Salvați Copiii România a decis accelerarea programului de dotare a maternităților din România, astfel încât tuturor nou-născuților să le fie asigurată șansa la viață. Organizația a donat aparatură medicală vitală secțiilor de terapie neonatală din trei localități din județul Suceava, în valoare totală de 28.730 de Euro. 
 
În urma datelor centralizate și a solicitărilor primite, Salvați Copiii România a decis dotarea suplimentară a: 
 Secției de neonatologie a Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc cu o lampă de fototerapie, un sterilizator de biberoane, un cântar pentru nou-născuți, un taliometru, un aspirator de secreții nazale și patru paturi pe rotile cu saltele. 
 Spitalului Municipal Fălticeni cu un incubator de terapie. 
 Cabinetului Medical Dolhești cu un analizor de hemoglobină, un analizor pentru diferențierea celulelor albe din sânge, un analizor timp de coagulare, un cântar pentru nou-născuți, un tensiometru și un taliometru. 

Aceasta este cea de-a șasea dotare pe care organizația Salvați Copiii o face în județul Suceava, echipamentele anterioare având o valoare toală de 112.000 de Euro. 
 
Toate dotările au fost posibile și datorită contribuției comunității locale care, fie în postura de societate comercială, fie în cea de persoană fizică, a donat prin SMS la 8844 cu textul SALVEZ, a participat și a susținut organizarea Maratonului Cetății Suceava 2018, ediția a II-a și a redirecționat 2% din impozitul pe venit. 
 
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a precizat: „Dotarea maternităților din întreaga țară este, din punctul de vedere al necesității, o prioritate vitală pentru România. Până ajunge și o prioritate pentru politicile publice, e nevoie de acțiunea și de solidaritatea noastră. Toți nou-născuții au dreptul la viață și, de multe ori, aceasta depinde de un incubator, un ventilator de suport respirator sau de altă aparatură medicală necesară.”
 
Până la sfârșitul anului, numărul maternităților dotate în cadrul programului de combatere a mortalității infantile, derulat de Salvați Copiii, se va ridica la 96, cu un total de 630 de echipamente.
 
Pentru a ne atinge și anul acesta obiectivele, Filiala Suceava organizează, în data de 21 septembrie 2019, a treia ediție a Maratonului Cetății Suceava. Cei care doresc să se alăture evenimentului se pot înscrie la una dintre curse pe www.maratonulcetatiisuceava.ro. Toți cei care doresc să susțină cauza Salvați Copiii de dotare a maternităților cu echipamente medicale pentru nou-născuți pot dona online pentru susținerea echipei de alergători.
 
Date de context
Țara noastră se confruntă cu o incapacitate gravă de a răspunde nevoilor de îngrijire neonatală: deși necesarul ar fi de 600 de locuri în terapia intensivă neonatală (30 de locuri la un milion de locuitori), sunt asigurate doar aproximativ 300 de locuri, reprezentând așadar 50% din capacitatea de a îngriji nou-născuții prematuri. 
 
Ultimul proiect național de dotare a maternităților și secțiilor de terapie intensivă neonatală datează de mai bine de zece ani, din 2007, vreme în care unele aparate sunt deja defecte și nu mai pot fi folosite.
 
Chiar dacă rata mortalității infantile a scăzut în România, în ceea ce privește media pe țară, de la 10 la mia de copii născuți vii, în 2012, la 6,5 la mie, conform datelor provizorii furnizate de INS pentru 2018, în județul Suceava, rata mortalității infantile a crescut de la 7,1 în 2017, la 8,6 la mia de copii născuți vii, în 2018. 
 
Viața prematurilor depinde de investiția în maternități: 20% din impozitul pe profit
Salvați Copiii România a identificat, de-a lungul celor opt ani de campanie pentru reducerea mortalității infantile, mecanisme de finanțare care să acopere componenta de intervenție, pentru că salvarea vieților copiilor născuți prematur este o urgență. 
 
Pentru că viața unor copii care se luptă să trăiască depinde de investiția pe care o facem în maternități, Salvați Copiii România lansează un apel către companiile din Romania de a direcţiona 20% din impozitul pe profit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi din România. Persoanele juridice care doresc să sprijine acest demers pot descărca contractul precompletat cu datele de identificare ale organizaţiei aici. 
 
Trebuie menționat faptul că această cheltuială este deductibilă, costurile pentru companii fiind zero. Suma direcționată nu poate fi mai mare de cinci la mie din cifra de afaceri și nu poate depăși 20% din impozitul pe profitul datorat statului, iar plățile trebuie făcute până la 31 decembrie 2019.
 
***
Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României. Salvați Copiii România și-a asumat din 2010 o contribuție importantă pentru reducerea mortalității infantile în România printr-un program amplu, național, desfășurat prin mai multe componente care vizează, deopotrivă, dotarea maternităților cu echipamentele medicale necesare îngrijirii copiilor născuți prematur, dezvoltarea rețelelor specializate de suport pentru mame și copii la nivelul comunităților rurale, pregătirea cadrelor medicale și implicarea specialiștilor în îmbunătățirea politicilor publice și a serviciilor privind sănătatea mamei și copilului.