La dezbatere au fost prezente aproape 100 de  persoane, reprezentanți ai instituțiilor din domeniul sănătății, dar și al autorităților de la nivel național, reprezentanți mass media și parteneri care s-au alăturat acestei inițiative. Au luat cuvântul:
• Excelența Sa Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București
• Dna. Mihaela Geoană, Președinte al Fundației Renașterea
• Prof. Dr. Adrian Streinu Cercel, Președinte Onorific al Societății de Boli Infecțioase HIV/SIDA
• Prof. Dr. Dan Dumitrașcu, Președinte Executiv al Societății Naționale de Gastroenterologie și Hepatolgie
• Dr Oana Cuzino, Ambasador al Campanie “STOP Hepatita”
• Dna. Adriana Afteni, pacient cu virusul hepatic C, beneficiar al noului tratament
• Dl. Dr. Nicolae Bănicioiu, Deputat în cadrul Camerei Deputaților
• Dl. Cristian Bușoi, Europarlamentar
• Dna. Marinela Debu, Președinte al Asociației de Pacienți cu Afecțiuni Hepatice (APAH-RO)
• Dl. Raul Pătrașcu, Consilier de Stat, Cancelaria Primului Ministru
• Dna. Dr. Roxana Radu, reprezentant al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
• Dl. Andrei Țărnea, Director Executiv al Institutului Aspen România
 
Excelența Sa Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București a deschis dezbaterea ce a avut loc astăzi și a felicitat Fundația Renașterea și partenerii săi pentru susținerea arătată cauzei hepatitei în România: „Oamenii din întreaga lume, inclusiv din România, se pot vindeca acum de această boală, îşi pot relua activităţile zilnice, pot reveni la muncă şi pot trăi mai mult, iar calitatea vieţii lor se îmbunătăţeşte. Rezultatele obţinute în doar un an de la introducerea programului de tratament în România demonstrează impactul pe care aceste terapii inovatoare îl poate avea asupra cetăţenilor.”
 
Mihaela Geoană, Președinte al Fundației Renașterea a prezentat rezultatele foarte bune ale programului STOP Hepatita, început în luna iulie, 2014: „Continuăm lupta împotriva eradicării virusurilor hepatice în România, prin acțiunile pe care le realizăm, încă din iulie 2014, în cadrul Programului Național STOP Hepatita. Anul 2016 marchează momentul în care, printr-un tratament inovator, putem afirma, împreună cu partenerii pe care i-am atras alături de noi în acest demers, că Hepatita C are un tratament definitiv. Anul acesta vom da startul unui studiu de impact, în cadrul căruia vom testa 20.000 de persoane și pe care vrem să îl folosim ca bază în acțiunile pe care le vom face de acum înainte.”
 
Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Președinte Onorific al Societății de Boli Infecțioase HIV/SIDA a prezentat celor aflați în sală date recente ale studiilor făcute în ceea ce privește răspândirea infecțiilor hepatice în România, dar și următoarele acțiuni pe care sistemul sanitar românesc le poate face pentru a simplifica și mai mult accesul pacienților infestați cu virusul hepatic C la tratamentul inovator, fără interferon, ce le poate oferi o șansă în plus la viață.
 
Dr. Oana Cuzino a prezentat mai multe informații despre metodele de informare ale campanie de comunicare desfășurate în prezent, sub platfoma doc.ro: „Hepatita C este o boală extrem de perfidă pentru că nu prezintă semne foarte vaste, mai ales in faza acută care durează șase luni. Am încercat să dăm o altă dimensiune informării populației: până acum am colaborat punctual, prin acțiuni de informare pe blogul meu, oanacuzino.ro. Acesta a fost recent transformat în platforma doc.ro, platformă unde avem ca invitați foarte mulți experți din toate zonele medicale. Pentru că Hepatita C se numară printre bolile grave care au nevoie de mai multă comunicare, am dezvoltat microsite-ul doc.ro/hepatita-c, o comunitate unde încercam să informăm pacienții, dar și pe cei interesați de tot ce ține de această gravă afecțiune.”
 
Dl. Cristian Bușoi, Europarlamentar, a prezentat mai multe informații despre cum este văzută problemei pacienților infestați cu virusuri hepatice în Parlamentul European, dar și despre acțiunile discutate la acest nivel, în grupurile de discuție și acțiune dedicate pacienților cu boli ale ficatului.
 
Dr. Nicoale Banicioiu, Deputat în cadrul Camerei Deputaților a prezentat acțiunile legislative pe care sistemul de guvernare din țară le ia în considerare pentru a îmbunătăți starea pacienților români, dar și pentru a eradica infecțiile cu virusuri hepatice din spitalele românești.
 
Marinela Debu, Președinte al Asociației de Pacienți cu Afecțiuni Hepatice a oferit perspectiva bolnavilor de hepatită din țară și a prezentat problemele reale cu care aceștia se confruntă în prezent.
 
Dr. Roxana Radu, reprezentant al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a prezentat punctul de vedere al CNAS și a oferit mai multe detalii despre fondurile alocate din bugetul de stat pentru compensarea tratamentului fără interferon pentru pacienții infestați cu virusul hepatic C.
 
Hepatita C este de acum vindecabilă!
Toate persoanele infestate cu virusul Hepatitei C au acum o șansă în plus la vindecare. Următoarele activități din cadrul Programului Național „STOP Hepatita” se vor concentra pe comunicarea mesajului „Hepatita C este acum vindecabilă!”, pe testarea a 20.000 de persoane și pe elaborarea unui amplu studiu de impact al virusurilor hepatice. Sloganul campaniei este „Informează-te. Testează-te. Tratează-te”.