994 de elevi din oraşul Videle, Teleorman au fost pregătiţi pentru a salva vieţi în cadrul cursurilor organizate de Asociaţia React. Săptămâna viitoare elevii, organizaţi în Patrule Şcolare, concurează pentru titlul de „Salvatorii comunităţii”. Activităţile fac parte din proiectul Smart & Safer, susţinut de OMV Petrom. 

557 de elevi din clasele 0 – IV şi 437 de elevi din clasele V – VIII de la Şcolile Gimnaziale Nr. 1 şi Nr. 2 din oraşul Videle, judeţul Teleorman, au finalizat cursurile de prim ajutor, de prevenire, protecţie şi intervenţie în situaţii de urgenţă şi de educaţie rutieră organizate prin proiectul Smart & Safer. Cursurile, derulate pe parcursul a trei săptămâni, au avut o componentă practică semnificativă, fiecare elev având posibilitatea de a exersa manevrele specifice fiecărei situaţii de urgenţă.  Sesiuni de instruire privind acordarea primului ajutor şi intevenţiile în caz de urgenţă  au fost organizate, de asemenea, şi pentru părinţii copiilor şi profesorii celor două şcoli gimnaziale. Aceştia au învăţat şi au exersat manevre de prim ajutor, au pus întrebări şi au povestit situaţii limită pe care le-au trăit şi în care ar fi avut nevoie de cunoştinţele învăţate. 
 
„Toţi copiii de vârstă şcolară (clasele 0 – VIII) din oraşul Videle au învăţat noţiuni de prim ajutor şi cum să acţioneze în caz de calamitate prin proiectul Smart & Safer. În predarea acestor noţiuni am mizat foarte mult pe latura practică, pe implicarea efectivă în activităţi şi pe simularea unor situaţii de urgenţă, pentru a testa capacitatea elevilor de a reacţiona, de a lucra în echipă şi de a pune în aplicare noţiunile învăţate” a declarat Anca Ştefan, Preşedintele Asociaţiei React. 
 
Smart&Safer este un proiect de dezvoltare comunitară care urmăreşte încurajarea comportamentelor responsabile, stimularea implicării cetăţenilor mici şi mari în salvarea vieţilor aflate în pericol şi, implicit, stimularea solidarităţii civice în rândul elevilor şi dobândirea de abilităţi în meseriile de pompier, poliţist şi de medic. Proiectul, susţinut de OMV Petrom, este implementat în comunitate de către Asociaţia React, cu participarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Teleorman, al Poliţiei Rutiere Videle şi al Primăriei oraşului Videle. 
 
Asociaţia React este o organizaţie neguvernamentală ce participă semnificativ la dezvoltarea celor patru piloni ai unei comunităţi prospere: sănătate, educaţie, economie socială şi dezvoltare comunitară. Suntem printre cele mai premiate organizaţii neguvernamentale din România, cu 18 premii de excelenţă naţionale şi internaţionale. Implementăm proiecte integrate, care produc schimbări majore prin sprijin competent şi implicare activă. În cei zece ani de activitate, am contribuit direct la schimbarea vieţii a peste 500.000 de români. www.asociatiareact.ro   www.facebook.com/asociatiareact    
 
Despre OMV Petrom
 
Din 2012, OMV Petrom a adoptat conceptul grupului OMV pentru un business responsabil – Resourcefulness. Ne propunem să dezvoltăm relaţii bazate pe câştig reciproc între societate, mediu şi companie prin soluţii inovative. Ne concentrăm pe managementul apei şi al CO2, inovaţie şi energii noi şi educaţie pentru dezvoltarea oamenilor. 
 
OMV Petrom este semnatar al UN Global Compact. Standardele de etică şi codul de conduită reglementează toate relaţiile de afaceri, iar dialogul şi implicarea părţilor interesate sunt parte integrantă a practicii comune de business. 
 
„Ţara lui Andrei” este principala platformă de implicare în comunitate. Din 2007 până în prezent am alocat peste 44 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România.