Șapte medici fac echipă pentru copiii care au nevoie de tratament medical de elită. Pentru a strânge cei 40.000 de euro, necesari dotării cu aparatură medicală vitală a maternității Spitalului Universitar de Urgență București și a Spitalului „Grigore Alexandrescu”, ei vor lua startul la semi-maratonul București, care are loc în zilele de 4 și 5 septembrie, alături de susținătorii Organizației Salvați Copiii România.

“Suntem neonatologi și alergăm pentru ca toți copiii care au nevoie de intervenție medicală să treacă linia de sosire.”, spun cei șapte medici.

Astfel, Spitalul Universitar de Urgență București – SUUB are nevoie de un ventilator performant, care să susțină funcțiile respiratorii ale copilului, reducând complicațiile și implicit durata de spitalizare a nou-născutului.

„Primul ventilator neonatal performant din maternitatea SUUB a fost donat de Organizația Salvați Copiii – foarte mulți oameni au alergat la Maraton pentru a strânge banii necesari achiziției acestui ”colac de salvare”. Și a fost pentru noi o bucurie extremă să vedem că îi ”înțelegem” mai bine pe pacienții noștri, funcțiile acestui aparat permițând o evaluare mai precisă a nevoilor de intervenție. Nevoile sunt mari și ne-ar ajuta tare mult să finalizăm această cursă împreună și în anul 2021”, a explicat Dr. Adriana Dan, șef secție neonatologie SUUB.

Spitalul „Grigore Alexandrescu”, una dintre unitățile medicale pe care Salvați Copiii le-a susținut și dotat prioritar, fiind cel mai mare spital de pediatrie din țară, are nevoie de instrumente medicale de ultimă generație, pentru Secția ORL, pentru intervenții complexe. Aparatura medicală este necesară pentru vizualizarea patologiei endonazale și sinusale, pentru intervențiile complexe endoscopice, precum sinuzite complicate cu abcese de orbită, cu meningită, tumori benigne sau cancere rinosinusale.

Cei care vor să afle mai multe despre eforturile medicilor și să sprijine cauza copiilor pot alege să doneze pe pagina special creată aici.

Date de context
• Maternitatea SUUB are 10 locuri de terapie intensivă și alte 10 locuri de prematuri, pentru îngrijirea nou-născuților cu vârste de gestație foarte mici sau cu afecțiuni grave, ce necesită suport cardiorespirator, mulți dinte aceștia fiind transferați de la alte maternități din țară.

Rata nașterilor premature a fost sensibil mai mare (14%) la maternitatea Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) față de media națională (9-10%), în anul 2020, chiar în condițiile în care pandemia a generat o scădere a numărului total de internări. Foarte multe mame provin din grupe populaționale vulnerabile: nediagnosticarea unor boli materne asociate sarcinii, incidența crescută a infecțiilor antenatale, a malformațiilor congenitale intrauterine nedepistate și a bolilor genetice, în lipsa controlului medical regulat, cresc riscul nașterilor cu probleme și acutizează nevoia de aparatură medicală performantă.

• De-a lungul timpului, Salvați Copiii a dotat secția de neonatologie cu echipamente în valoare de 209.685 Euro.

• Spitalul „Grigore Alexandrescu” este unul dintre cele două spitale din București care asigură linie de gardă continuă în specialitatea ORL pediatrie, având peste 30.000 de consultații pe an și în medie 100 de consultații pe zi.

• Spitalul „Grigore Alexandrescu” dispune de 10 secții clinice și numeroase compartimente medicale, 19 departamente însoțitoare și 17 ambulatorii de specialitate. Anual sunt realizate peste 200.000 de consultații și sunt internați peste 30.000 de copii cu vârste între o zi și 18 ani, peste 60% din cazuri constituind urgențe medico-chirurgicale. Media zilnică a pacienților care se prezintă la spital pentru diverse probleme este de 600 de copii, variind de la malformații congenitale până la traumatisme.

• Salvați Copiii a dotat secțiile de Terapie Intensivă Nou-născuți, ORL și ATI ale Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” cu echipamente performante și două ambulanțe, în valoare totală de 540.000 euro.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a atras atenția că eforturile pentru întărirea sistemului medical trebuie accelerate: ”Secțiile de neonatologie și pediatrie au nevoie în permanență de echipamente noi, de multe ori cele vechi sunt uzate sau apar tehnologii noi, care pot oferi medicului posibilitatea de a interveni mai rapid și mult mai precis. Vom accelera programul de echipare a secțiilor de pediatrie și de terapie intensivă neonatală, pentru că subfinanțarea cronică, problemele sistemice s-au acutizat în această perioadă. În egală măsură, solidaritatea socială este un capital care poate pune în mișcare un sistem întreg”.

Notă: Pentru siguranța tuturor alergătorilor, participarea la cursele fizice se poate face doar pe baza certificatului de vaccinare, dovada trecerii prin boală sau pe baza unui test COVID negativ.

***
Despre Organizaţia Salvaţi Copiii
De 31 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor.Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg.

În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. Peste 2.570.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.