Bucureștiul Pregătit, programul inițiat de Fundația Comunitară București, continuă prin lansarea celei de-a treia runde de finanțare, în valoare de 496.900 lei (100.856 euro). Noua rundă de finanțare este susținută financiar de companiile Enel, E-distribuție Muntenia, ING Bank, Lidl România, PAID, precum și din donații individuale online și prin SMS (8845, textul ACUM).
 
Fundația Comunitară București caută proiecte din trei arii de interes: informare și educare pe tema riscului seismic și pregătirea pentru cutremur în rândul populației generale;  cursuri de prim-ajutor și/sau pregătire pentru cutremur în grădinițe, școli, licee, facultăți; creșterea capacității pentru intervenția post-cutremur. Organizațiile care aplică trebuie să-și desfășoare activitățile în București sau Ilfov, iar finanțările vor fi acordate pe o perioadă de maximum 12 luni.
 
Proiectele susținute prin Bucureștiul Pregătit cresc gradul de informare și educare a populației și dezvoltă o rețea de suport în caz de cutremur. În primii doi ani, programul a fost susținut de partenerii fondatori IKEA România, ING Bank, Lidl România, precum și de partenerii Enel, E-distribuție Muntenia și Endava, cu o valoare totală de 937.295 lei (191.285 euro). Cele zece proiecte susținute până acum au educat peste 2.000 de elevi și alți 20.000 de bucureșteni despre riscul seismic și comportamentul corect în caz de cutremur, au organizat cursuri de prim ajutor pentru peste 800 de persoane, au antrenat și certificat 13 câini de căutare-salvare. Mai multe detalii despre proiectele susținute prin primele două runde de finanțare.

Cine poate aplica
Programul Bucureștiul Pregătit își propune să finanțeze cel puțin câte un proiect pe fiecare dintre cele trei arii de interes. 
 
Pot aplica organizații non-guvernamentale, neafiliate politic, sau echipe compuse din minimum trei persoane constituite ca grupuri de inițiativă, fără personalitate juridică, care vor desfășura activitățile propuse în București sau în județul Ilfov.
 
Propunerile de proiect trebuie trimise prin platforma https://bucuresti.grantmanager.ro/ până pe 1 iulie 2021 și vor  fi evaluate de către un juriu independent, din care fac parte Alexandra Călin, Operations Specialist, Banca Mondială, Cristina Văileanu, Grants Manager, Fundația Comunitară București, Andrei Popescu, Coordonator Corpul European de Solidaritate și departament Comunicare în cadrul ANPCDEFP, Silvia Mihăilescu, Director Marketing și Comunicare ING Bank și Andrei Mehedintu, Head of Marketing and Communications PAID. Proiectele câștigătoare vor fi anunțate la mijlocul lunii august.
 
Calendarul complet, criteriile de eligibilitate, procesul de selecție, formularele de aplicație și exemple de proiecte care pot aplica sunt disponibile aici.
 
Context local
Un cutremur major se poate întâmpla oricând și poate opri funcționarea orașului. Bucureștiul are peste două milioane de locuitori, mii de clădiri vechi sau înalte, metrou, un lac de acumulare cu un baraj vechi care poate inunda un sfert de oraș, cea mai mare rețea de distribuție a gazului și toate instituțiile care fac să funcționeze statul român (multe dintre ele cu sedii în clădiri cu risc seismic). 
 
În București există doar 3.000 de pompieri, personal SMURD și voluntari care ar putea interveni în caz de cutremur, necesarul pentru oraș fiind de treizeci de ori mai mare. Donațiile de sânge curente (50.000 de donații/an) nu acoperă jumătate din necesar, iar nevoia de după un dezastru ar putea fi cu mult mai mare. Un câine salvator poate salva până la șase persoane într-o oră dar are nevoie de antrenament constant și atestare.
 
La un cutremur major pierderile economice în București, de la viețile oamenilor la clădirile distruse, de la încetarea producției la asigurarea adăpostului și hranei pentru sinistrați – se ridică la mai mult de 10 miliarde de euro, adică 7% din PIB, potrivit estimărilor Băncii Mondiale

***
IKEA este o companie de retail mobilier și decorațiuni, de origine suedeză, fondată în 1943 de Ingvar Kamprad. Marca IKEA a fost înregistrată în 1943, în Suedia. Majusculele din denumirea IKEA provin din inițialele numelui fondatorului: Ingvar Kamprad, numelui fermei unde a crescut: Elmtaryd, şi numelui satului în care se găsea ferma: Agunnaryd. În august 2015, IKEA Group deținea 380 de magazine în 47 de țări sau teritorii, dintre care 47 de magazine erau francize deținute de alte companii decât IKEA Group. Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa a fost al 253-lea deschis în a 35-a țară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010 a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din IKEA Group. 
 
Viziunea IKEA Să creăm o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulți oameni. Misiunea IKEA Să oferim o gamă largă de produse de mobilier, accesorii și decorațiuni pentru casă - funcționale și cu un design de calitate, la prețuri atât de scăzute încât cei mai mulți oameni să și le poată permite.  
 
Despre ING Bank
ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 34 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice.Misiunea ING este aceea de a-i susţine pe oameni să fie cu un pas înainte, în viaţă şi în afaceri. În România, misiunea se reflectă în acțiunile de responsabilitate socială prin contribuția la pilonii strategici de educație financiară și protecția mediului, dar și prin implicarea în proiecte sociale ce își propun susținerea comunităților locale și a persoanele care se află în situații dificile.
 
Despre Lidl România
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 30 de țări din întreaga lume și în prezent operează în jur de 10.500 de magazine și mai mult de 150 de centre în 29 de țări la nivel mondial. Lidl este o companie care acționează sustenabil în toate domeniile de activitate. Aceasta este metoda companiei de a-și îndeplini promisiunea cu privire la calitate și, în același timp, de a asigura un viitor mai bun pentru societate și mediu. Compania se implică activ în soluționarea nevoilor din comunitățile din care face parte, concentrându-se pe 5 piloni de activitate: sortimentul de produse, mediul, societatea, angajații și partenerii de afaceri.  
 
Despre Enel
Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piața din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București) Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, a siguranței și performanței rețelelor și implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel.
 
Despre PAID
PAID este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuințe, în conformitate cu prevederile Legii nr.260/2008. Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: cutremur, inundații, alunecări de teren.
 
Despre Fundația Comunitară București, inițiatorul programului Bucureștiul Pregătit
Fundația Comunitară București pune împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 9 ani, a finanțat peste 500 de proiecte și burse din București și Ilfov, cu mai mult de 2,1 milioane de euro. Fundația Comunitară București este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 18 fundații comunitare din țară.