Noi, cei de la Asociatia pentru Relatii Comunitare (ARC), credem ca filantropia poate ajuta Romania sa evolueze si ca orice om poate modifica realitatea din jurul lui prin gesturi simple. De aceea, ne dorim ca povestile despre oameni generosi mai mici sau mai mari, care au donat 100 de lei sau 100.000 de lei si au produs prin gestul lor o schimbare sociala semnificativa, sa ajunga la public. Vrem sa contrazicem prejudecata ca numai oamenii bogati pot fi filantropi si sa facem cunoscute povestile celor care au donat putin din putin.
 
Trei echipe formate dintr-un reporter si un fotograf vor primi din partea ARC o bursa de cate 1.000 de euro si vor avea la dispozitie maximum sase luni ca sa spuna o poveste despre oameni care doneaza strategic pentru o cauza care ii misca – povesti personale care pot inspira si alti oameni sa se implice in comunitatea lor prin donatii directe.
 
Exemple de subiecte pe care ne-ar placea sa le sprijinim prin Bursa ARC pentru jurnalism despre filantropie:
- cum cresti un copil pentru a fi generos/filantrop: povesti ale familiilor care isi incurajeaza copiii sa-si doneze cadourile unei cauze; povesti ale organizatiilor care ii invata pe copii si pe adolescenti sa stranga fonduri si sa doneze.
- cum se cultiva donatorii pe termen lung: povesti ale organizatiilor neguvernamentale care au construit relatii pe termen lung cu un grup de donatori recurenti sau un un donator constant.
- profiluri de donatori obisnuiti, oameni cu venituri medii, care doneaza lunar sau periodic catre cauze in care cred.
- povesti despre instrumente noi de fundraising care au inceput sa fie folosite in ultimii doi ani - precum cercuri de donatori, evenimente de familie (nuntile si zilele de nastere caritabile), peer-to-peer fundraising (strangerea de fonduri prin participarea la evenimente sportive populare, precum swimathon, maraton sau skyrun).
- profiluri de filantropi, oamenii care doneaza un procent semnificativ din venitul lor anual catre cauze civice, sociale si de mediu si care au impact major asupra cauzelor respective.
- profiluri de fundraiseri voluntari - oameni care isi conving prietenii si cunoscutii sa doneze bani pentru o cauza pe care o sprijina.
 
Pentru inspiratie, puteti citi articolele castigatorilor primei editii:
Draga Sponsore, Diana Mesesan si Alex Tomazatos, decatorevista.ro - http://bit.ly/14KdOp8 
Supravietuitorul, Lina Vdovii si George Popescu, adevarul.ro - http://bit.ly/1xwL0uB 
Filantropica, Andrei Craciun si Daniel Vrabioiu, dela0.ro - http://bit.ly/1AQZVhL si http://bit.ly/1BX79V0 
 
Termenul limita pentru inscriere este 8 februarie 2015. Pentru mai multe informatii, ne puteti scrie la adresa georgiana@arcromania.ro, persoana de contact Georgiana Ilie.
 
TERMENI SI CONDITII
Bursele ARC isi propun sa le ofere jurnalistilor posibilitatea sa scrie despre donatorii romani care schimba lumea in care traiesc si atitudinea societatii despre actul filantropic.
 
Cine poate aplica?
Se poate inscrie orice echipa formata din reporter si fotograf, indiferent de institutia de presa (revista, ziarul, site-ul, postul TV sau de radio) la care lucreaza sau colaboreaza.

Cate burse se acorda?
Trei burse in valoare totala de 1.000 EUR net, in lei la cursul zilei. Este responsabilitatea membrilor echipei sa imparta suma intre ei, in functie de efortul depus de fiecare.
 
Cum vor fi alesi castigatorii?
Cele trei echipe vor fi selectate de un juriu compus din jurnalisti si fotografi, pe baza unui concurs de proiecte. Echipele vor fi selectate in functie de relevanta, noutatea si profunzimea proiectului inscris, dar si de calitatea portofoliilor trimise. O predocumentare a subiectului este foarte importanta – vor fi preferate propunerile cu o poveste relevanta in detrimentul temelor generice. Povesti care inspira, educa si aduc o perspectiva noua asupra unor teme despre care oamenii cred ca stiu totul. De asemenea, va fi importanta colaborarea dintre reporter si fotograf si felul in care acestia isi propun sa spuna prin imagini si texte o singura poveste.
 
