Tânăr român invitat de Stella Kyriakidis să ofere cuvântul de deschidere în evenimentul de lansare a Planului european de combatere a cancerului, în hemiciclul Parlamentului European, 4 februarie,  Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului.
 
”La fiecare 9 secunde un nou caz de cancer este diagnosticat în Europa. Această boală este una dintre principalele cauze de deces în multe state membre ale UE și a doua cauză principală de mortalitate după bolile cardiovasculare. Supraviețuirea și calitatea îngrijirii este o altă problemă, întrucât cancerul se orientează tot mai mult către o boală cronică, dar există și provocarea discriminării pentru pacienții cu cancer întorși la muncă sau care solicită asigurare medicală.” declara Stella Kyriakides, Comisarul European pentru Sănătate, înainte de evenimentul din 4 februarie, azi, când Comisia Europeană lansează consultarea publică cu privire la „Planul european de combatere a cancerului”. (#EUCancerPlan). 
 
„Comisia Europeană deschide astăzi o consultare publică pentru un plan ambițios de reducere a poverii cancerului în UE, reducând inegalitățile în domeniul sănătății între statele membre. Așa cum a subliniat Youth Cancer Europe la evenimentul său recent privind sănătatea transfrontalieră, în Parlamentul European: accesul la studii clinice și terapii inovatoare este încă un joc la latorie în UE. Accesul egal la tratament trebuie să fie un obiectiv esențial al Planului european de combatere a cancerului.” a declarat Katie Rizvi, fondator Asociația Little People România & Youth Cancer Europe.
 
Victor Gîrbu, tânăr supraviețuitor de cancer, membru al Comunității de Tineri Supraviețuitori de Cancer Temerarii, ambasador al rețelei Youth Cancer Europe, ambele entități fondate de Asociația Little People, va fi unul dintre vorbitorii principali ai acestui eveniment de lansare care va avea loc în hemiciclul Parlamentului European.
 
Victor a fost diagnosticat pentru prima dată cu tumora lui Wilms la doar șase luni, suferind prima operație o lună mai târziu. Lupta lui împotriva cancerului a continuat până în 2010, iar astăzi poate trăi o viață normală cu aproximativ 70% din rinichiul stâng. Este licențiat în drept și studiază în prezent diplomația la București.

”Pacienții sunt și avocați, cercetători, specialiști mass-media, economiști, politicieni. Ca viitori contribuitori la economia Europei, așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu Comisia la Planul european de combatere a cancerului. Nu stăm prinvind de pe margine și așteptăm ca oficialii să ne rezolve problemele criticând dacă nu reușesc; oferim cunoștințele și expertiza noastră și ne angajăm să le rezolvăm împreună.”
a declarat Victor Gîrbu.
 
Unul dintre punctele cheie care va fi menționat de Victor în discursul său este despre sănătatea mentală și sprijinul psihologic adecvat persoanelor afectate de cancer.
 
Pentru a celebra Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului, Asociația Little People este mândră să anunțe un nou proiect: platforma ,,Sunt OK!”, prima platformă de teleterapie destinată tinerilor afectați de cancer din România. 
 
Prin intermediul platformei ”Sunt OK!” pacienții pot beneficia de la distanță de sesiuni de consultație psihologică și psihoterapie, ori de câte ori au nevoie și oriunde se află în România, discutând online cu terapeuți licențiați. 
 
"Frica de reacția celor din jur, teama de ceea ce înseamnă să fii avut cancer, povara pe care o porți constant în subconștient că ești diferit, ideea ca ai putea recidiva, faptul că ți-ai vedea familia suferind încă o dată sunt gânduri care nu dispar, deși nu o spunem cu voce tare." supraviețuitor de cancer, membru al Comunității Temerarii.
 
În fiecare an, cu ocazia acestei zile, Asociația Little People România, cunoscută pentru serviciile de suport emoțional oferite copiilor și tinerilor afectați de cancer, întreprinde o serie de acțiuni și demersuri care să aducă în atenția opiniei publice provocările complexe ale pacienților oncologici.