Astfel, in Bucuresti lumina violet va colora Palatul Parlamentului, cladirea Guvernului,  cladirile de birouri Lakeview si Skytower, iar in Iasi Maternitatea „Cuza-Voda”, cladirea Primariei, Universitatea de Medicina si Farmacie „Gr.T.Popa” si Universitatea „Cuza-Voda”.
  
"Pentru ca prematurii sunt frumosi, speciali, perfecti, am ales sa fim reprezentati in cadrul acestei actiuni de cladiri de referinta, frumoase si speciale din punct de vedere arhitectural, care schimbandu-si culoarea pentru o noapte ne scot din normalitate si ne atrag atentia asupra acestui fenomen care afecteaza tot mai multe familii in Romania, dar si la nivel international" declara Corina Croitoru, fondator Asociatia Unu si Unu. 
  
Pe toata perioada lunii noiembrie, cladirile si institutiile importante din intreaga lume vor fi iluminate in culoarea violet, desemnata la nivel international ca fiind culoarea prematuritatii, cu scopul celebrarii copiilor nascuti prematur si familiile acestora. 
 
Iluminarea institutiilor va contribui la sporirea vizibilitatii acestui aspect alarmant prin atragerea atentiei publice si contientizarea prematuritatii, ca principal factor al decesului infantil si al riscurilor asociate nasterii inainte de termen.
  
In Romania, Ziua Internationala a Prematuritatii este celebrata anual, prin programul „Socks for life”, de catre Asociatia Unu si Unu, program care in aceasta perioada implineste un an de functionare si care a ajuns la sute de beneficiari, la nivel national, prin proiectele de sprijinire a bebelusilor prematuri si a familiilor acestora.  
  
Initiativa de iluminare din 17 noiembrie, venita din partea Asociatiei Unu si Unu, a gasit raspuns anul acesta in mai doua orase din tara, autoritati nationale si locale, institutii publice sau private aratand dorinta de implicare pentru sustinerea cauzei prematurilor din tara noastra.
 
“Ziua Prematurului este un prilej de celebrare a eforturilor pe care personalul medical, impreuna cu parintii, le fac pentru ingrijirea cat mai buna a copiilor care se nasc inainte de termen.  Prematuritatea la nastere, situatie in care se regaseste unu din zece copii, conduce la o fragilitate crescuta a nou-nascutului care poate rezulta in diferite probleme de sanatate ce trebuie tratate cu multa atentie, si sa nu uitam aici rolul extrem de important al familiei pe perioada de recupere a nou-nascutilor prematuri.” Prof. Dr. Maria Stamatin, Maternitatea “Cuza-Voda”, Iasi:
 
Asociatia Unu si Unu in parteneriat cu EFCNI (European Foundation for the Care of  Newborn  infants) coordoneaza activitati la nivel local dar si global, pentru a atrage atentia asupra problemelor grave privind prematuritatea si pentru a oferi speranta familiilor afectate de acest fenomen.  
  
17 noiembrie a fost desemnata Ziua Internationala a Prematuritatii si sunt planificate activitati, evenimente speciale atat in Europa, cat si la nivel mondial pe toata perioada lunii noiembrie. Ziua internationala a prematuritatii este in 2014 la a IV-a editie, in 2013 desfasurandu-se in peste 60 de tari la nivel global, atingand 1.5 miliarde de oameni.
 
„Invitam publicul de a se alatura efortului nostru si de a spori constientizarea in randul populatiei prin realizarea unor poze (selfiuri) in fata cladirilor iluminate, in seara de 17 noiembrie si postarea lor pe retelele de socializare folosind #voceaprematurilor #WPD2014 sau sa distribuie fotografiile cu aceste cladiri iluminate pe  https://www.facebook.com/pages/Micolino-comunitatea-parintilor-cu-gemeni-prematuri-si-copii-frumosi/224054857726889 pentru a le ajuta sa calatoreasca in jurul lumii si pentru a aseza Romania pe harta tarilor care sustin lupta impotriva prematuritatii” spune Diana Gamulescu, Vicepresedinte Asociatia Unu si Unu. 
  
Aproximativ 15 milioane de copii sunt nascuti prea devreme in fiecare an. In Romania sunt aproximativ 20,000 de copii care se nasc prematur. Datorita progreselor din medicina moderna, pot fi salvate mai multe vieti. Totusi, cu cat este mai mica varsta gestationala si greutatea la nastere, cu atat este mai probabil ca bebelusul va avea complicatii dupa nastere. Aproximativ 1 milion de copii nu supravietuiesc luptei pentru viata in fiecare an. Dar multe decese ale nou-nascutilor si dizabilitati puteau fi evitate prin luarea unor masuri simple precum implicarea parintilor sau cunoasterea lectiilor invatate din trecut.  In mod problematic, schimbul de cele mai bune practici dintre spitale este foarte limita la nivel national dar si regional, de-a lungul Europei si chiar in intreaga lume. 
  
Multumim partenerilor si reprezentantilor intitutiilor care care au facut posibil acest eveniment: Fundatiei CRED, Abbvie Romania, Palatului Parlamentului, Guvernului, cladirilor de birouri Lakeview si Skytower, in Iasi Maternitatii „Cuza-Voda”, cladirii Primariei, Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr.T.Popa” si Universitatii „Cuza-Voda”.
 
 
# # # 
Despre Asociatia Unu si Unu 
  
Este o organizatie neguvernamentala de parinti, afiliata EFCNI, care deruleaza in premiera in Romania programe de informare si preventie privind nasterea prematura, programe de sprijinire si consiliere a familiilor cu prematuri si proiecte de sustinere, informare si educare dedicate familiilor cu multipleti. www.unusiunu.com  
  
Despre  EFCNI 
 
European Foundation for the Care of Newborn Infants (EFCNI) este prima organizatie pan-europeana care reprezinta interesele prematurilor si nou nascutilor si a familiilor acestora. Reuneste parintii si expertii in asistenta medicala din diferite discipline cu scopul comun de a imbunatati sanatatea prematurilor si a nou nascutilor prin asigurarea celei mai bune preventii, tratament, ingrijire si sprijin. Pentru mai multe informatii: http://www.efcni.org/   
 
Contact Media:  
 
 Diana Gamulescu- Vicepresedinte 
 M: 0737.933.511 
 E: diana.gamulescu@unusiunu.com 
 W: www.unusiunu.com