Programul include proiectia filmului urmata de dezbateri in prezenta invitatilor, parteneri locali ai proiectului, APM Timis. Proiectiile vor avea loc la Facultatea de Chimie Industriala si Ingineria Mediului (15.00-16.30), Colegiului Tehnic "Henri Coanda" Timisoara (12.30-14.00), Colegiul Tehnic Electrotimis (10.30-12.00). 
 
In perioada 24 martie – 13 mai, Guerilla Verde se va opri in scolile si universitatile din Bucuresti, Brasov, Ploiesti, Sibiu, Iasi, Timisoara si Cluj. Anul acesta, peste 60 de unitati de invatamant si-au dorit sa fie gazda caravanei, fapt pentru care organizatorii nu vor putea fi prezenti fizic la toate evenimentele, insa vor pune la dispozitia celor interesati materialele necesare organizarii proiectiilor. Si in aceasta editie intrarea va fi libera, iar participantii vor avea ocazia sa se intalneasca cu reprezentanti ai organizatiilor de mediu, recunoscute in Romania, care isi vor prezenta programele de voluntariat pe care le au in derulare.  

”Cu fiecare noua intalnire pe care o avem cu tinerii, observam ca sunt un public din ce in ce mai informat si constient de importanta reciclarii sau a comportamentului responsabil fata de mediul inconjurator. De asemenea, deschiderea si sustinerea din partea autoritatilor, a partenerilor, dar si  numarul mare de invitatii primite si in acest an, ne arata ca filmul poate fi o modalitate eficienta de stabilire a dialogului cu generatia tanara, si nu numai.” declara Nicoleta Talpes, organizatorul caravanei Guerilla Verde.   

”Raiffeisen Bank sustine comunitatile in care este prezenta investind in educatie, protectia mediului - in special a celui urban -, in promovarea sportului, ca stil de viata sanatos dar si in arta si cultura sau proiecte sociale. Guerilla Verde este o oportunitate foarte buna pentru noi de a combina educatia cu protectia mediului, pentru a obtine astfel implicare comunitara din partea tinerilor si cresterea gradului de constientizare a cetatenilor fata de consecintele actualului stil de viata.” declara Suzana Gras, Ofiter Comunicare si Relatii Publice, Raiffeisen Bank.
 
Traseul caravanei Guerilla Verde - editia a IX-a: Bucuresti, 24 martie – 10 aprilie; Brasov – 1 aprilie; Ploiesti 7-9 aprilie; Sibiu – 30 aprilie; Cluj 8-29 aprilie; Iasi – 7 mai, Timisoara – 8 mai. Programul proiectiilor este disponibil pe site-ul proiectului  www.guerillaverde.ro

Proiectul se deruleaza sub egida Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice, Ministerului Educatiei, ANPM, APM Brasov, APM Timis, APM Iasi, Regia Autonoma de Servicii Publice Ploiesti. Editia a IX-a este organizata cu sprijinul Raiffeisen Bank, IBM si Apa Nova Ploiesti. Parteneri media: Cariereonline.ro, Teen Press, TeleMIasi, Realitatea.ro, Green Report, Business24, Ziare.com, Timisoara Express, Gala Societatii Civile, StopCo2, Radio Rfi, Romania Pozitiva, Port.ro, Ziarul de Iasi, Iasiforfun.ro. 

Parteneri ONG: MaiMultVerde, Green Revolution, Salvati Dunarea si Delta, Estenest, Regional Environmental Center, Clubul de Ecologie si Turism Moldavia Pascani,  Asociatia Grupul SistemIS, Asociatia PLUG IN, Asociatia "Ecoterra", Asociatia Mai Bine Iasi.

Guerilla Verde este prima caravana educationala prin film cu mesaj ecologic din Romania. Alte informatii: 8 editii organizate; peste 15.000 de participanti: tineri, elevi, autoritati, presa, parteneri; 19 filme proiectate cu mesaj ecologic educational; 135 de scoli, 50 licee si 16 universitati din peste 20 de orase. Programul proiectiilor din aceasta editie este disponibil pe: www.guerillaverde.ro  

Contact presa: contact@guerillaverde.ro