Întreaga echipă a Fundației Hope and Homes for Children este în doliu după pierderea Prințesei Marina Sturdza, sub patronajul căreia ne-am desfășurat ani de zile activitatea, un om care ne-a inspirat pe fiecare dintre noi să ne trăim viețile pentru a face bine celor din jur.

Prințesa Marina Sturdza s-a stins duminică, 22 octombrie, la reședința sa din New York, după o viață exemplară, a cărei ultimă jumătate a fost aproape în întregime dedicată cauzelor caritabile. Zilele acestea ne gândim la miile de copii a căror viață a devenit mai bună mulțumită implicării Prințesei Marina Sturdza.

Redăm gândurile câtorva membri ai echipei care au cunoscut-o îndeaproape și care au avut privilegiul să lucreze cu ea în toți anii în care a fost alături de programele Fundației:

Amalia Enache, ambasador al Fundației Hope and Homes for Children
„Prințesa Marina Sturdza este cea care a văzut în mine dincolo de jurnalistul Amalia Enache, dincolo de singura implicare pe care o avusesem astfel în societate până la întâlnirea noastră. Prințesa mi-a propus să mă implic în filantropie, ea mi-a vorbit pentru prima dată despre Hope and Homes for Children și lor despre mine, ea m-a însoțit la Baia Mare să văd cu ochii mei ce facuse deja organizația, ea mi-a prezentat oameni talentați și interesanți, pentru că avea acest dar nemaipomenit, să vadă în toți cele mai frumoase însușiri și cel mai mare potențial.

A făcut atât de mult bine oamenilor din jur, dar și copiilor abandonați, bolnavilor care au nevoie de îngrijiri paliative, cladirilor de patrimoniu amenințate cu distrugerea încât istoria recentă a României o are marcată în dreptul celor nobili dincolo de titluri. Spunea «am să te chem» când urma să mă sune, iar eu am să o chem mereu în mintea mea când am să vreau să fiu mai bună.”

Mark Waddington, Chief Executive Officer, Hope and Homes for Children
„Prințesa Sturdza a fost unul dintre cei mai activi patroni ai programelor noastre din întreaga lume. Implicarea ei, făcută de multe ori cu delicatețe și întotdeauna cu multă demnitate, ne-a permis să îmbunătățim viețile a mii de copii care se bucură acum de căldura unei familii. Iar asta nu numai în România și Moldova, ci și în multe alte țări din întreaga lume.

Când am cunoscut-o pentru prima dată, mi-a fost evident că bunătatea nesfârșită a sufletului ei era pe măsura curajului și a hotărârii cu care lupta pentru a lăsa în urmă o lume mai bună decât cea în care se găsea. Determinarea ei n-a slăbit nicio clipă în toți acești ani, iar eu cred că a reușit în ce și-a propus.” 

Ștefan Dărăbuș, director regional, Hope and Homes for Children Europa Centrală și de Sud
„Sunt pe lumea asta oameni care îți dau putere și curaj să îți urmezi visele și să le faci să devină realitate. De 20 de ani, de când am avut privilegiul să o cunosc, așa a fost prințesa Marina Sturdza pentru mine. Căldura și umanismul ei m-au inspirat întotdeauna. Cei din jurul ei au fost mereu mai importanți pentru ea, decât ea însăși. A făcut enorm de mult pentru țara ei. Cred că și țara ei ar fi trebuit să facă mult mai mult pentru ea.” 

Dragoș Bucurenci, director de dezvoltare, Hope and Homes for Children România
„Îi datorez Marinei Sturdza privilegiul de a lucra cu Fundația Hope and Homes for Children. Este doar unul dintre darurile pe care mi le-a făcut cu înțelepciune și cu delicatețe și pentru care am să-i fiu întotdeauna recunoscător. 

Avea un talent extraordinar de a vedea tot ce poate fi făcut mai bine în societate și de a-i aduna laolaltă pentru cei care pot face lucrurile să se întâmple.
Nu mi-o pot aminti altfel decât la evenimente caritabile, fie că erau la București, la Londra sau la Chișinău. Era neobosită în a-i ajuta pe ceilalți și ne convingea pe toți, cu optimismul ei contagios, că lucrurile se vor îndrepta, că eforturile noastre au un sens, că lupta merită dusă mai departe. Nu știu mulți oameni care să nu fi fost subjugați de grația ei, de felul ei cuceritor de a fi. Era cu adevărat venită din altă lume, din lumea veche a României, și nu avea de gând să lase în urmă o lume mai puțin bună.

Ne-a inspirat pe fiecare dintre cei care am iubit-o să ne trăim viețile cu un țel mai mare decât binele personal. N-o putem cinsti mai bine decât urmându-i exemplul.“