Tinerii români cu cele mai bune rezultate pe plan academic și extracurricular de la universităţi de renume din ţară şi din străinătate vor fi premiați astăzi, 5 ianuarie 2017, în cadrul Galei Studenților Români din Străinătate. Evenimentul va debuta la ora 18:00, la Palatul Parlamentului, Sala C.A. Rosetti. Invitații sunt așteptați începând cu ora 17:00. 
 
Invitați. Cu acest prilej, aproximativ 1000 de personalități de marcă ale societății românești, diplomați, reprezentanți ai societății civile, oameni de presă și profesioniști din mediul public și privat vor fi alături de studenții și absolvenții români cu rezultate deosebite în anul academic 2015-2016. Printre personalităţile prezente se numără: Dna. Ligia Deca, Acad.  Prof. Univ. Dr. Bogdan Simionescu, Dr. Raed Arafat, Dna Elena-Simina Tănăsescu, Dna Sandra Pralong, Dna Monica Loloiu, Dl Răzvan Burleanu, Dl Valentin Preda, Dl George Butunoiu, Dl Octavian Pleter, Dna Tania Berg-Rafeli, Dl. Mihai Covaliu (presedinte COSR).
 
Finaliști. Rezultatele remarcabile ale celor 42 de finaliști vor fi recunoscute prin 7 categorii de premii: Studentul Român al Anului în Europa – nivel universitar (sponsorizat şi oferit de Kaufland România) și nivel post-universitar; Studentul Român al Anului în America de Nord; Studentul Român al Anului pe Alte Continente, Studentul Român Erasmus al Anului, Studentul Anului în România și, nu în ultimul rând, Premiul Special în Arte. Unul dintre cei 42 de finaliști va primi Marele Premiu de Studentul Român al Anului în Străinătate. Printre cei prezenţi la Gală se vor număra studenţi români de la universităţi de renume precum Harvard, Stanford, Oxford, NYU, Imperial College London, Columbia şi multe altele. Lista completă a finaliştilor este disponibilă aici: http://bit.ly/GalaLSRSfinalisti2017 
 
Juriu. Toți acești tineri reprezintă adevărate modele de reușită și exemple de urmat pentru generația actuală, motiv pentru care performanțele lor trebuie evidențiate și valorificate pentru dezvoltarea sustenabilă a societății românești. Câștigătorii vor fi desemnați în urma punctajelor primite din partea juriului prezidat de Acad. Prof. Univ. Dr. Ionel Valentin Vlad și format din: Acad.  Prof. Univ. Dr. Maya Simionescu, Acad. Prof. Univ. Dr. Nicolae Zamfir, Prof. Dr. Raluca Ioana van Staden, Prof. Dr. Gențiana Dănilă, Prof. Dr. Iosif Răzvan Bena, Dr. Cristina Ghenoiu, Dr. Dan Sporea, Corneliu Michaels, Beatrice  Rancea, Sînziana Mircea.
 
Program. Festivitatea de deschidere începe la ora 18:00, urmând ca pe parcursul evenimentului Naked Canvases, o trupă de tineri români studenți în Marea Britanie să ofere publicului momente artistice de excepție. Premierea laureaților Galei LSRS 2017 se va încheia în jurul orei 21:00 și va fi urmată de Cocktail-ul Festiv „8 ani de LSRS” în cadrul căruia invitații vor celebra împreună cu organizatorii 8 ani de activitate a Ligii Studenților Români din Străinătate. 
 
8 ani de LSRS, 8 ani de activitate globală. La începutul fiecărui an calendaristic, voluntarii LSRS se întâlnesc în cadrul Adunării Generale. Evenimentul va avea loc vineri, 6 ianuarie, ora 17:30 la Casa Ghica pentru a recapitula ce s-a întâmplat în ultimul an în LSRS, pentru a premia Voluntarul Anului și Filiala Anului și pentru a cunoaște noile proiecte LSRS și planurile pe 2017. Anul acesta, în cadrul Adunării Generale se va alege şi noua conducere a LSRS ce va prelua un mandat pentru următorii 2 ani. 
 
Gala LSRS 2017 va fi transmisă LIVE pe YouTube începând cu ora 18:00.
 
Sponsori principali Gala LSRS 2017
Gala Studenţilor Români din Străinătate 2017 este un eveniment organizat cu sprijinul Kaufland România – partener principal al evenimentului pentru al doilea an consecutiv. De asemenea, anul acesta Genpact se alătură eforturilor Ligii de promovare a tinerilor valoroşi din străinătate. Printre sponsorii evenimentului, fără de care Gala LSRS nu s-ar putea desfăşura, se numără și: EximBank România, CLUB EntRO, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), UBER (partener de mobilitate), British Council şi Compania Transilvăneană de Tipar (QualMedia).
 
Parteneri educaționali
Institutul Bancar Român, Fundatia pentru SMURD
 
Parteneri logistici
French Bakery, Patiseria Tineretului, Photosnacks, Silviu Pal Photography,  Marius Dincă Photography, IBIS Hotel-Gara de Nord, Hostel Pura Vida, Alexandrion, Cube Production, Danube Youth Alliance.
 
Parteneri media
TVR Internaţional, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Rador, Agerpres, Adevărul, Caleaeuropeana.ro, Foreign Policy, Q Magazine, Ziare.com, Realitatea.net, Studentie.ro, AcademicLink, Edu-News, Online Student, DiasporaLive.ro, RomâniaPozitiva, ȘtiriONG, iQool, Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni (AJRP), Autentici.ro.
 
***
Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) oferă studenților și absolvenților români de peste hotare un cadru deschis de dialog și acțiune. LSRS promovează inițiativa, profesionalismul şi solidaritatea membrilor săi, ca reprezentanți de valoare ai României, şi o atitudine pozitivă față de perspectivele reorientării lor spre țară. Obiectivul principal al LSRS este de a apăra şi promova drepturile şi interesele academice, profesionale, sociale, civice şi culturale ale membrilor săi, precum și de a sprijini contribuția lor la dezvoltarea României. LSRS este o organizație neguvernamentală, apolitică și echidistantă.