Introducerea Pilonului II - Pensii administrate privat obliga circa 3,5 milioane de romani sa deprinda obiceiuri elementare de investitori. Ei vor trebui sa stie sa citeasca ofertele fondurilor de pensii administrate privat si rapoartele lor financiare anuale, luand astfel in deplina cunostinta de cauza decizia de a adera la un fond sau altul. Primul pas catre acest nou statut, de contributor la un fond de pensii privat, il constituie deprinderea vocabularului specific. Dictionarul de mai jos poate fi de folos.

activele unui fond de pensii reprezinta instrumentele financiare, inclusiv instrumentele financiare derivate, precum si numerarul, rezultate ca urmare a investirii activelor personale ale participantilor

activul personalreprezinta suma acumulata in contul unui participant, egala cu numarul de unitati de fond detinute de acesta, inmultite cu valoarea la zi a unei unitati de fond

activul net total al fondului de pensii la o anumita data reprezinta valoarea care se obtine prin deducerea valorii obligatiilor fondului din valoarea activelor acestuia la acea data

actul individual de aderarereprezinta contractul scris, incheiat intre persoana fizica si administrator, care contine acordul persoanei de a fi parte la contractul de societate civila si la prospectul schemei de pensii

actionarul semnificativreprezinta persoana fizica, persoana juridica sau grupul de persoane fizice si/sau juridice care actioneaza impreuna si care detine direct ori indirect o participatie de 10% sau mai mult din capitalul social al unei societati ori din drepturile de vot sau o participatie care permite exercitarea unei influente semnificative asupra gestiunii si politicii de afaceri a acesteia

administrarea specialareprezinta exercitarea raspunderii fiduciare de catre administratorul special, pe o perioada determinata, asupra activelor fondului de pensii facultative, in scopul limitarii pierderilor pentru protejarea drepturilor cuvenite participantilor si beneficiarilor

administratorul specialpoate fi orice persoana juridica autorizata sa administreze un fond de pensii, desemnata de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private si care se subroga in drepturile si obligatiile administratorului pentru o perioada determinata

administratorulpoate fi o societate de pensii, o societate de administrare a investitiilor, o societate de asigurari, autorizate conform legislatiei care reglementeaza domeniile in care activeaza, a caror autorizatie este in vigoare si care sunt autorizate, in conformitate cu prevederile prezentei legi, de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private pentru a administra fonduri de pensii facultative si, optional, pentru a furniza pensii private

angajatorulreprezinta persoana fizica sau juridica ce poate, potrivit legii, sa angajeze forta de munca pe baza de contract individual de munca, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, sau pe baza de raport de serviciu, potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile ulterioare

beneficiarul reprezinta mostenitorul participantului, definit conform prevederilor Codului civil

beneficiile colateralereprezinta orice avantaje, precum facilitati banesti sau cadouri, altele decat cele care rezulta din calitatea de participant sau de beneficiar al unei pensii facultative

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Privatereprezinta autoritatea administrativa autonoma, cu personalitate juridica, aflata sub controlul Parlamentului Romaniei, potrivit prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2005 privind infiintarea, organizarea si functionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobata cu modificari prin Legea nr. 313/2005

Consiliul de Supraveghere Specialareprezinta doua sau mai multe persoane, in functie de numarul de fonduri de pensii facultative administrate sau de numarul de participanti la acestea, care fac parte din personalul de specialitate al Comisiei si care asista si supervizeaza activitatea administratorului pentru limitarea riscurilor si asigurarea redresarii fondului de pensii facultative

contractul de administrarereprezinta contractul incheiat intre administrator si participant, care are ca obiect administrarea fondului de pensii facultative

contributiile reprezinta sumele platite de catre participanti si/sau in numele acestora la un fond de pensii facultative

depozitarulreprezinta institutia de credit din Romania, autorizata de Banca Nationala a Romaniei, in conformitate cu legislatia bancara, sau sucursala din Romania a unei institutii de credit, autorizata intr-un stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European, avizata de Comisie, pentru activitatea de depozitare, potrivit legii, careia ii sunt incredintate spre pastrare, in conditii de siguranta, toate activele fiecarui fond de pensii facultative

fondul de pensii reprezinta fondul constituit prin contract de societate civila, incheiat intre participanti, in conformitate cu prevederile Codului civil referitoare la societatea civila particulara si cu dispozitiile legii

fondul de garantare a pensiilorreprezinta fondul infiintat din contributii ale administratorilor si ale furnizorilor de pensii, avand scopul de a proteja drepturile participantilor si beneficiarilor, dupa caz, dobandite in cadrul sistemului de pensii

instrumentele financiare reprezinta

  • a) valori mobiliare

  • b) titluri de participare la organismele de plasament colectiv

  • c) instrumente ale pietei monetare, inclusiv titluri de stat cu scadenta mai mica de un an si certificate de depozit

