Trofeul Munților”, cea de-a III-a etapă în cadrul Campionatului Național de Turism Sportiv “Ștafeta Munților”, organizat de către Asociația de Turism „Gașka” București, a fost un real succes. 
 
Cele 27 de cluburi participante au format echipe de câte 3 persoane care, încurajate de către cei care au ales să rămână în tabără, au avut de străbătut un traseu destul de dificil, ajungând până pe Vârful Lancia, la 2288 m înălțime. Cei care au participat la categoria „Family” au avut parte de un traseu special, ajungând la Cascada „Moara Dracului”, una dintre cele mai spectaculoase, sălbatice și frumoase cascade din România. Aici apele își fac intrarea în căldarea inferioară a Văii Gaura, după care se pierd într-un curs subteran, lăsând firul văii sec, acoperit de bolovănișuri.

Proba de raid montan/ drumeție a fost o adevărată provocare pentru foarte mulți, dar o echipă din Iași care a participat la categoria de profesioniști („Elite”) a realizat un timp total de 2 ore și 42 minute, urcând din Satul Poarta pe cruce roșie, prin Șaua La Polite > Valea Gaura > Cascada Moara Dracului > Vf. Lancia, şi coborând pe triunghi galben > Valea Ciubotea > până la tabăra situată în zona Pârtiei Zănoaga.

Seara culturală, probă mult așteptată de către toți, s-a desfășurat sâmbătă seara la foc de tabără, iar cei mai curajoși dintre participanți au recitat poezii, au cântat la chitară și chiar au fost protagoniștii unor piese de teatru cu tematică montană.

Categoria cea mai dorită de către participanți rămâne în continuare categoria „Open”, cu 42 de echipe înscrise, urmată de către categoria „Family”, cu 31 de echipe înscrise.

Evenimentul a fost susținut de: CCR Logistics System, Green Global Future, Redis Nutriţie, Summermag, Cramele Hallewood, Cofetăria Alice, ETC Internaţional, Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti, Marketing România, Primăria Bran, Parcul Natural Bucegi, Serviciul Salvamont Bran, Jandarmeria Montană Bran.

În perioada 29-31 iulie 2016,  Asociaţia de Turism Montan “Via-Retezat”, în parteneriat cu Primăria Comunei Râu de Mori, va organiza etapa a IV-a din cadrul Campionatului Naţional de Turism Sportiv „Ştafeta Munţilor”,  în Parcul Naţional Retezat – Munții Retezat.

Evenimentele au ca scop crearea cadrului organizatoric și competițional în vederea dezvoltării unor relații durabile, în baza principiilor eco-turistice-sportive și mediu protective, între ONG-urile de tineret, turism, sport și ecologie.

Ștafeta Munților este o competiție specializată, al cărei clasament general este alcătuit exclusiv din probe ce pot fi cuantificate obiectiv și în cadrul căreia concurenții au posibilitatea să participe la categoria corespunzătoare vârstei și nivelului de pregătire.
Nu se percep taxe de participare. Află mai multe pe www.stafetamuntilor.ro.