In perioada 17 septembrie-15 octombrie, aproximativ 1,16 milioane de romani au aderat la unul din fondurile de pensii private / Bulgaria bate Romania la atractivitatea mediului de afaceri / Romania in pragul unei crize similiare ca cea din Statele Unite ale Americii

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a facut publice rezultatele obtinute la o luna de la demararea afacerii pensiilor administrate privat, rezultate care au depasit in anumite privinte estimarile prevazute de CSSPP. Astfel, in perioada 17 septembrie-15 octombrie, aproximativ 1,16 milioane de romani au aderat la unul din fondurile de pensii private- Pilonul II. Din numarul total de aderenti aproximativ 40% sunt persoane cu varsta cuprinsa intre 35-45 de ani, pentru care aderarea la un fond de pensii private obligatorii este optionala.

”Am observat ca cei care nu sunt obligati sa adere la un fond de pensii private au manifestat un interes mare pentru pensiile administrate pe Pilonul II. Numarul persoanelor cu varsta cuprinsa intre 35-45 de ani care au aderat la un fond de pensii in aceasta perioada a fost cu 50% mai mare decat am estimat initial. Ceea ce ne face sa credem ca campania pensiilor private a demarat cu succes.

Astfel, la sfarsitul campaniei de aderare numarul celor care vor alege un fond de pensii ar putea ajunge la 3,5 milioane, constituind 80% din totalul persoanelor eligibile. In perioada urmatoare estimam ca vor fi peste 150.000 de angajati sub 35 de ani, care vor adera la Pilonul II. Estimam pentru 2008 o valoare a activelor pe acest segment de aproximativ 300 milioane euro”, declara presedintele CSSPP, Mircea Oancea.