Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei vă invită sâmbătă, 15 octombrie 2016, între orele 11:00 şi 15:00, în Parcul Circului, intrarea dinspre strada Dinu Vintilă, să participaţi la inaugurarea Centrului Comunitar Tei, primul centru cultural comunitar înfiinţat de cetăţeni obişnuiţi, realizat în parteneriat cu studioBASAR, un proiect Urbaniada, cu sprijinul ING Bank, şi la lansarea proiectului „Poveştile Teiului”, realizat cu sprijinul ARCUB, un proiect cultural produs în cadrul liniei Generator de proiecte comunitare la firul ierbii, în cadrul candidaturii București 2021_Orașul In-Vizibil.

Ne dorim ca oamenii să-şi cunoască cartierul, cu istoria şi poveştile lui, pentru o mai bună implicare şi participare la viaţa acestuia. În urma unei munci de documentare, Grupul a realizat o culegere de fotografii şi de date ale locurilor reprezentative din cartier. În cadrul evenimentului, vom prezenta arhiva Grupului şi vom aduna mărturii, testimoniale, fotografii şi poveşti ale locuitorilor cartierului, înregistrate audiovideo, pentru ca, în final, să le reunim în Cartea cu Poveştile Teiului. Copiii se vor gândi şi ei la cartierul lor şi, în cadrul atelierelor pregătite special pentru ei, între orele 12:00 şi 13:00, vom afla cum şi-l imaginează.

Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei este format din locuitori ai cartierului Tei care s-au hotărât să schimbe în bine spaţiul unde locuiesc, în conformitate cu nevoile lor. Grupul este membru fondator al Reţelei Civice Bucureşti, o iniţiativă civică ce reuneşte 13 grupuri de iniţiativă din Bucureşti. Grupul a fost înfiinţat în 2010, în cadrul Programului de organizare comunitară derulat de Centrul de Resurse pentru participare publică - CeRe, când câţiva locuitori din cartier s-au hotărât să rezolve probleme comune. De atunci, Grupul a reuşit să convingă autorităţile locale să permită parcarea maşinilor pe bulevardul Lacul Tei între orele 19:30 şi 7:30, a obţinut reabilitarea Aleii Judeţului, cu asigurarea unei zone pietonale, a organizat expoziţia de fotografie „Istorie şi tradiţie în Lacul Tei”, a convins Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti să demareze un studiu hidrogeologic, împreună cu Facultatea de Hidrotehnică, pentru a determina cauzele reducerii nivelului lacului din Parcul Circului şi să furnizeze datele privind bugetul pentru Parcul Circului pe 2013 şi 2014, a mers în audienţe la diferiţi reprezentanţi ai autorităţilor şi a elaborat nenumeroase petiţii, solicitând rezolvarea unor probleme din cartier. În 2015, Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei a obţinut anularea H.C.G.M.B. 155/2011, 11.050 mp de teren din Parcul Circului revenind în administraţia A.L.P.A.B., spre folosinţă publică.

Pentru toate acestea, Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei  a primit în 2014, la Gala Societăţii Civile, premiul întâi la secţiunea „Proiecte şi campanii de voluntariat”, pentru campania derulată sub numele „Locuitorii din Lacul Tei luptă pentru Parcul Circului”, iar în 2015, premiul special CeRe pentru personajul colectiv – Eroii CeRe, la Gala Premiilor Participării Publice.