La fiecare 20 de secunde un copil moare din cauza conditiilor precare de salubritate din mediul in care locuieste si un numar total de 1,8 milioane de oameni isi pierd viata in fiecare an din cauze bolilor asociate dizenteriei. Toate acestea se intampla in timp ce, in prezent, in lume sunt mai multi posesori de telefoane mobile decat de toalete. De aceea, in 19 noiembrie, de Ziua Internationala a Toaletei (declarata de Natiunile Unite pentru prima data in 2013), Fundatia We Are Water preia subiectul intr-o serie de dezbateri. 

Intalnirile au loc sub titlul „Ziua Internationala a Toaletei. Imbunatatirea salubritatii” si sunt programate in Galeriile Roca din Barcelona, Madrid, Lisabona, Londra si Shanghai. In cadrul intalnirilor se vor discuta solutii de crestere a accesul la salubritate de baza, un drept al fiecarui om la care in continuare nu au acces peste 2.500 milioane de oameni, conform datelor oferite de Natiunile Unite. In plus, conditiile inadecvate de salubritate sunt responsabile pentru 80% dintre bolile inregistrate in tarile in curs de dezvoltare. 

Tema celei de-a doua editii a Zilei Internationale a Toaletei este „Egalitate si demnitate”. In prezent peste un miliard de oameni sunt nevoiti sa isi desfasoare activitatile fiziologice zilnice in aer liber. Lipsa de intimitate face ca mii de femei si fete sa fie expuse riscului de abuz sau hartuire sexuala. 
Mai mult decat atat, aceasta practica este sursa unor boli transmisibile si care ar putea fi usor prevenite, precum dizenteria, a doua cea mai importanta cauza a mortalitatii infantile (copii 0-5 ani). Conditii de salubritate adecvate ar putea preveni 391 milioane de cazuri de boli asociate dizenteriei pe an si ar putea reduce numarul de decese in lume cu 32%.

Xavier Torras, Directorul Fundatiei We Are Water, subliniaza importanta unei astfel de activitati: „Este necesara marcarea acestei zile pentru a informa publicul larg de conditiile de trai a milioane de oameni din intreaga lume si pentru a sublinia necesitatea de a lucra continuu pentru a oferi apa potabila si un sistem sanitar celor 2,5 miliarde de oameni care nu au sansa sa se bucure de astfel de servicii de baza.”

De „Ziua Internationala a Toaletei. Imbunatatirea salubritatii”, Fundatia reafirma misiunea sa de a informa opinia publica si institutiile cu privire la nevoia de a crea o noua cultura a apei ce poate imbunatati conditiile de salubritate si diminua efectele cauzate de lipsa resurselor de apa.  

In linie cu aceasta misiune, Fundatia We Are Water a initiat proiecte cu organizatii non-profit. Astfel, colaboreaza in prezent cu World Vision pentru reabilitarea sistemului sanitar in zone aflate in dificultate din Typhoon Haiyan (Filipine) si cu UNICEF pentru a imbunatati conditiile de salubritate in scolile primare din Zagora (Maroc), in comunitatile Guaraní si scolile din Chaco-Chuquisaqueño (Bolivia). Accesul la apa, salubritate si conditiile corespunzatoare de igiena pot salva vietile a 1,5 milioane de copii din lume in fiecare an. 
 
Infograficele pot fi accesate AICI.
Realizat cu sustinerea Roca.
 
***
Fundatia We Are Water este o initiativa a Roca si are doua obiective principale. Primul este acela de a atrage atentia si de a incuraja opinia publica si institutiile sa reflecteze cu seriozitate asupra nevoii de a crea o noua cultura a apei, care sa permita administrarea corecta si durabila a resurselor de apa din intreaga lume.

Cel de-al doilea obiectiv este implementarea a diverse actiuni menite sa atenueze efectele negative ale lipsei de resurse adecvate de apa. Ariile de activitate ale Fundatiei includ interventii in dezvoltarea infrastructurii, educatie, sanatate si cercetare in cele mai defavorizate zone ale lumii. Fundatia are in prezent in desfasurare patru proiecte in Ecuador, India, Brazilia si Bolivia si colaboreaza cu prestigioase organizatii internationale, precum Educatie Fara Frontiere, Intermón Oxfam, Unicef si Fundatia Vicente Ferrer.
 
Pentru mai multe detalii contactati:
GMP PR, Silvia Jalea silvia.jalea@pr.gmp.ro