La finalul bursei, fiecare echipa trebuie sa produca un eseu fotografic si un text amplu despre subiectul ales. Echipa formata din fotograf si jurnalist trebuie sa spuna o poveste comuna, prin doua medii, al caror impact sa fie egal ca intensitate.
 
Ce trebuie sa contina dosarul de inscriere?
 
Dosarele de inscriere trebuie sa contina:

– o descriere a proiectului comun (nu mai mult de 3.000 de semne, cu tot cu spatii), care sa explice subiectul ales, de ce este relevant in prezent, de se inscrie in tema Burselor ARC si de ce este echipa cea mai potrivita pentru a realiza acest material, planul de activitati pentru documentarea, scrierea, editarea si publicarea materialului.
 
– CV-urile aplicantilor
 
– Portofoliile aplicantilor: reporterii, 3 materiale jurnalistice care au aparut in media in ultimii 3 ani, iar fotografii, 3 proiecte foto, finalizate sau in lucru. Fiecare proiect fotografic trimis trebuie sa contina maximum 12 imagini, format JPG, rezolutie 72 DPI, latura mare 800 de pixeli (ARC solicita fotografiile exclusiv pentru evaluare in aceasta jurizare si nu le va folosi in niciun alt scop). In cazul in care arhiva depaseste 10 MB va rugam sa folositi un serviciu de transfer pentru fisiere de dimensiuni mari cum ar fi transfer.ro sau wetransfer.com.
 
– Un acord de publicare din partea publicatiei/ site-ului pe care urmeaza sa apara povestea.
 
Toate proiectele vor fi trimise prin e-mail la adresa georgiana@arcromania.ro pana la data de 8 februarie 2015, ora 23:59. Dosarele de inscriere vor fi arhivate si atasate unui singur e-mail. Decizia finala legata de selectia echipelor revine Asociatiei pentru Relatii Comunitare si nu poate fi contestata.
 
Cand sunt anuntati castigatorii?
 
Castigatorii vor fi anuntati pe 28 februarie 2014. Echipele au la dispozitie maximum sase luni de la data anuntarii castigatorilor ca sa realizeze un reportaj amplu si o serie de fotografii pe tema legata de filantropie pe care au inscris-o la concurs.
 
Pe parcursul realizarii textului si a fotografiilor, echipele va tine legatura si va colabora cu coordonatoarea Burselor ARC pentru jurnalism despre filantropie, Georgiana Ilie.
 
Pot cere feedback pe ideea mea inainte de a depune dosarul de inscriere?
 
Da. Daca ai nelamuriri privind masura in care povestea ta se inscrie in tema bursei, scrie-ne la georgiana@arcromania.ro si iti vom raspunde in cel mai scurt timp.
 
Alte informatii:
 
– Materialele publicate trebuie sa contina mentiunea ca au fost realizate in cadrul Burselor ARC pentru jurnalism despre filantropie.
 
– Echipele vor putea publica materialele in orice publicatie doresc, dar drepturile asupra materialelor vor reveni organizatorilor, respectiv Asociatiei pentru Relatii Comunitare.
 
– Fiecare echipa poate inscrie maximum un proiect.
 
– Jumatate din valoarea bursei va fi virata imediat dupa anuntarea castigatorilor, iar a doua parte, la jumatatea proiectului, daca echipa face dovada ca a lucrat conform planului de documentare propus.
 
– Echipele se angajeaza sa puna la dispozitia ARC materialele de documentare (notite, inregistrari video, audio, fotografii de documentare, contactele persoanelor intervievate) pentru ca editorul sa poate face procesul de factchecking inainte de publicarea materialului.
 
- ARC isi rezerva dreptul de a retrage bursa echipelor care nu respecta planul de documentare propus.
 
Pentru mai multe informatii, ne puteti scrie la adresa georgiana@arcromania.ro, persoana de contact Georgiana Ilie.