic, prejudecățile și mentalitățile defavoravile unei noi perspective a adopției au fost obstacolele întâmpinate de noi. De asemenea, importanța oficializării acestei zile și aducerea subiectului adopţiei în prim-plan la o dată fixă, în agenda publică a oficialităţilor din domeniu în perspectiva dezvoltarii sistemului de adoptie in Romania, au fost de multe ori subestimate și chiar ironizate public, ca și inițiatorii săi. 
 
De aceea, pentru a păstra intact spiritul celor care au susținut proiectul, viziunea și abordarea dintr-o nouă perspectivă a fenomenului adopției, Asociația Ador Copiii - Comunitatea familiilor adoptive a înregistrat la OSIM sigla pentru Ziua Națională a Adopției, siglă care va fi folosită doar la evenimentele susținute de Ador Copiii și (cu acordul nostru) de partenerii săi.
 
2. Daca ar fi sa incepeti din nou un astfel de proiect, cum ati proceda? Care au fost lectiile invatate in urma derularii proiectului? 
Cele mai importante lecții învățate sunt constanța și perseverența, dar și faptul că trebuie comunicați public pașii importanți făcuți pentru atingerea scopului și obiectivelor proiectului. 
Suntem foarte mulțumiți de rezultat și am folosi aceleași metode la un proiect asemanator.
 
*3. Precizati doua sau trei calitati ale proiectului, care il diferentiaza. 
1. Un proiect inspirațional 
Acest proiect i-a avut ca inițiatori pe cei mai în măsură oameni care ar fi putut să-l susțină și să apere drepturile copiilor părăsiți, și anume părinții adoptivi, care și-au folosit propria experiență în folosul copiilor blocați în sistemul de protectie specială.
2. Permanență și Impact
Instituirea Zilei Naționale pentru Adopție își va face simțite efectele în timp și va dăinui în timp, iar implicarea comunității familiilor adoptive va genera schimbări de mentalități în rândul societății civile, în beneficiul copiilor abandonați. 
3. Harta internațională a adopției 
Îndepinirea obiectivului principal al proiectului, și anume oficializarea Zilei Naționale a Adopției, pune România pe harta statelor preocupate de modernizarea și dezvoltarea sistemului de adoptie, care au o zi națonală a adopției, ca USA, Italia, Franța, Norvegia, Suedia, Spania și altele.
 
 
Criterii optionale
Durabilitate
 
Ilustrati in ce masura rezultatele, efectele si activitatile/ actiunile din cadrul proiectului au rezistat in timp/ au continuat, dupa ce finantarea s-a incheiat/ bugetul proiectului a fost epuizat: cum au fost sustinute in continuare efectele proiectului? Specificati cum au fost atrase si mobilizate resursele in cadrul proiectului (atat financiare, materiale, cat si umane).
Argumente pentru durabilitate:
1.Legea 21/2014 privind instituirea Zilei Naționale pentru adopție este o lege organică, prin aceasta însemnând că reprezintă o dezvoltare a normelor constituționale (adică a Legii adopției 273/2004 replublicată).
 
2.Platforma realizată pentru susținerea acestui proiect este actualizată periodic cu știri, evenimente, comunicate de presă pe tema fenomenului adopției și a Zilei Naționale pentru Adopție și va fi utilă și de inspirație mereu viitorilor adoptatori. 
 
3.Adoptatorii formați și atestați în cadrul cursurilor noastre își vor urma drumul și vor integra un copil din sistemul de protecție într-o familie permanentă.
 
4. Resursele mobilizate au fost cu preponderență de la familiile adoptive dar și de la simpatizanți ai misiunii și proiectelor organizației noastre. Am avut bucuria să constatăm că unii donatori au devenit donatori recurenți, fiind alături de noi și în alte proiecte desfășurate. 
 
5.Efectele proiectului sunt/vor fi susținute pe termen lung și prin convețiile de colaborare încheiate cu Direcțiile de Asistență Socială și Protecție a Copilului, prin care responsabilizăm specialiștii din sistemul de adopții, în timp ce preluăm o parte din serviciile de adopție internă, Asociatia Ador Copiii având autorizarea Oficiului Roman pentru Adopții în acest sens.
 
Originalitate
Ilustrati cum se evidentiaza acest proiect ca model si solutie sociala sau educationala: care a fost solutia propusa pentru problemele si nevoile identificate in randul beneficiarilor, care a fost modul inovator de abordare si cum se reflecta acesta in activitatile proiectului si produsele acestuia.
Argumente pentru originalitate:
1.Rezultatele scontate prin dezvoltarea și modernizarea sistemului de protecție specială și cel de adopții sunt: creșterea numărului de copii abandonați integrați într-o familie permanentă, recrutarea și formarea de noi adoptatori, dezvoltarea și reforma sistemului de protecție socială, fluidificarea procesului de adopție, formarea unor ‘navigatori’ resursă în adopție. 
 
2.După părerea noastră, acest proiect se evidențiază prin originalizate datorită faptului că cei care s-au lovit de ineficiența unui sistem de adopții depășit și de indiferența funcționarilor și anume părinții adoptivi, s-au mobilizat și s-au unit ca să apere drepturile copiilor părăsiți și și-au folosit propria experiență în beneficiul copiilor blocați în sistemul de protectie specială și al altor adoptatori. 
 
3.Acest proiect a atras simpatia și susținerea tuturor acelora care au înțeles că cele mai vulnerabile ființe ale Romaniei sunt nou-născuții abandonați în fața cărora sistemul de protecție socială devine pe zi ce trece tot mai neputincios, a aceloara care au înteles că nu ne mai putem permite să pierdem o generație și că trebuie să schimbăm perspectiva adopției în România.
 
Comunicare
1. Daca proiectul a beneficiat de un plan de comunicare, descrieti-l succint:
1. Comunicate de presa despre initiativa si despre evolutia proiectului
2. Realizare site
3. Realizare petitie
4. Aparitii TV si radio pentru sustinerea proiectului
5. Publicarea in reviste de profil a experientelor adoptatorilor si a initiativei
 
2. Web site proiect
 
 
Organizato
Va rugam sa ne furnizati cateva date despre organizatorul principal al proiectului
 
Asociația Ador Copiii este un proiect inspirational, inițiat de părinți adoptivi din dorința de a-și aduce propria experiență în scopul modernizării procesului de adopție. Beneficiarii sunt copiii abandonati și copiii cu risc de abandon,adoptatorii și/sau potential adoptatori,specialiștii din cadrul D.G.A.S.P.C.-urilor, societatea civilă,statul roman, și răspundem nevoilor lor prin informarea/formarea adoptatorilor, monitorizarea și îmbunătăţirea competenţelor celor din sistemul de adopții.
 
Specificati numarul de membri si de angajati ai organizatiei/ 2013
*2. Numar de angajati:
2
*3. Numar de membri:
1549
 
*4. Bugetul total al organizatiei/ 2013
407900,58