  • d) contracte futures financiare, inclusiv contracte similare cu decontare finala in fonduri

  • e) contracte forward pe rata dobanzii

  • f) swap-uri pe rata dobanzii, pe curs de schimb si pe actiuni

  • g) optiuni pe orice instrument financiar prevazut la lit. a)-d), inclusiv contracte similare cu decontare finala in fonduri; aceasta categorie include si optiuni pe curs de schimb si pe rata dobanzii

  • h) orice alt instrument admis la tranzactionare pe o piata reglementata intr-un stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European ori pentru care s-a facut o cerere de admitere la tranzactionare pe o astfel de piata

  • instrumentele financiare derivatereprezinta instrumentele definite la pct. 19 lit. d) si g), combinatii ale acestora, precum si alte instrumente calificate astfel prin reglementari ale Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare

    participantulreprezinta persoana care contribuie sau/si in numele careia s-au platit contributii la un fond de pensii facultative si care are in viitor un drept la o pensie facultativa

    pensia facultativareprezinta suma platita periodic titularului sau beneficiarului, in mod suplimentar si distinct de cea furnizata de sistemul public

    ponderea zilnica a unui fondreprezinta raportul dintre activul net total al fondului si suma activelor nete ale tuturor fondurilor calculate in ziua respectiva

    ponderea medie a unui fond pe o anumita perioada reprezinta media aritmetica a ponderilor zilnice ale fondurilor pe perioada respectiva

    prospectul schemei de pensii reprezinta documentul care cuprinde termenii contractului de administrare si ai schemei de pensii facultative

    provizionul tehnicreprezinta un volum adecvat de pasive corespunzator angajamentelor financiare rezultate din portofoliul de investitii care acopera riscurile biometrice si pe cele privind investitiile

    rata de rentabilitate a unui fond de pensii reprezinta rata anualizata a produsului randamentelor zilnice, masurate pe o perioada de 24 de luni; randamentul zilnic al unui fond este egal cu raportul dintre valoarea unei unitati de fond din ziua respectiva si valoarea unitatii de fond din ziua precedenta

    rata medie ponderata de rentabilitate a tuturor fondurilorreprezinta suma produselor dintre rata de rentabilitate a fiecarui fond si ponderea medie a fondului in totalul fondurilor de pensii facultative pe perioada respectiva

    rata de rentabilitate minima a tuturor fondurilorreprezinta cea mai mica valoare dintre rata medie ponderata de rentabilitate a tuturor fondurilor in perioada respectiva, diminuata cu 4 puncte procentuale, si 50% din rata medie ponderata de rentabilitate a tuturor fondurilor in perioada respectiva

    riscurile biometrice reprezinta riscurile legate de deces, invaliditate si longevitate

    schema de pensii facultativereprezinta sistemul de termene, conditii si reguli pe baza carora administratorul colecteaza si investeste activele fondului de pensii facultative, in scopul dobandirii de catre participanti a unei pensii facultative

    societatea de pensiireprezinta societatea pe actiuni, constituita in conformitate cu dispozitiile legislatiei comerciale si cu prevederile prezentei legi, care are ca obiect exclusiv de activitate colectarea, administrarea, investirea activelor fondurilor de pensii facultative si, optional, furnizarea pensiilor private

    statul membru de originereprezinta statul membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European, in care administratorul isi are sediul social si principala structura administrativa sau, daca nu are un sediu social, locul unde se afla principala sa structura administrativa

    statul membru gazdareprezinta statul membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European, a carui legislatie sociala si de munca relevanta in domeniul schemelor de pensii facultative este aplicabila relatiei dintre angajator si participanti

    statul tert reprezinta oricare alt stat care nu este stat membru al Uniunii Europene sau nu apartine Spatiului Economic European

    unitatea de fondreprezinta raportul dintre valoarea activului net total al fondului de pensii facultative si valoarea la zi a unei unitati de fond

    Sursa: Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat