ASAP România (Armata Selectării Atente a Plasticului), programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, anunță o nouă serie de înscrieri pentru elevii din întreaga țară, de a fi ambasadori ASAP! Înscrierile încep de astazi, 3 iulie, prin completarea acestui formular, și sunt dedicate elevilor de clasele a X-a și a XI-a care au simț civic și vor să se implice activ în campania de schimbare a obiceiurilor sustenabile din școlile sau liceele lor. În paralel, acțiunile de mediu pot fi replicate și în cercurile de prieteni, dar și acasă, în familie. 

 

Ce misiuni au avut de îndeplinit până acum elevii ambasadori ASAP

La call-ul anterior de înscrieri desfășurat de ASAP România, 40 de elevi din întreaga țară au fost selectați să fie ambasadori ASAP. Ei au fost încurajați să organizeze în școlile lor Clubul ASAP, un loc de întâlnire pentru tineri ca ei, pasionați de protecția mediului și interesați să afle mai multe informații despre colectarea separată și reciclare. 

Până acum, în prima parte a acestui an, ambasadorii ASAP au avut de îndeplinit 4 misiuni în școlile lor, cu scopul de a-i determina să-și mențină activ simțul civic, prin acțiuni distractive și educative deopotrivă. Prototipuri de coșuri pentru deșeuri, Adevăr sau Reciclare, jocul lansat în colaborare cu Alex Zamfir, treasure hunt în școala de care aparțin – misiune cu premii - și seara de film a Clubului ASAP, în colaborare cu Animest sunt cele 4 misiuni în care elevii ambasadori și-au pus creativitatea la încercare, ambiția și responsabilitatea, în așa fel încât să-și inițieze și colegii, dar și școala, în a adopta obiceiuri sustenabile pentru mediul înconjurător. 

Sperăm ca această nouă generație de Ambasadori ASAP să primească tot sprijinul dvs. și să se înscrie în acest demers educativ. La finalul acestei activități, dacă Ambasadorii și-au dus la bun sfârșit toate activitățile date, vor primi o adeverință de voluntariat si o scrisoare de recomandare.