Peste 2.000 de medici au primit aproximativ 600.000 de recenzii, la REGINA MARIA, singura rețea de servicii medicale care permite pacienților această modalitate de feedback.

Calificativele acordate au media 9,54 pe o scală de la 1 la 10 și se bazează pe experiențele reale ale pacienților care au venit la consultații în rețea în ultimii 10 ani, fiind extrem de utile celor care sunt în căutarea medicului potrivit. Recenziile sunt afișate în timp real pe site, în dreptul fiecărui medic și sunt vizibile pentru oricine. REGINA MARIA a inițiat acest demers din dorința de recunoaștere a importanței majore pe care o are comunicarea în relația medic-pacient, cu impact extraordinar în decizia de urmare a tratamentului și în procesul de vindecare al pacienților.

„Pacientul este în centrul tuturor deciziilor noastre și este firesc ca vocea lui să conteze în interacțiunea cu medicul. În Rețeaua REGINA MARIA vrem să aducem și mai multă încredere și transparență în relația medic-pacient. Recenziile oferite de pacienți medicilor, în urma unei experiențe reale, sunt cea mai credibilă sursă de informare pentru alți pacienți care caută cei mai buni medici. REGINA MARIA le publică transparent pentru că vrem ca pacienții să știe cum pot găsi rapid cei mai buni medici, confirmați în urma interacțiunilor medicale reale. În plus, ne încurajăm pacienții să ofere acest feedback la finalul consultațiilor”, a declarat Fady Chreih, CEO Rețeaua de sănătate REGINA MARIA.

Totodată, sistemul de feedback electronic prin care pacienții pot oferi calificative medicilor în urma vizitelor medicale este și punctul de plecare al campaniei “Medici extraordinari. Experiențe reale”, care comunică date din recenziile oferite de pacienți. Din totalul de aproximativ 600.000 de recenzii, 78% sunt peste 9,5 și sunt acordate unui număr de aproximativ 1.400 de medici din cei peste 2.000 recenzați.

Regina Maria prețuiește transparența și interacțiunea personalizată cu pacienții. De aceea, medicii din Rețea pot fi evaluați numai în urma unei consultații medicale, fie via email, prin formularul primit după fiecare vizită, la oricare dintre locațiile Regina Maria, fie direct în aplicația Regina Maria în secțiunea “feedback de acordat”. Calificativul oferit se adaugă la scorul total al medicului care este vizibil pe site pentru oricine, iar fiecare recenzie acordată contribuie la o alegere informată și credibilă pentru pacienții aflați în căutarea celor mai buni medici.

Cei mai mulți dintre pacienți au oferit feedback-ul direct în aplicație. Regina Maria este unul dintre pionierii industriei medicale în ceea ce privește digitalizarea, fiind în prezent cea mai digitalizată rețea de sănătate privată din România, cu cea mai apreciată și utilizată aplicație de mobil. Totodată prin campaniile pe care le face, Regina Maria urmărește să crească generații de pacienți responsabili, care simt că au control deplin cu privire la modul în care își gestionează starea de sănătate.

 

***

 

Despre Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA 

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este liderul calității serviciilor medicale din România, fiind singurul operator care deține trei spitale cu acreditări internaționale. Prin cele 16 acreditări deținute – o performanță unică în România și în regiune, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.

Doar în ultimul deceniu, REGINA MARIA a investit peste 200 de milioane de euro în dezvoltarea sistemului medical din România, prin modernizarea sau deschiderea de noi locații, achiziția de aparatură performantă și pregătirea echipelor medicale.

Cu cea mai amplă expertiză pe zona de tranzacții și achiziții, REGINA MARIA este singura rețea medicală din România care a preluat în totalitate și a integrat cu succes peste 40 de alte companii de sănătate. Rețeaua este prezentă în toate județele țării și reunește peste 8.500 de angajați și colaboratori, oferind servicii complete de spitalizare și chirurgie, maternitate, policlinică, imagistică, laborator, stocare de celule stem și stomatologie, unui număr de peste 6 milioane de pacienți.

Totodată, REGINA MARIA a inovat și segmentul serviciilor medicale pentru companii, lansând în premieră în România conceptul de abonamente corporate, în urmă cu peste 25 de ani. Compania a dezvoltat și pachete medicale specializate pentru IMM și persoane fizice, gestionând în prezent un portofoliu de 800.000 de abonamente.

În 2023, REGINA MARIA a lansat un nou proiect medical - EXAVET, primul laborator de Analize și Imagistică Veterinară din cadrul rețelei, marcând intrarea pe o piață nouă pentru liderul în calitatea serviciilor medicale din România.