Echipa Prodrama lanseaza intrebarea "Ce este, de fapt, o societate mai buna?"  In acest sens, ei isi doresc sa realizeze un spectacol care nu e indiferent la ce se intampla in jur: natura, arta, societate si oameni. Acesta a fost motivatia principala pentru a pune in scena piesa “Ziua in care nu se cumpara nimic”, de norvegianul Kim Atle Hansen, o productie ProDrama in parteneriat cu Programul 9G al Teatrului National Bucuresti. Proiect finantat de ARCUB prin programul Bucuresti 555.
 
Toti cei care indragesc arta militanta, sunt bineveniti sa se implice intr-un atelier de reciclare pentru a realiza decorurile piesei. Atelierul este coordonat de echipa Reciclare creativa si de scenograful spectacolului Arh. Bogdan Costea, la initiativa Asociatiei D'Avent .
 
Conceptul scenografic isi propune sa redea atmosfera de revolta care insoteste personajele si actiunile lor pe tot parcursul piesei, gravitand in jurul ideii de haos controlat. Ideea poate fi astfel sustinuta numai de un decor compus in intregime din numeroase obiecte reciclate.
 
Nu se percepe o alta taxa la intrare. Cu toate acestea, "biletul de intrare" este orice obiect reciclabil - PET, doza de aluminiu sau CD, reviste, ziare care vor fi folosite in workshopul de reciclare. Toti cei care vor participa la eveniment vor putea rezerva bilete gratuite la primele 5 spectacole.
 
Inscrierile la atelierul de reciclare si creatie scenografica se fac pana pe 4 septembrie la adresa de e-mail: contact@prodrama.ro. Participarea va fi in limita locurilor disponibile.
 
Programul serii se desfasoara intre 18:00 - 22:00 si include:
• proiectii de scurt-metraje: Duminica (Premiu: Norman 2014 - Best Short Film, Stuttgarter Filmwinter Festival, 2014), Strung Love, Groapa Comuna (scurtmetraj realizat pentru si selectionat la festivalul 3fest Pitesti), etc
• proiectie clipuri Consumix pe teme legate de societatea de consum 
• atelierul de reciclare si creatie scenografica
• invitat special DJ-ul Andreea Veder va asigura muzica din cadrul evenimentului

Piesa “Buy Nothing Day” de norvegianul Kim Atle Hansen, a fost tradusa in cinci limbi si montata de numeroase ori. In 2010 a fost aleasa de ETC (European Theatre Convention) in topul celor mai bune piese europene ale anului.