Organizatiile co-semnatare lanseaza un apel ferm catre Parlamentul Romaniei sa respinga proiectul de lege in cauza si sa nu grabeasca niciun proces de legiferare cu referire la viitoare modificari ale sistemului de educatie din Romania fara respectarea procedurilor aplicabile si fara a se asigura de faptul ca o suficienta consultare publica a avut loc in prealabil. Solicitam, de asemenea, Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice sa evite bulversarea institutiilor educationale si de cercetare care functioneaza prin desfiintarea, reorganizarea sau divizarea nejustificata a lor. In acest sens, lansam o petitie publica prin care cerem in mod expres respingerea proiectului de lege cu privire la desfiintarea UEFISCDI si respectarea procedurilor legale si de consultare publica - http://www.fundatiacaesar.ro/petitie/

Fundatia CAESAR si LSRS, alaturi de ANOSR, CTR si SAR isi exprima intreaga solidaritate cu UEFISCDI, cu activitatile performante si cu rezultatele sale demonstrate in domeniile educatiei, cercetarii si inovarii. Consideram ca cercetarea si inovarea trebuie sa ramana o prioritate in Romania, intrucat cresterea economica a tarii si crearea de locuri de munca se leaga in mod direct de un sistem functional de cercetare si de dezvoltare. UEFISCDI si-a dovedit eficacitatea in toate activitatile intreprinse si continua sa fie un exemplu de urmat in materie de eficienta si transparenta pentru alte institutii publice, meritand astfel sprijinul total al Guvernului si al Parlamentului in demersurile sale viitoare. Trebuie remarcat faptul ca acest punct de vedere este impartasit si de Comisia Europeana, care si-a afirmat deja in mod public sprijinul pentru UEFISCDI. Exemple de succes de institutii similare, care administreaza fondurile europene destinate cercetarii, pot fi regasite in Marea Britanie, Franta, Germania si Elvetia, unde aceste structuri au contribuit la conturarea planurilor strategice de dezvoltare pe termen mediu si lung ale statelor respective, ceea ce este absolut vital si pentru Romania. Pana in prezent, acest rol strategic a fost indeplinit admirabil de UEFISCDI. 

Urgenta si lipsa de transparenta cu care a fost inaintata propunerea de divizare a UEFISCDI in doua sau mai multe structuri ridica semne serioase de intrebare cu privire la adevaratele intentii din spatele acestei proceduri, aducandu-ne totodata in atentie ca rolul consultarilor publice cu toti actorii relevanti nu a fost inca luat in serios de catre reprezentantii autoritatilor publice. Orice modificare adusa unui sistem de invatamant deja suferind, cum este cel romanesc, trebuie dezbatuta in mod cat mai complet cu toti actorii relevanti si cu toate partile interesate. Atragem, de asemenea, atentia asupra faptului ca UEFISCDI poate asigura dezvoltarea capacitatii organizationale necesare pentru a gestiona fondurile dedicate atat cercetarii fundamentale, cat si cercetarii aplicative, mentinand standarde de performanta si practici de nivel international, in baza experientei acumulate pana acum. O institutie noua va avea nevoie de mult mai multe resurse pentru a face acest lucru si maximizeaza riscul aparitiei de erori sau practici neconforme cu aceste standarde. Nu in ultimul rand, solicitam Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice sa faca public modul in care se doreste organizarea finantarii pe exercitiul 2014 – 2020, precum si o evaluare a modului in care lucrurile s-au desfasurat pana acum. Aceste clarificari sunt indispensabile pentru un dialog real si de profunzime, fata de discutiile superficiale purtate pana acum in spatiul public. 

Fundatia CAESAR si LSRS, alaturi de ANOSR, CTR si SAR au lansat o petitie comuna, prin care cer reprezentantilor nostri alesi sa nu divizeze UEFISCDI in mai multe structuri separate si sa se asigure ca orice modificari viitoare ale sistemului de invatamant sunt introduse cu respectarea tuturor etapelor care se impun, inclusiv cu desfasurarea de consultari publice prealabile si pe o perioada suficient de mare cu toti actorii relevanti. Aceasta petitie poate fi consultata si semnata prin accesarea urmatoarei pagini web: http://www.fundatiacaesar.ro/petitie/; ea va ramane deschisa pentru semnare pana in ziua de 15 aprilie, data la care va fi trimisa – in format tiparit si cu toate semnaturile aferente – catre Ministerul Educatiei si catre Senatul Romaniei. Transmitem pe aceasta cale un apel catre toti cei interesati de dezvoltarea Romaniei pe termen mediu si lung sa semneze petitia si sa-si afirme sprijinul pentru una dintre putinele agentii guvernamentale care s-au ridicat la inaltimea standardelor publice de eficienta si de transparenta.
Suntem convinsi ca reprezentantii nostri alesi vor raspunde favorabil la cerinta noastra, a Comisiei Europene si a tuturor semnatarilor petitiei de a nu demantela o institutie care functioneaza. Totodata, ne exprimam speranta ca viitoarele propuneri de modificare a cadrului legislativ si institutional aplicabil in invatamant vor fi discutate pe larg cu toti actorii relevanti si cu toate partile interesate inainte ca acestea sa ajunga in etapele decizionale finale. 
 
***                                       
 
Fundatia CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studentilor si Absolventilor Romani) este o comunitate de experti, un laborator de idei si o platforma de actiune civica pentru dezvoltarea economica si consolidarea democratica a Romaniei. Institut de cercetare romanesc cu prezenta globala, CAESAR reuneste experti din intreaga lume selectati pe baza rezultatelor remarcabile din cariera lor academica si profesionala. Uniti in jurul unor valori comune – integritate, responsabilitate si profesionalism – expertii CAESAR ofera idei si solutii concrete in domeniile de importanta strategica pentru viitorul Romaniei. Pe baza acestor cunostinte si experiente globale, CAESAR promoveaza prin platforma proprie de actiune civica politici de dezvoltare la nivel local, regional si national.
 
Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) promoveaza initiativa, profesionalismul si solidaritatea membrilor sai, ca reprezentanti de valoare ai Romaniei, si o atitudine pozitiva fata de perspectivele reorientarii lor spre tara. Obiectivul principal al LSRS este de a apara si promova drepturile si interesele academice, profesionale, sociale, civice si culturale ale membrilor sai, precum si de a sprijini contributia lor la dezvoltarea Romaniei. LSRS este o organizatie neguvernamentala, apolitica si echidistanta.

CONTACT
 
Tudor OPREA
Director Executiv Adjunct Fundatia CAESAR
tudor.oprea@fundatiacaesar.ro
0743522233
 
Andrei DINCA
Vice-Presedinte LSRS – Dept. Comunicare
andrei.dinca@lsrs.ro
+447532284414