Ce se intampla atunci cand un copil picteaza, si mai ales cand sunt multi la un loc si au intre un an si cateva luni si 20 de ani? Se iese din starea scufundarii in sine, din a fi una cu suferinta, din a fi una cu trupul dureros. Se petrece ceva care iti da tarie si nadejde.
E foarte adevarat ca pustii au o alta legatura cu bucuria si cu ceva mai sus si altfel decat vazutul.
A le privi lucrarile inseamna multa tacere. Dar a-i cunoaste te poate ajuta pe tine, om mergator pe strada, sa intelegi ca esti si alta substanta decat inaltimea care se masoara. Ca exista momente cand poti fi in mod profund o privire colorata, un soi de zmeu plutitor care sustine tot ceea ce pare ca esti zi de zi. Si poate ca asta e esenta de netulburat a fiintei noastre.
Picturile copiilor sunt in toate felurile: visatoare, fericite, secatuitoare, caci nu numai despre veselie este vorba. Iti trebuie simtire si curaj pentru toate astea. Si puterea de a incepe prin a face un gest, Acela de a pune mana pe o pensula, internat fiind in Institutul Oncologic.
Spatiul va fi prea mic pentru a expune si picturile parintilor. Toate ar avea nevoie de un muzeu a inimii. Si al credintei.
Copiii au fost sustinuti, timp de trei ani, de toti prietenii nostri. In toate felurile posibile. De aceasta data, isi doresc ca lucrarile lor sa poata ajuta un tanar ranit in incendiul din clubul #colectiv. Toti pustii care au trecut prin spital inteleg durerea in multimea nuantelor ei devastatoare, dar au fost mereu mai tari decat ea, ba chiar au si uitat-o, pentru macar cateva ore.
Acum, la destul de mult timp de cand multi tineri au murit in incendiu, iar altii suporta tratamente dure, copiii viseaza sa aline un suflet, prin credinta ca esti cu adevarat, inauntru, altcineva decat propria suferinta.
Va asteptam cu dragoste la un ceai,si la vorbe. Si sa privim impreuna cateva filmulte despre iubire si bucurie.
Asociatia P.A.V.E.L.