Caravana pentru control gravide și mame aflate în risc, care a debutat pe 2 septembrie 2019, a vizitat până acum 7 localități: Clejani judeţul Giurgiu, Bărbulești şi Tăndărei judeţul Ialomiţa, Năsturelu judeţul Teleorman, Spanţov și Gălbinași județul Călăraşi şi Piteasca, judeţul Ilfov.

În total au fost 68 de gravide, din comunităţi defavorizate, care au beneficiat de control al sarcinii şi ecografie de specialitate, în funcţie de gradul de graviditate în care se aflau. 
 
Limitele de vârstă pentru beneficiarele caravanei au fost 15 şi 38 de ani, cu o medie în jur de 23 - 24 de ani, dar care se aflau deja la a 3-a sau a 4-a sarcină. 70% din gravidele consultate se aflau la prima ecografie, chiar dacă nu erau la prima sarcină. Recordurile absolute au fost:
• Gravida de 31 de ani care era deja bunică
• Gravida de 34 de ani, aflată la a 8-a sarcină, bunica de 3 nepoţi deja
• Femei care au născut primul copil la 13-14 ani
• Gravide de 16 ani aflate la a doua sarcină

80% din gravidele beneficiare ale proiectului au abandonat școala înainte să finalizeze ciclul gimnazial, multe dintre ele fiind chiar analfabete, aveau nevoie de sprijin pentru a întelege ce scrie în fișa medicală sau pe rezultatul ecografiei.
 
În localitățile cu comunități mai mari de romi primăria locală avea angajat și un mediator sanitar sau un asistent comunitar, care ajuta la integrarea familiilor în comunitate și îi înscriau la medicul de familie, încurajau înscrierea copiilor la grădinița și școală, le explicau importanța vaccinării și vizitau nou-născuții acasă. Pentru noi au fost un real sprijin, pentru că acești mediatori și asistenți comunitari cunoșteau exact situația gravidelor din comunitățile lor, care erau nedispensarizate și chiar dacă nu erau înscrise la medic.

Consultațiile s-au desfășurat în cabinetele medicale sau dispensarele din localități, cu ajutorul medicilor de familie și al primăriilor care ne-au pus la dispoziție spațiile administrate de ei.

“Impactul pe care îl avem cu acest proiect este că le facem pe viitoarele mame să conștientizeze faptul că este important să-și urmărească sarcina și să meargă la controale regulate. De asemenea, cu ajutorul mediatorilor sanitari, se înscriu la medicul de familie și primesc sfaturi despre unde ar trebui să nască, în funcție de gradul de risc.“
Adina Clapă, Coordonator Proiect.

Gravidele află astfel, pentru prima dată, dacă copilul este bine, în parametri, când este preconizată nașterea, sexul copilului și dacă există riscul de naștere prematură. 

Asociația Prematurilor a dat startul Caravanei pentru Monitorizarea Gravidelor și a Mamelor cu risc, cu sprijinul finanțării oferite de Kaufland Romania prin programul În Stare de Bine și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Caravana va continua în alte 3 comunități, apoi se vor relua vizitele în cele 10 localitați selectate în cadrul proiectului, pentru a monitoriza atent evoluția sarcinilor. 

Despre proiect
Odată cu deplasarea în mediul rural a acestei caravane dotată cu toate echipamentele necesare în monitorizarea sarcinii și cu personal medical de specialitate, femeile care înregistrează sarcini cu risc vor primi tratamentul medical necesar. Ecograful achiziționat pentru derularea proiectului este dotat cu sondă abdominală și vaginală, ceea ce permite atât depistarea sarcinilor cu risc de prematuritate, cât și eventuale malformații ale fătului. 
Aproximativ 18.000 de copii se nasc în România înainte de termen, unul la fiecare 30 de minute.

Proiectul vizează creșterea șansei la viață și sănătate pentru copiii din localitațile rurale defavorizate din județele menționate printr-o intervenție care ținteste principalele cauze ale mortalității infantile:
- lipsa de acces a mamelor din mediul rural la servicii medicale de monitorizare a sarcinii,
- lipsa de informare cu privire la îngrijirea în sarcină și îngrijirea nou-născutului, 
- nașterea prematură și deficiențele sistemului sanitar românesc care nu are la acest moment capacitatea de a prelua toate cazurile de nou-născuți aflați în risc.

Conform datelor Centrului Național pentru Statistică și Informatică în Sănătatea Publică cu privire la mortalitatea infantilă la nivelul anului 2017, 1360 de nou-născuți au murit în România înainte de a împlini vârsta de 1 an. Din totalul acestora, doar în 129 din cazuri (9.5%), mamele au beneficiat de toate controalele pe perioada sarcinii. În cazul a 285 mame (22%), au fost efectuate mai puțin de 4 controale, iar alte 358 femei (26.3%), nu au fost consultate niciodată de un medic pe perioada sarcinii. 
 
Deși studiul relevă că majoritatea deceselor au avut loc în spital, în lipsa monitorizării sarcinilor, maternitățile nu pot să modifice această situație decât în mică măsură. În plus, prematuritatea s-a dovedit un diagnostic favorizant pentru 32% din copiii care nu au supraviețuit primului an de viata. 

#prevenție #caravanăgravide #prematuritate #AsociațiaPrematurilor #implicareafacediferența #înstaredebine #kaufland #fdsc 
 
***
Despre Asociația Prematurilor
Asociația Prematurilor dezvoltă în România programe dedicate copiilor născuți prematur, părinților și personalului medical de la Neonatologie și reunește experți din diferite discipline, părinti, reprezentanți din mass-media și VIP-uri pentru a ȋmbunătăţi calitatea serviciilor publice de sănătate din România.
Asociatia Prematurilor este singurul ONG din România pe prematuritate acreditat în conformitate cu prevederile Legii nr.197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din România.
 
Asociația Prematurilor este membră EFCNI, European Foundation for the Care of Newborn Infants – singura organizație pan-europeană care reprezintă interesele prematurilor și ale nou născuților și reunește organizații de părinti din întreaga lume, cadre medicale din diferite specialități, având ca scop comun îmbunătățirea pe termen lung a sănătății acestora, prin programe de prevenție, tratament, îngrijire și suport celebrează și în România Ziua Mondială a Prematurităţii.